Tehnologia Uleiurilor

Procesul tehnologic industrial de extracţie a uleiurilor cu solvenţi polari, numit uneori solventare sau rafinare cu solvenţi, are ca scop principal eliminarea din ulei a hidrocarburilor aromatice şi obţinerea de uleiuri rafinate cu indice de viscozitate ridicat, folosite drept componenţi pentru uleiurile superioare. Extractele aromatice pot fi valorificate ca materie primă pentru fabricarea negrului de fum, ca plastifianţi pentru cauciuc, componenţi pentru obţinerea bitumurilor sau pentru fabricarea combustibililor.

Din uleiuri, solvenţii polari dizolvă compuşii polari şi hidrocarburile ciclice şi, în consecinţă, caracteristicile rafinatelor se modifică semnificativ faţă de uleiurile folosite ca materie primă în procesul de extracţie. Astfel, indicele de viscozitate creşte, densitatea, viscozitatea şi cifra de cocs scad, iar culoarea se îmbunătăţeşte.

Cei mai folosiţi solvenţi în procesele industriale sunt furfurolul, fenolul, amestecul fenol + propan (DUO-SOL), N-metilpirolidona (NMP) şi dioxidul de sulf.

a. Descrierea metodei

Extracţia uleiurilor cu N-metilpirolidonă pe o instalaţie de laborator cuprinde următoarele etape:

-realizarea amestecului eterogen de materie primă şi solvent conform raţiei de solvent fixate, la temperatura de extracţie aleasă;

-separarea fazelor de extract şi de rafinat pe baza diferenţei de densitate;

-eliminarea solventului din cele două faze;

-determinarea cantităţilor de produse de extracţie cu solvent şi libere de solvent;

-caracterizarea produselor de extracţie libere de solvent printr-o proprietate aditivă.

Criteriul general de alegere a temperaturii de extracţie este ca sistemul materie primă-solvent să fie în domeniul de miscibilitate parţială. În cazul extracţiei uleiurilor cu solvenţi polari, domeniul temperaturilor de extracţie se delimitează astfel:

25

- temperatura de extracţie maximă este mai mică cu 10

- 20 0C decât

temperatura de solubilitate corespunzătoare raţiei de solvent folosite (figura 2.1.,

paragraful 2.1.);

- temperatura minimă de extracţie este limitată de temperatura de congelare a

uleiului, de viscozitatea amestecului ulei-solvent şi de temperatura agentului de răcire.

Prin urmare, temperatura de extracţie se va alege după determinarea următoarelor

caracteristici: temperatura de solubilitate dintre materia primă şi solvent la raţia de

solvent fixată pentru extracţie şi temperatura de congelare a uleiului folosit ca materie

primă.

Timpul de agitare, respectiv de decantare, reprezintă timpul minim la care

compoziţia sau altă caracteristică a produselor rafinat şi extract devin constante (figura

2.3. lucrarea 1). Se determină experimental pentru fiecare sistem materie prima-solvent.

Eliminarea solventului din soluţiile de rafinat şi de extract se face prin distilare şi

stripare cu gaz inert. Temperatura maximă de încălzire nu trebuie să depăşească

temperatura la care viteza de degradare a solventului creşte apreciabil.