Elemente Teoretice de Baza privind Finantele

Imagine preview
(8/10)

Aceasta fituica rezuma Elemente Teoretice de Baza privind Finantele.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 7 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Finante

Extras din document

ELEMENTE TEORETICE DE BAZĂ PRIVIND FINANŢELE

Gestiunea financiară şi de credit care funcţionează în orice economie modernă este dormată din mai multe subsisteme:finanţele întreprinderilor,bugetul statului,asigurările sociale,relaţiile de credit,etc.Fiecare subsitem reflectă anumite fonduri cu diferite destinaţii.

Finanţele întreprinderilor reprezintă veriga primară a sistemului financiar şi de credit pentru că majoritatea fondurilor formate la nivelul economiei naţionale îşi au izvorul în veniturile create în aceste subsisteme de bază.Fenomenul financiar se naşte din relaţiile pe care întreprinderea le are cu agenţii economici şi financiari,cu statul,etc.

Întreprinderea e o combinaţie de factori materiali(capital tehnic) şi factori umani;un agent economic (ar?)e un centru de decizie format din 4 universuri independente :

-universul economic,universul financiar,universul statal,universul social.

Ca agent economic întreprinderea intră în relaţii cu alţi agenţi economici pe care-i întâlneşte pe diferite pieţe în care se schimbă bunuri şi servicii.Aceste schiburi aparţin universului financiar care apare odată cu universul economic.Agenţii economici care se întâlnesc pe diferite pieţe constituie contextul social în care funcţionează întreprinderea.Aceşti agenţi pot fi grupaţi în funcţie de pieţe în :

- furnizori – sunt întâlniţi pe pieţele de materii prime şi servicii

- clienţi – pe pieţele de produse şi servicii

- salariaţi şi manageri – cei care intră în relaţia cerere-ofertă pe piaţa muncii

- acţionari,asociaţi,creditori – întreprinderea interacţionează pe pieţele financiare

Totalitatea raporturilor ce apar în cadrul activităţii economice,financiare şi sociale la nivelul întreprinderii reprezintă esenţa finanţelor întreprinderii.În plan suprastructural finanţele întreprinderii se prezintă ca o ramură a ştiinţei financiare.Izvoarele acestor surse financiare în vederea satisfacerii nevoilor întreprinderii sunt nelimitate.Fondurile create într-o întreprindere reflectă necesitatea acoperirii principalelor necesaruri de funcţii : fondul de investiţii,fondul de rulment,fondul de rezervă,etc.

Principalele metode de colectare a fondurilor sunt : aportul asociaţilor,autofinanţare, creditare,finanţare de la buget.Sursele şi metodele de constituire a acestor fonduri diferă în funcţie de formele juridice ale societăţilor comerciale şi de structura proprietăţii.Astfel vom întâlni particularităţi la finanţele regiilor autonome,companii naţionale,societăţi comerciale cu capital mixt,de stat sau privat,respectiv cu capital român şi străin,precum şi societăţi cooperatiste.Ţinând cont de stadiul actual de dezvoltare al României şi de tranziţia la economia de piaţă se impun a fi luate unele măsuri de perfecţionare a finanţelor întreprinderii precum :

- continuarea înlăturării caracterului centralizat al finanţelor

- instituirea unor pârghii financiare

- renunţarea la cele vechi

- îmbunătăţirea mecanismelor de formare şi gestionare a capitalului

- accelerarea circuitului fondului

- folosirea unor metodologii adecvate de stabilire a necesarului de fonduri,a rezultatului financiar şi de analiză financiară

- stimularea sau restrângerea de către stat a unor activităţi şi –

- Mecanismele circuitului capitalului creanţelor şi la

- Mecanismul formării şi utilizării surplusului monetar

Aceste mecanisme trebuie să fie utilizate astfel încât să se dea un impuls desfăşurării unei activităţi raţionale,asigurării rentabilităţii,eficienţei şi înlăturării riscurilor,

satisfacerii necesităţilor de consum şi întreţinerii unui sistem de cointeresare şi stimulare a salariaţilor.

O întreprindere se caracterizează prin deţinerea de capital,punerea în mişcare a unei funcţii de producţie şi participarea la schimburi cu exteriorul.

Schimburile între agenţii economici se fac pe bază de monedă,dând naştere relaţiilor financiare externe.Orice relaţie de schimb implică două transferuri:transfer de bunuri şi servicii;transfer de active financiare.

Cantităţile de bunuri şi monedă transferate într-o anumită perioadă se numesc fluxuri.

Aceste fluxuri pot fi reale sau fizice (de bunuri şi servici) şi comerciale (de monedă).

Cantitatea de bunuri şi monedă existentă într-o întreprindere reprezintă un stoc.

Mecanismele financiare sunt bazate pe relaţia dintre fluxuri şi stocuri.

Fluxurile financiare pot fi :

- fluxuri de contrapartidă

- fluxuri decalate

- fluxuri multiple

- fluxuri autonome

1. Fluxurile de contrapartidă se caracterizează prin înlocuirea imediată a unui activ real/fizic cu monedă şi invers.Aceste fluxuri apar la achiziţie cu plata imediată în numerar.

2.Fluxurile decalate apar atunci când fluxurilor fizice nu le corespunde imediat apariţia unor fluxuri financiare.astfel,echilibrul stocurilor este rupt,iar pentru restabilirea sa se impune apariţia unui activ financiar.Acesta se materializează într-o creanţă la furnizori şi într-o datorie la cumpărător.Apare în cazul relaţiilor de creditare comercială.

Creanţa/datoria se va stinge la o dată ulterioară.

3.Fluxurile multiple apar în situaţia compensării decalajelor dintre fluxurile fizice şi cele financiare.Firma apelează la un terţ pentru a-şi transforma creanţele în bani.

Vânzarea-cumpărarea unei creanţe reprezintă un proces financiar cu consecinţe importante şi care influenţează desfăşurarea normală a activităţii.Activele financiare constituie obievtul unor tranzacţii a căror desfăşurare este următoarea :

- bunurile vândute sunt transferate la cumpărător (flux fizic/real)

- furnizorul vinde creanţa unui terţ şi încasează valoarea acesteia,mai puţin o anumită taxă (flux financiar)

- cumpărătorul achită datoria care este faţă de terţ (flux financiar)

4.Fluxurile autonome se dgajă din operaţiile financiare privind acordarea de împrumuturi,având loc doar transferul de monedă.Aceste fluxuri dau naştere unor active financiare constituite din creanţe şi datorii.

Unele mecanisme financiare pot fi înţelese mai bine dacă sunt cunoscute ciclurile financiare.

Un ciclu financiar este un ansamblu de operaţiuni şi proceduri care intervin între momentul transferului monedei în bunuri/servicii până în momentul în care moneda este recuperată.

Activitatea întreprinderii trebuie să se desfăşoare astfel încât să se poată obţine nu doar recuperarea volumului iniţial de monedă ci şi generarea unui surplus monetar.

În cadrul întreprinderii apar 3 cicluri financiare principale :

- ciclul de investiţie-amortizare

- ciclul de exploatare

- ciclul operaţiunilor financiare

capitalurile împrumutate se constituie din diverse credite pe termen scurt,mediu şi lung.

Capitalurile proprii împreună cu datoriile pe termen mediu şi lung formează capitalul permanent.Acesta se caracterizează printr-o stabilitate sporită în timp.Stabilirea unei anumite strategii financiare este un atribut al politicii financiare şi care vizaeză mai multe aspecte.

În primul rând trebuie identificat un raport corespunzător între creditele pe termen scurt şi capitalurile permanente.În al doilea rând,în interiorul capitalurilor permanente trebuie stabilite cea mai bună proporţie între fondurile proprii şi fondurile atrase.În principiu trebuie să se ţină seama de tipul de finanţare care corespunde cel mai bine cu natura investiţiilor sau a activelor firmei care se concretizează în investiţii de natura activelor fixe şi investiţii în active circulante.

Activele fixe trebuie finanţate prin capitaluri permanente pentru că reprezintă nevoie stabilă pe o perioadă lungă.Însă activele circulante trebuie finanţate atât din capitaluri permanente (fondul de rulment) cât şi din credite pe termen scurt.Importanţa structurii financiare decurge din faptul că fondurile împrumutate exercită o influenţă şi asupra rentabilităţii capitalurilor proprii (este vorba de „pârghie finaciară”) precum şi din necesitatea asigurării autonomiei financiare a firmei şi din riscul generat de

contractarea de datorii.

Structura financiară a firmei reclamă o analiză temeinică iar agenţii economici şi societăţile bancare calculează anumite rate de îndatorare ce permit examinarea compoziţei capitalurilor.Astfel,pot fi menţionate :

1) rata de îndatorare la termen

- raportul datoriilor pe termen lung şi capitalurilor proprii

- indică proporţia capitalului propriu faţă de datoriile pe termen lung

- această rată arată dacă o firmă poate contracta datorii

2) rata de autonomie financiară

- raportul dintre datoriile sau capitalurile străine la capitalurile proprii

- cu cât nivelul ratei este mai ridicat cu atât firma este mai dependentă de creditorii săi

3) rata de îndatorare totală

- raportul dintre datoria totală la fondurile totale

Mai există şi : rata de acoperire a cheltuielilor financiare din excedentul brut al explaoatării (E.B.E.) şi rata de acoperire a împrumuturilor.

Scopul firmei este de a obţin profit al cărui nivel este influenţat de creşterea capitalului financiar.Astfel,firma va căuta să-şi maximizeze capitalului economic prin dubla decizie de investiţii şi finanţare.Costul capitalului se referă la toate cheltuielile de procurare şi folosire a tuturor mijloacelor de finanţare,fiind un indicator ce permite selectarea investiţiilor.

Costul capitalului poate scădea prin folosirea judicioasă a capitalului împrumutat,însă costul capitalului se majorează în realitate.Dacă coeficientul de îndatorare sporeşte peste o limită,apare pericolul insolvabilităţii.

Fisiere in arhiva (1):

  • Elemente Teoretice de Baza privind Finantele.doc

Alte informatii

Gestiunea financiară şi de credit care funcţionează în orice economie modernă este dormată din mai multe subsisteme:finanţele întreprinderilor,bugetul statului,asigurările sociale,relaţiile de credit,etc.Fiecare subsitem reflectă anumite fonduri cu diferite destinaţii.