Organizarea Statala a Puterii

Imagine preview
(8/10)

Aceasta fituica rezuma Organizarea Statala a Puterii.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 16 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Stiinta Administratiei

Extras din document

1. Noțiuni generale privind statul și elementele sale constituitive

Societatea umana poate sa existe, sa se impuna si sa se dezvolte numai în structuri organizate, iar structura care a rezistat si rezista, fiind deocamdata de neînlocuit este STATUL.

În limbaj comun, prin stat se întelege un ansamblu de institutii, distincte de cetateni, care cuprinde persoane învestite cu autoritate pentru a exercita guvernarea, în sensul larg al termenului. În realitate, fenomenul statal este de o complexitate care exclude definitia simpla. Statul nu poate fi redus doar la guvernanti, la cei care exercita puterea politica, ci este în mod necesar, un ansamblu care înglobeaza atât guvernantii cât si guvernatii.

Aceasta observatie ne permite o prima definitie, de maxima generalitate, a statului: statul este o societate politica, adica o colectivitate umana supusa unei autoritati sociale comune, sau, altfel spus, o societate împartita în guvernanti si guvernati.

Primele doua elemente constitutive ale statului pe care le regasim la orice societate politica:

1. factorul uman sau populatia;

2. existenta unei autoritati politice, adica diferentierea indivizilor în guvernanti si guvernati

Simpla observare a realitatii demonstreaza ca statul nu poate exista daca nu poseda un teritoriu propriu pe care sa fie situata populatia asupra careia îsi exercita autoritatea politica. Am gasit astfel, al treilea element, care conditioneaza existenta statului, si anume teritoriul.

În ceea ce priveste populatia, acest cuvânt are doua întelesuri. În sens larg, populatia reprezinta totalitatea indivizilor care traiesc pe teritoriul statului respectiv si sunt supusi legilor acestuia. Populatia statului, în sens restrâns este cunoscuta sub denumirea de natiune.

Cu privire la natiune, în timp s-au formulat doua acceptiuni ale termenului, bazate pe doua conceptii fundamental diferite:

I. Conceptia obiectiva considera ca natiunea este grupul social care are caracteristici comune de ordin material (origine etnica, limba) sau moral (religie).

II. Conceptia subiectiva apreciaza ca natiunea nu se bazeaza pe caracteristicile comune de ordin material sau religios ale indivizilor, ci pe vointa comuna, pe interesul de a trai împreuna în cadrul aceluiasi stat.

În ceea ce priveste al doilea element component al statului, diferentierea indivizilor în guvernanti si guvernati, acesta se manifesta prin organizarea politica si juridica, care reprezinta mecanismele de guvernare, si are ca misiune esentiala mentinerea si perpetuarea populatiei statului pe teritoriul sau.

O problema de maxima importanta a organizarii politice si juridice este cea a legitimitatii puterii. Legitimitatea puterii reprezinta asadar recunoasterea de catre guvernati a aptitudinii de a guverna a celor care îsi asuma acest rol.

În privinta legitimarii puterii exista doua categorii de doctrine principale:

I. Doctrina teocratica sau a dreptului divin, potrivit careia autoritatea politica este data de Divinitate. Cei ce guverneaza au o misiune divina, motiv pentru care exercita puterea în mod legitim. Actionând din gratie divina, pe de o parte, ei nu pot gresi si deci nu pot fi trasi la raspundere, iar pe de alta, toti ceilalti membri ai societatii sunt, din vointa divina, supusii lor. Aceasta doctrina a condus la teoria suveranitatii monarhului, care nu-si recunoaste nici un "superior", decât pe Dumnezeu.

II. Doctrina democratica, opusa celei teocratice, considera ca suveranitatea, puterea politica suverana, apartine poporului sau natiunii. Guvernantii si guvernatii sunt unii si aceeasi oameni. Astfel, cetateanul este guvernant atunci când exercita puterea politica, si guvernat atunci când îsi îndeplineste obligatia de a se supune vointei guvernantilor. Conducatorii nu sunt altceva decât reprezentanti ai poporului si raspund în fata lui. Puterea apartine poporului, iar exercitiul ei sau o parte a acestui exercitiu este conferit, cu titlu precar (adica în anumite conditii si pentru o perioada limitata), reprezentantilor acestuia.

Puterea se raporteaza în mod necesar la un titular, caruia îi sunt recunoscute anumite prerogative. Poporul detine în mod originar puterea politica, fiind titularul absolut al acesteia, în timp ce statul exercita o putere delegata, circumscrisa înfaptuirii unor obiective sociale de interes general, puterea de stat, fiind titularul exercitiului puterii încredintata în mod legitim de popor. Puterea politica este în fapt suveranitatea care apartine poporului si care exprima suprematia puterii statale în interior si independenta ei în exterior.

Al treilea element constitutiv al statului, teritoriul propriu delimiteaza statul si îi asigura dainuirea, deci îi confera identitate si stabilitate. Teritoriul este elementul constitutiv care face ca statul sa se deosebeasca de toate celelalte societati politice. Functia teritoriului este aceea de a delimita cadrul geografic în care puterea publica îsi exercita atributiile de putere, dând astfel masura întinderii autoritatii statului.

O caracteristica a teritoriului este inalienabilitatea, care înseamna imposibilitatea de a înstraina, ceda, concesiona sau coloniza teritoriul statal în întregul sau. Este important de retinut ca teritoriul unui stat trebuie sa fie respectat de celelalte state, pentru ca, în caz contrar, existenta oricarui stat ar fi periclitata în orice moment.

Din acest motiv s-a ajuns ca respectul integritatii teritoriale a fiecarui stat sa constituie astazi unul dintre principiile fundamentale ale Dreptului international public. Pâna sa se ajunga aici, au existat însa teorii, inacceptabile la ora actuala, care recunosteau unui stat dreptul de a se extinde în detrimentul altora. În acest sens mentionam:

- Teoria frontierelor naturale, care permitea unui stat reclamarea de frontiere corespunzatoare unor date geografice (cursuri de apa, lanturi muntoase), pe motiv ca acestea constituie garantii ale integritatii teritoriale, în sensul de piedici majore în calea violarii frontierelor.

- Teoria spatiului vital, potrivit careia, un stat are dreptul la un teritoriu proportional cu dimensiunea numerica a populatiei, pentru a-si putea asigura resursele necesare existentei.

În concluzie, trasaturile definitorii generale ale statului pot fi sintetizate astfel: statul este o societate politica, adica o societate formata din guvernanti si guvernati, în sensul de colectivitate umana supusa unei autoritati politice comune, constituita pe un teritoriu propriu. Colectivitatea umana a unui stat este denumita populatie, fiind constituita din natiune si minoritati nationale. Guvernarea se realizeaza printr-un mecanism tipic, denumit organizare politico-juridica, a carei caracteristica esentiala este suveranitatea.

Fisiere in arhiva (1):

  • Organizarea Statala a Puterii.docx