Drept Civil

NOTIUNI GENERALE DESPRE DREPT Dreptul si importanta lui în viata economico – sociala. SECTIUNEA I. STIINTA DREPTULUI ÎN SISTEMUL STIINTELOR SOCIALE Stiinta dreptului nu înseamna doar studiul normei juridice, a jurisprudentei, a contractului, etc., ea supune unui amplu proces explicativ contextul social si cultural în care apar si îsi duc viata normele juridice colaborând, în acest sens, cu toate stiintele sociale. Deci, stiinta dreptului se afla într – o strânsa conexitate cu celelalte stiinte sociale. Dintre acestea filosofia, istoria, economia politica sunt auxiliarele indispensabile ale dreptului. Stiinta dreptului studiaza legile existentei si dezvoltarii statului si dreptului, institutiile politice si juridice, corelatia cu celelalte componente ale sistemului social modul în care institutiile politico – juridice influenteaza societatea si suporta, la rândul lor, influenta sociala. 1. Notiunea si definirea dreptului. O prima problema ce se cere a fi analizata si elucidata este aceea a notiunii de drept. Dreptul si întreaga componenta juridica a vietii sociale este un fenomen deosebit de complex a carui cunoastere presupune o cercetare aprofundata a legilor existentei si dinamicii sale, a factorilor care îl configureaza si valorilor care le promoveaza. De-a lungul timpului dreptul a primit numeroase definitii. Astfel, pentru romani notiunea de drept era explicata numai în contextul unor categorii ale moralei cum este astfel cunoscutul adagiu „jus est ars aequi et boni” (dreptul este arta binelui si a echitatii). Romanii credeau în vesnicia dreptului. Acolo unde este societate exista si drept – „Ubi societas ibi jus”. Ulterior, datorita evolutiei societatii, dreptul s-a emancipat de sub tutela moralei ajungând sa raspunda intereselor si necesitatilor societatii moderne. Astfel, conform cunoscutului jurist francez Leon Duguit, reprezentant al curentului solidaritatii sociale, regula de drept este „linia de conduita care se impune indivizilor în societate, respectul careia este considerat la un moment dat de catre o societate, ca o garantie a interesului comun si a carei violare antreneaza o reactie colectiva împotriva autorului acelei violari”. Într-o alta opinie, dreptul este „unul din cele mai profunde concepte ale civilizatiei omului, pentru ca el ofera protectie împotriva tiraniei si anarhiei, este unul din instrumentele principale ale societatii pentru conservarea libertatii si ordinii. Împotriva amestecului arbitrar în interesele individuale”. În literatura de specialitate de la noi din tara dreptul este considerat „ansamblul regulilor asigurate si garantate de catre stat, care au drept scop organizarea si disciplinarea comportamentului uman în principalele relatii din societate, într-un climat specific manifestarii coexistentei libertatilor, apararii drepturilor esentiale ale omului si justitiei sociale”. Dreptul, ca fenomen social, presupune o anumita unitate a trasaturilor sale caracteristice si a raporturilor interne, relativ stabile care constituie natura launtrica a fenomenului si îl fixeaza într-o anumita clasa a fenomenelor adiacente. Din multitudinea determinarilor calitative ale dreptului se desprinde o calitate principala, si anume calitatea juridica a vointei si a interesului care duce la aparitia

Pag. 2 din 122

Drept Civil

Lect. Univ. Drd. Nicolae Baran

normelor dreptului si care asigura un anumit echilibru în desfasurarea raporturilor interumane. Asadar, într-o desfasurarea vietii într-o societate este guvernata de o multitudine de reguli impuse de vointa majoritatii membrilor societatii care asigura un climat de siguranta sociala, în cadrul participarii la circuitul juridic. Tocmai aceasta vointa generala constituie esenta dreptului, fiind oficializata, transpusa în legi si norme de conduita, devenind vointa juridica si aparata pe cale statala. Deci, ceea ce deosebeste dreptul, ca sistem normativ, de celelalte sisteme sociale normative, este tocmai aceasta calitate juridica a vointei sociale. Dar dreptul nu poate ramâne în starea de vointa, perceptele sale gasindu-si concretizarea în ansamblul legilor care dau expresie concreta vointei generale ce reclama oficializarea si garantarea lor pe cale etatica, ceea ce constituie însusi continutul dreptului. Deci continutul dreptului are o componenta dominanta prin sistemul normelor juridice, care va capata expresie exterioara prin forma dreptului care este legea. Dreptul obiectiv si dreptul subiectiv. Notiunea de drept este folosita cu doua sensuri si anume: cel care are în vedere si cuprinde regulile juridice de conduita, denumit si drept obiectiv si cel prin care se are în vedere facultatea, prerogativa (adica dreptul) unei persoane (fizice sau juridice), în temeiul normei juridice, denumit drept subiectiv. Astfel, când vorbim de dreptul românesc avem în vedere ansamblul normelor juridice indiferent de forma pe care o îmbraca (legi, obiceiuri), ne referim la el ca la dreptul pozitiv care nu este altceva decât dreptul obiectiv în vigoare. Vorbind, însa, de dreptul unei persoane, cum ar fi dreptul de proprietate, dreptul la vot, dreptul la salariu, avem în vedere dreptul subiectiv pe care titularul îl foloseste si îl exercita nemijlocit. Este de la sine înteles, însa, ca drepturile subiective sunt strâns legate de dreptul obiectiv, neputând fi concepute fara prevederea acestora în normele juridice. Dar si existenta dreptului obiectiv ar fi fara sens daca prescriptiile normelor sale nu s-ar realiza prin drepturi subiective, în relatiile interumane. Termenul de „drept” se foloseste si pentru desemnarea stiintei dreptului. 2. Constiinta juridica. Constiinta juridica este o premisa a dreptului. Nu exista sistem de drept fara ca, înainte, acesta sa fie constientizat în primul rând de catre destinatarii sai. Mai mult, omul trebuie sa participe ca factor constient la derularea raporturilor de drept, ceea ce îi va permite sa actioneze respectând legea. Numai în aceste conditii se poate vorbi despre ordinea de drept. Constiinta juridica se structureaza pe doua paliere: o componenta rationala si anume ideologia juridica (ansamblul reprezentarilor cu privire la fenomenul juridic) si o componenta psihica – psihologia juridica (ansamblul trairilor emotionale: sentimente, dorinte, etc.). 3. Notiunea si trasaturile definitorii ale statului de drept. Statul de drept poate fi înteles ca un concept politico-juridic ce defineste o forma a regimului democratic de guvernamânt, din perspectiva raporturilor dintre stat si drept, dintre putere si lege prin asigurarea domniei legii, drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului în exercitarea puterii.