Efectele Motivației Afective asupra Activității de Învățare

Rezumat

Studiul experimental realizat vizează influenţa motivaţiei afective asupra activităţii de învăţare. Am tratat o problemă importantă pentru cei interesaţi de condiţiile în care se pot obţine performanţe la nivel educaţional. Pornind de a premisa că elevii motivaţii negativ obţin rezultate mai bune decât cei nemotivaţii am demonstrat importanţa motivaţiei afective, absenţa să afectând modul în care elevii în procesul de învăţare. La experiment au participat 30 elevi cu vârste cuprinse între 15 şi 16 ani. Am comparat nivelul performanţei elevilor motivaţi afectiv pozitiv, negativ şi nemotivaţi. Am utilizat programul SPSS 15.0, am aplicat testul ANOVA One Way, şi am obţinut o diferenţă semnificativă între rezultatele grupului motivat pozitiv şi cele ale celorlate două grupuri (p=0.001 si p= 0.036).

Fiinţa umană desfaşoară diverse activităţi: mănâncă, se joacă, învaţă, colecţionează lucrări de artă, îşi agresează semenii, îi ajută, etc. O trăsătură comună acestor activităţi este motivaţia, fiind primul lor element cronologic. A cunoaşte motivaţia unei persoane echivalează cu găsirea răspunsului la întrebarea ,,de ce'' înteprinde o activitate. Răspunsul este dificil, deoarece cauzele declanşatoare sunt multiple şi nu se pot reduce la stimulii externi. Activitatea, reacţiile sunt declanşate şi de cauze interne; ansamblul lor a fost numit motivaţie de la latinescul motivus (care pune în mişcare). Pentru unii psihologi, motivul este numele generic al oricărei componente a motivaţiei fiind definit ca fenomen psihic ce declanşează, direcţionează şi susţine energetic activitatea. Componentele sistemului motivaţional sunt numeroase, variază ca origine, mod de satisfacere şi funcţii, clasificarea şi explicarea lor fiind controversate. Cei mai mulţi psihologi acceptă azi că motivaţia umană include trebuinţe, tendinţe, intenţii, dorinţe, motive, interese, aspiraţii, convingeri. Pentru descrierea motivaţiei s-au utilizat în psihologie metafore construite pe baza unor noţiuni împrumutate din fizică. Motivaţia acţionează ca un câmp de forţe (Kurt Lewin) în care se află atît subiectul cît şi obiectele, persoanele, activităţile. Pentru a caracteriza o componentă a motivaţiei s-a folosit conceptul de vector care posedă în fizică: mărime, direcţie şi sens. Analog vectorilor fizici, vectorii-motivaţiei sunt caracterizaţi prin intensitate, direcţie şi sens, proprietăţi care pot fi măsurate prin anumite metode psihologice. Direcţia şi sensul unui vector exprimă atracţia, aproprierea sau evitarea sau respingerea. Intensitatea lui, se regăseşte în forta de apropiere sau respingere. Între motivaţiile active la un moment dat, ca şi între forţele fizice, pot exista relaţii diverse, dar mult mai complexe. Motivaţia a fost studiată fie în funcţie de modelul darwinian al adaptării, fie după cel al homeostaziei, fie după modelele cognitive care substituie motivaţia proceselor de anticipare cognitivă, vorbind despre motivaţie în termeni de rezultate anticipate (comportamentele omului fiind de aceste rezultate aşteptate). Pentru Nuttin, motivaţia este aspectul dinamic al intrării în relaţie a subiectului cu lumea, orientarea activă a comportamentului său spre o categorie preferenţială de situaţii sau obiecte. Motivaţia nu se reduce la o cantitate de energie, nici la impulsuri oarbe şi inconştiente. Graţie funcţiilor cognitive, care penetrează dinamismul relaţiilor dintre subiect şi lume, motivaţia devine o structură cognitiv-dinamică care dirijează acţiunea spre scopuri concrete.