Sisteme Politice Comparate

Imagine preview
(7/10)

Aceasta fituica rezuma Sisteme Politice Comparate.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 7 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Stiinte Politice

Extras din document

Regula sa de baza este urmatoarea: candidatii care au obtinut cel mai mare numar de voturi sunt declarati castigatori. Scrutinul majoritar este apreciat ca fiind mai degraba eficinet decat echitabil, atuul sau incontestabil constand in aceea ca asigura cea mai buna stabilitate politica, parlamentara si guvernamentala.

Scrutinul majoritar uninominal cu un singur tur

In cazul acestui tip particular de scrutin majoritar, denumit si scrutin relativ sau pluritar, candidatul care a insumat cel mai mare numar de voturi in circumscriptia sa este declarat ales, chiar daca acest numar de voturi nu reprezinta majoritatea absoluta. Alaturi de regula majoritatii relative, adica a pluralitatii, acest tip de scrutin are drept caracteristici impartirea tarii in circumscriptii uninominale (cu un singur mandat pus in joc), fiecare alegator avand un singur vot. Scrutinul majoritar uninominal cu un tur induce “o tendinta sistematica spre o puternica amplificare in locuri, pentru partidul care domina in numarul de voturi obtinut”, in timp ce partidul de pe locul secudn este, de regula, subreprezentat, reprezentarea celorlalte partide fiind si mai puternic afectata.

Scrutinul majoritar uninominal cu doua tururi

Regula sistemului este urmatoarea: daca niciunul dintre candidati nu a obtinut majoritatea absoluta a voturilor din primul tur, se organizeaza un al doilea tur de scrutin, in unele cazuri numai intre primii doi clasati, si se declara castigatorul in conditiile scrutinului majoritar cu un singur tur.

Scrutinul alternativ uninominal

Desi acest tip de scrutin este considerat u nderivat al scrutinului de tip britanic (cu un singur tur), care satisface cerinta majoritatii absolute, prin caracteristicile sale se apropie mai mult de scrutinul majoritar uninominal in doua tururi. Votul alternativ este un vot preferential exprimat in circumscriptii uninominale. Ai majoritate absoluta intri direct, nu ai ultimul e taiat de pe lista si voturile sale sunt repartizate dupa a doua preferinta a alegatorilor sai. Faza se repeta pana unu castiga majoritatea absoluta.

Scrutinele plurinominale

Aceste tipuri de scrutine au in comun faptul ca se realizeaza in circumscriptii cu mai multe mandate puse in joc, desi nu foarte multe, dar si faptul ca nu mai sunt utilizate astazi in nicio democratie reprezentativa.

Scrutinul plurinominal cu un singur tur – este asemantor cu cel uninominal in ce priveste regula sa, a pluralitatii, dar aceasta se aplica intregii liste castigatoare dintr-o circumscriptie plurinominala.

Scrutinul plurinominal in doua tururi adauga conditia atingerii majoritatii absolute pentru validarea listei castigatoare.

Scrutinul alternativ plurinominal este varianta majoritara a celui cu un singur tur si, asemenea uninominalului alternativ, presupune clasarea candidatilor (a listelor) in ordinea preferintei.

Sistemele electorale proportionale

Faţă de sistemul precedent reprezentarea proporţională permite nu doar reprezentarea majorităţii, ci şi a minorităţilor. Se pot exprima astfel nu doar opţiunile politice ci şi cele culturale (religioase, ligvistice, etnice). Potrivit acestui sistem, mandatele parlamentare se împart candidaţilor proporţional cu voturile obţinute în alegeri, astfel încât există un raport direct proporţional între mandatele parlamentare obţinute de fiecare partid politic în parte şi voturile pe care electoratul le-a dat acestor partide. Reprezentarea proporţională implică, cel mai adesea, folosirea listelor de candidaţi. În cadrul acestui sistem atribuirea mandatelor se face proporţional cu numărul de voturi obţinute de către partidele care participă la alegeri. De aceea problema cea mai importantă a reprezentării proporţionale rezidă în modul de atribuire a mandatelor. Aspiraţiile democratice ce au urmat sfârşitului primului război mondial au creat un climat favorabil reprezentării proporţionale. Aceasta a câştigat, rând pe rând, Olanda în 1917, Norvegia, Germania, Italia, Elveţia, Austria, Luxemburg, Cehoslovacia şi România în 1919, sau Irlanda în 1921. După 1945, scrutinul proporţional s-a impus şi în ţările eliberate de nazism şi fascism: chiar Franţa a adoptat acest sistem pentru scurt timp în 1945 şi 1986, Germania fiind un alt exemplu important de ţară în care a fost ales un sistem cu reprezentare proporţională (chiar dacă presupune două moduri de scrutin combinat, ceea ce îl plasează, după unele criterii de clasificare, în categoria sistemelor mixte). După căderea dictaturilor din sudul Europei tot reprezentarea proporţională a fost preferată, Grecia (1974), Portugalia (1975) şi apoi Spania (1977) utilizând acelaşi sistem. Deloc surprinzător, prăbuşirea comunismului din Europa de Est a presupus adoptarea unor sisteme proporţionale în România (1990), Bulgaria (1991), Polonia (1991), Cehia sau Slovacia (1993), Slovenia (1991), s.a..

Constrângeri majoritare: pragul electoral şi prima electorală

Dacă primele sisteme proporţionale erau integrale, permiţând reprezentarea tuturor candidaţilor ce depăşeau coeficientul electoral, dispersia voturilor a condus la căutarea unor metode care să ajusteze efectele perverse. În unele cazuri soluţia pentru limitarea fragmentării politice a fost pragul electoral, fie la nivel naţional, fie de circumscripţie, exprimat în procente din voturile exprimate. Acest prag oscilează de la 1% la 8%, de obicei situându-se între 3% (ca în Spania) şi 5% (ca în Germania sau România). Dar aplicarea pragului afectează proporţionalitatea sistemului, ajungându-se la disproporţii aproape majoritare ca în cazul Bulgariei unde un prag de 4% a provocat eliminarea reprezentării a aproape un sfert din voturile exprimate (24,9%), sau în România, la alegerile din 2000 când disproporţia a fost de peste 20%.

Prima majoritară reprezintă un premiu, exprimat în locuri, pe care îl primesc partidele care obţin o proporţie din voturi. În legea electorală din 1926 din România partidele care obţineau 40% din voturi primeau automat 50% din mandate, şi un număr proporţional cu voturile obţinute din restul de 50%.

Derogarea de la principiul pragului electoral

Sistemele proporţionale permit o mai bună reprezentare a minorităţilor. Cu toate acestea, cu sau fără prag electoral, unele minorităţi nu pot accede în instituţiile reprezentative. Pentru a remedia această situaţie, în unele state fragmentate cultural, sunt legiferate formule de reprezentare a minorităţilor care derogă de la pragul electoral. Soluţiile adoptate sunt cota fixă acordată din oficiu (cum e cazul minorităţii flamande în parlamentul regional din Bruxelles), sau atribuirea unui singur loc minorităţii etnice care nu a obţinut rezultate superioare pragului electoral (ca în România).

Metode de transformare a voturilor in mandate

Metodele prin coeficient

Există mai multe procedee de atribuire a mandatelor. O primă metodă ar fi cea a coeficientului electoral. Acesta exprimă numărul de voturi necesare obţinerii unui mandat. Deşi poate fi stabilit şi anterior organizării alegerilor, cel mai adesea este calculat după numărarea voturilor într-o circumscripţie electorală, în acest caz fiind rezultatul împărţirii numărului de voturi valabil exprimate la numărul de mandate. La acest coeficient se împarte numărul de voturi exprimate pentru fiecare listă, şi de câte ori se cuprinde coeficientul în acest număr, atâtea mandate se atribuie listei. În cazul independenţilor, aceştia trebuie să obţină un număr de voturi cel puţin egal cu coeficientul electoral, pentru a putea obţine un mandat. Prin această operaţiune se atribuie doar o parte din mandate, rămânând atât mandate neatribuite cât şi voturi neutilizate. Atribuirea restului de mandate şi utilizarea restului de voturi (numite resturi electorale) se realizează prin anumite metode precum metoda celor mai mari resturi sau a celor mai mari medii. Metode de atribuire a mandatelor se deosebesc atât datorită tipologiei de calcul a coeficientului, cât şi prin modul de alocare a locurilor. Coeficientul(Q) cel mai simplu este cel obţinut prin raportul dintre numărul de voturi valabil exprimate în fiecare circumscripţie (V) şi numărul de locuri acordat (L). Acest coeficient simplu este denumit coeficientul Hare. Alţi coeficienţi utilizaţi sunt coeficientul Hagenbach-Bischoff (Q=V/(L+1)), coeficientul Droop (Q=V/(L+1)+1) şi coeficientul Imperiali (Q=V/(L+2)). După stabilirea coeficientului se alege o metodă pentru atribuirea locurilor neacordate prin coeficient.

În continuare, pentru a exemplifica, vom prezenta două situaţii de atribuire a mandatelor, primul în cazul, unui scrutin cu candidaturi individuale, iar în al doilea a scrutinului de listă.

Scrutinul de listă

În cazul scrutinului de listă, există două tipuri de soluţii de „transformare” a voturilor în mandate:

metoda resturilor celor mai puternice;

metoda celei mai puternice medii;

Metoda resturilor celor mai puternice

Pentru această metodă se utilizează coeficientul simplu, iar pentru locurile neatribuite se utilizează regula resturilor cele mai puternice. Această metodă este favorabilă partidelor mici. Dar ea prezintă un inconvenient, putând da naştere la paradoxuri matematice ce provin din evoluţia ciudată a resturilor.

Metoda celei mai puternice medii

Se aplică coeficientul simplu şi fiecare loc neatribuit este afectat succesiv fiecărei liste, adăugându-se locurilor deja obţinute. Se calculează pentru fiecare listă raportul voturi/locuri. Locul este atribuit acelei liste care are cea mai mare medie de voturi pe loc. Această metodă favorizează net partidele mari. Ea este acum în vigoare în Spania, Portugalia, Islanda, Israel, Olanda, Finlanda,Turcia, Bulgaria, Estonia şi România.

Metodele prin divizori

Fisiere in arhiva (1):

  • Sisteme Politice Comparate.doc