Miscarea Socialista - Constantin Dobrogeanu Gherea

Imagine preview
(7/10)

Aceasta fituica rezuma Miscarea Socialista - Constantin Dobrogeanu Gherea.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 3 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Stiinte Politice

Extras din document

Mişcarea socialistă se afirmă la finele secolului al XIX-lea şi în spaţiul românesc, odată cu apariţia la Iaşi a revistei “Contemporanul” (1881) şi a direcţiei sale culturale. Printre exponenţi întâlnim pe C. Dobrogeanu Gherea, Ion Nădejde, Sofia Nădejde, Vasile G. Morţun, Ştefan Stâncă, Raicu Ionescu-Rion, Panait Muşoiu. Exponenţii curentului socialist traduc unele opere ale lui Marx şi Engels, răspândeesc ideile marxismului, se confruntă cu doctrinele şi orientările epocii. În 1893 ia fiinţă Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România, care se va destrăma spre 1899, când o bună parte dintre fruntaşii săi intră în partidul liberal. Partidul social-democrat se va reface în primul deceniul al secolului al XX-lea, fără a juca un rol major în viaţa politică.

Sub raport teoretic, o importanţă deosebită are opera lui Constantin Dobrogeanu Gherea (1855-1920), critic şi teoretician literar, sociolog de formaţie marxistă. Susţinător al ideii de tendinţă în artă, Gherea poartă o dispută interesantă cu Maiorescu pe această temă, publicând în revistele vremii o serie de studii critice privitoare la condiţionarea socială a artei şi la efectele ei în plan ideologic.

Gherea este autor al programului Ce vor socialiştii români? (1886) şi al unor studii şi lucrări de analiză socială, care l-au impus ca un teoretician remarcabil: Neoiobăgia (1910), Socialismul în ţările înapoiate (1911).

Socialismul în ţările înapoiate

Problema fundamentală este pentru Gherea modul în care poate fi aplicat marxismul în ţările înapoiate. Analizele lui, ca şi cele ale lui Eminescu, Maiorescu, Iorga şi Stere, au scos la iveală faptul că trecerea societăţii româneşti spre capitalism se caracterizează prin puternice aspecte specifice faţă de societăţile apusene, prima dintre acestea fiind grava problemă agrară, nesoluţionată, din care derivă o serie de anomalii şi stări paradoxale. Gherea se va confrunta cu aceste antinomii ale unei societăţi înapoiate, unde problema agrară este fundamentală, cu realităţi care infirmă teoria marxistă. El se vede obligat să ajusteze teoria marxistă pentru a o face compatibilă cu realităţile.

Pentru acest lucru, el răstoarnă teoria marxistă a raporturilor dintre bază şi suprastructură, cu scopul de a legitima un alt tip de modernizare, propriu societăţilor periferiale, în care formele anticipează fondul. Baza şi suprastructura sunt concepte echivalabile prin cele de fond şi forme. Astfel, marxismul este invalidat ca teorie universală a istoriei şi este silit să ia act de diversitatea procesului istoric. Gherea face acest lucru pe jumătate, sub presiunea câmpului teoretic al culturii române. El încearcă cu disperare să concilieze teoremele abstracte ale teoriei marxiste cu experienţa istorică românească, codificată deja în teoria formelor fără fond şi a evoluţiei organice. Realităţile triumfă asupra teoriei. Răspunsul lui este exemplar pentru a releva prioritatea realităţilor faţă de teorie.

Lucrarea sa definitorie este Neoiobăgia, care se constituie într-un răspuns teoretic la studiul fundamental al lui C-tin Stere Social-democratism sau poporanism?, publicat în revista “Viaţa românească” între 1907-1908. Lucrarea lui Gherea este o analiză documentată sociologic şi profundă asupra realităţilor economice şi politice ale României moderne, analiză făcută din pespectiva gândirii marxiste. Scopul lucrării era acela de a demonstra că industrializarea este calea progresului nostru social, iar reformele necesare din agricultură vor duce la consolidarea proletariatului, odată ce industria se va dezvolta, legitimînd astfel existenţa curentului socialist şi a unui partid social-democrat în România.

Termenul de “neoiobăgie” este inventat de Gherea pentru a exprima un sistem social şi economic “hibrid”, care îmbină neajunsurile vechiului regim feudal cu neajunsurile celui capitalist, un sistem în care structura politico-instituţională a statului român este una modernă, burgheză, iar relaţiile de producţie sunt încă, în bună măsură, de natură feudală. Potrivit lui Gherea, distanţa dintre “ţara legală” şi “ţara reală” este o fază inevitabilă, tranzitorie, ce trebuie depăşită prin reforme sociale şi prin industrializare. Această tensiune sociologică marchează toate stările caracteristice ale societăţii româneşti. Iată radiografia acestui conflict:

"Noi n-avem acea bază materială largă pe care sunt aşezate instituţiile, moravurile, cultura Occidentului şi fără de care acestea, mai mult ori mai puţin, atârnă în aer. Noi n-avem acel imens utilaj industrial şi acea superbă industrie, acea minunată agricultură intensivă, acele enorme capitaluri fixate în fabrici, în ateliere, în agricultură. N-avem această înălţime de producţie, această bază materială şi ăsta e un fapt principal...în sfârşit, instituţii politico-sociale, mai ales când e să rămână pe hârtie, se pot introduce cât de uşor. Dar a căpăta această bază însăşi a instituţiilor, a moravurilor, a culturii occidentale, asta e greu, o, cât de greu! Pentru aceasta trebuie sacrificii, lupte, muncă grea, tenace, pentru aceasta trebuie generaţii".

Legea “interdependenţei”

Această înapoiere a “bazei” economice nu poate fi înlăturată decât prin introducerea instituţiilor “burghezo-liberale”, singurele care pot deschide calea progresului social. Gherea sintetizează problematica abordată de gânditorii români şi formulează câteva idei deosebite ca valoare teoretică.

Astfel, Gherea formulează o faimoasă lege sociologică a “interdependenţei” sau a “orbitării”:

“Ţările rămase în urmă intră în orbita ţărilor capitaliste înaintate; ele se mişcă în orbita acelor ţări şi întreaga lor viaţă, dezvoltare şi mişcare socială e determinată de viaţa şi mişcarea ţărilor înaintate, e determinată de epoca în care trăim, de epoca burghezo-capitalistă. Şi această determinare a vieţii şi mişcării sociale din ţările înapoiate prin cele înaintate le este însăşi condiţia necesară de viaţă”.

Acest proces are un caracter de “necesitate” istorică, întrucât “epoca istorică capitalistă” - în care trăiau la 1900 toate societăţile atrase în fluxul capitalismului occidental, indiferent de stadiul lor de evoluţie internă – este definită în tendinţele ei generale de caracteristicile proprii societăţilor dezvoltate; această epocă este un factor mai important decât “stadiile” de evoluţie internă pe care le parcurge o societate anumită.

Fisiere in arhiva (1):

  • Miscarea Socialista - Constantin Dobrogeanu Gherea.doc