Dezvoltare durabilă - fițuică

1.Ce este DD

Conceptul de dezvoltare durabila exprima procesul de lărgire a posibilităţilor prin care generaţiile prezente si viitoare si pot manifesta pe deplin opţiunile in orice domeniu – economic, social,cultural sau politic, omul fiind aşezat in centrul acţiunii destinate dezvoltării. Dezvoltare economica durabila presupune existenta unor condiţii economice , culturale si de mediu favorabile. Daca din perspectiva istorica, condiţiile economice au avut un rol covârşitor in evoluţia speciei umane, celelalte condiţii nu mai pot fi, astăzi, ignorate, componenta economica reprezentând, insa factorul esenţial al dezvoltării.

In Raportul Brundland , intitulat „Viitorul nostru comun” elaborat de Comisia Mondiala Independenta pentru mediu si Dezvoltare, prezentat la Conferinţa Naţiunilor Unite de la Rio de la Janeiro, din Iunie 1992. dezvoltarea economica durabila este conceputa in viziunea reconcilierii dintre om s natura in sensul stabilirii unui nou parteneriat intre cele doua entitati, a echilibrului si armoniei dintre ele , „ pe o noua cale de dezvoltare, care sa susţină progresul uman nu numai in câteva locuri si pentru cativa ani, ci pentru întreaga planeta si pentru un viitor mai îndelungat”.

Raportul mondial al dezvoltării Umane (1996), elaborat sub egida Programului Naţiunilor Unite pentru dezvoltare (PNUD), sintetizează patru componente esenţiale ale paradigmei dezvoltare durabila:

a) Productivitatea: populaţia trebuie sa-si sporească productivitatea si sa participe deplin la procesul de generarea veniturilor, creşterea economica reprezentând un subsistem al modelelor de dezvoltare umana;

b) Echitatea: populaţia trebuie sa aibă acces echitabil la opţiuni;

c) Durabilitatea: accesul la opţiuni trebuie asigurat nu numai pentru generaţiile prezente, ci si pentru generaţiile viitoare. Toate formele de capital-fizic, uman si mediu - trebuie reîntregite;

d) Împuternicirea: omul trebuie sa participe deplin la deciziile si la procesele care-i modifica viata. Pentru realizarea condiţiilor compatibilitate a celor patru cerinţe, strategia dezvoltării durabile include, ca un element esenţial, simultaneitatea progresului in toate cele patru dimensiuni.

Conceptul de dezvoltare durabila, apărut cu aproape un deceniu in urma, suscita inca discuţii si este interpretat in mod diferit de economişti, sociologi, filosofi, ecologişti etc. Astfel, dezvoltarea durabila este conceputa, de unii autori, ca menţinerea posibilităţilor si condiţiilor de viata pentru generaţiile viitoare, in special a resurselor naturale regenerabile, cel puţin la nivelul celor existente pentru generaţiile actuale, si reducerea factorilor de mediu afectaţi de poluare.

Alţii considera durabilitate drept un mod de prezentare a eficientei economice in managementul serviciilor oferite pe baza înzestrării cu resurse naturale (Kennedy si Tirwall, 1972). O alta categorie de autori apreciază ca respectivul criteriu al eficientei economice convenţionale este legat de echitate a de generaţiile viitoare in factorilor de mediu (Solow, 1993).

Elementul central al conceptului de dezvoltare durabila este prezentat de interacţiunea dintre populaţie, progres economic si potenţialul de resurse naturale, evidenţiindu-se ca probleme esenţiale: optimizarea raportului nevoi –resurse, obiective de atins, mijloace necesare, pe baza compatibilităţii lor reciproce in timp si spaţiu. Trebuie sa fie conceput si realizat un asemenea mediu economic care, prin intrările si ieşirile sale, se afla in compatibilitate dinamica cu mediul natural, dar si cu nevoile prezente si viitoare ale generaţiilor care coexista si se succed.

In linii mari, conceptul de dezvoltare durabila este acceptat si sprijinit pe plan mondial, mesajul sau fiind preluat de Conferinţa de la Rio de Janeiro din 1992, unde discuţiile s-au axat in special pe următoarele aspecte: a) definirea dezvoltării durabile; b)determinarea condiţiilor de realizare a acestei dezvoltări; c)măsurarea, cuantificarea dezvoltării durabile prin găsirea unui indicator care sa exprime faptul ca o naţiune sau o economie in ansamblul sau se încadrează, sau nu, intr-un mod de dezvoltare durabila.

Obiectivul general al dezvoltării durabile este de a găsi un optim de interacţiune si compatibilitate a patru sisteme:economic, uman, ambiental si tehnologic, intr-un proces dinamic si flexibil de funcţionare. Nivelul optim corespunde acelei dezvoltări de lunge durata care poate fi susţinuta de către cele patru sisteme. Pentru ca sistemul sa fie operaţional, este necesar ca aceasta susţinere sau viabilitate sa fie aplicata in toate subsistemele ce formează cele patru dimensiuni ale dezvoltării durabile – plecând de la energie, agricultura, industrie pana la investiţii, aşezării umane si biodiversitate.

Cerinţele minime pentru realizarea dezvoltării durabile includ: redimensionare creşterii economice, având in vedere accentuarea laturilor calitative ale producţiei; eliminarea sărăciei in condiţiile satisfacerii nevoilor esenţiale – loc de munca, hrana, energie, apa, locuinţa si sănătate; asigurarea creşterii populaţiei la un nivel acceptabil(reducerea creşterii demografice necontrolate); conservarea si sporirea resurselor naturale, întreţinerea ecosistemelor, supravegherea impactului dezvoltări economice asupra mediului; reorientare tehnologica si punerea sub control a riscurilor acesteia; descentralizarea formelor de guvernare, creşterea gradului de participare la luarea deciziilor privind mediul si economia.

Aspecte multiple ale dezvoltării durabile, de la creşterea economica si ocuparea populaţiei pana la egalitate dintre sexe, protecţia mediului si libertăţile individuale, sunt tratate intr-o viziune integratoare, accentul fiind pus pe lărgirea posibilităţilor de manifestare a opţiunilor oamenilor.

Din sfera larga a opţiunilor posibile, trei sunt considerate esenţiale: longevitatea, educaţia si standardul de viata. Acestea stau la baza indicelui dezvoltării umane(IDU) care oferă o măsura simplificata dar utila a unei realitati complexe. Indicatorii utilizaţi la calcularea IDU sunt: speranţa de viata, gradul de alfabetizare si gradul de cuprindere in invatamant, ce reflecta nivelul de educaţie, PIB pe locuitor, ca măsura a standardului de viata.

Problematica dezvoltării durabile a rămas si va ramane in actualitatea preocupărilor mondiale mai ales datorita discrepantei care exista intre recunoaşterea teoretica a importantei acesteia si rezultatele concrete înregistrate pana in prezent, subsumate ideii de progres social. In ultimele decenii, pe plan mondial, s-au realizat progrese in toate domeniile si s-au înregistrat schimbări semnificative la nivelul dezvoltării umane.

Strategia dezvoltării durabile devine operaţionala prin politici naţionale adecvate, in măsura sa favorizeze compatibilitatea sistemelor ce se intercondiţionează in timp si spaţiu, colaborarea si cooperarea cu caracter regional, internaţional si mondial.

Dezvoltarea durabila nu este un scop in sine, ci un mijloc pentru a stimula progresul tehnic si economic, prin distribuirea mai echitabila a efectelor sale asupra generaţiilor prezente si viitoare. Problema comuna a tuturor tarilor la nivel planetar, este strategia dezvoltării durabile trebuie abordata ţinând seama de decalajele existente astăzi in lume, de impartirea tarilor in dezvoltate si subdezvoltate; bogate si sărace. Deşi obiectivul final al strategiei dezvoltării durabile este acelaşi pentru toate tarile lumii, problemele concrete ce urmează a fi rezolvate sunt foarte diferite de la o tara la alta.

Recunoaşterea dependentei dezvoltării economice de resursele naturale si starea lor fizica si formularea conceptului de dezvoltare au loc in cadrul unei confruntări îndelungate intre diferite concepţii privind protecţia mediului natural, din care menţionam: concepţia geoconcentrica, cea biocentrica si cea antropocentrica.

Din elementele comune, raţionale si utile ale acestor trei concepţii privind protecţia mediului natural, se poate ajunge la una generalizatoare – concepţia reconcilierii omului cu natura si cu sine însuşi . Acest concept presupune respect fata de legile naturii in activitatea economica, conduce la prevenirea deteriorării condiţiilor de mediu, care este pe deplin posibila, in condiţiile compatibilităţii dintre dezvoltarea producţiei si mediul înconjurător.