Eficiența Economică în Cadrul Pensiunii Agroturistice Casa Bogadi

CAPITOLUL I

AGROTURISMUL – SFERA DE CUPRINDERE, CLASIFICARE ŞI EVOLUTIE

1.1. Definiţia şi conceptele agroturismului

Pe măsură ce agroturismul se dezvoltă şi câştigă popularitate, apar diferite obstacole care vor trebui surmontate. Problema unei definiţii specifice este unul dintre ele. Dificultatea provine din faptul că agroturismul nu poate fi descris doar prin activitatea desfăşurată, aşa cum se întâmplă cu alte forme de turism (turism de aventură, turism balnear, turism de afaceri, etc.). Agroturismul incorporează

întotdeauna activităţi diverse în mijlocul naturii (drumeţii, ascensiuni montane, observarea vieţuitoarelor în habitatul lor natural, etc.), dar poate include şi activităţi culturale. Agroturismul are şi o importantă componentă educaţională, este o şansă de a învăţa respectul pentru natură şi pentru cultura locală, iar pentru unii o şansă de auto-reflecţie inspirată de frumuseţea împrejurimilor. Un alt

aspect caracteristic agroturismului este obţinerea beneficiilor pentru comunitatea locală. Aceasta înseamnă angajarea personalului de pe plan local, aprovizionarea cu produse locale, implicarea localnicilor în luarea deciziilor şi organizarea activităţilor turistice.

Una dintre primele definiţii ale agroturismului întâlnite în literatura de specialitate este cea dată în anul 1988, în cadrul Programului din Belize iniţiat de Rio Bravo Conservation &Management Area: „agroturismul este o forma de turism cu impact scăzut asupra mediului, bazat pe aprecierea acestuia şi unde se depune un efort conştient în vederea reinvestirii unei părţi adecvate din venituri

pentru conservarea resurselor pe care se bazează. Este o formă de turism durabil şi care asigură beneficii populaţiei locale.”

În 1996, Uniunea Mondială pentru Conservare formulează propria definiţie astfel:

„Agroturismul este călătoria responsabilă faţă de mediu în zone naturale relativ nealterate, cu scopul aprecierii naturii (şi a oricăror atracţii culturale trecute şi prezente), care promovează conservarea, are un impact negativ scăzut şi asigură o implicare socio-economică activă şi aducătoare de beneficii

pentru populaţia locală.”

Lista definiţiilor ar putea continua, pentru că fiecare organizaţie sau autor a încercat să impună o variantă proprie. Deşi anumite detalii variază, majoritatea definiţiilor agroturismului reflectă o formă distinctă de turism, care întruneşte patru criterii de bază:

- Se desfăşoară în spaţii naturale şi culturale;

- Încurajează implicarea comunităţii locale;

- Susţine bunăstarea localnicilor;

- Implică măsuri de conservare.

Dacă un proiect sau produs turistic îndeplineşte toate aceste criterii, atunci ne aflăm cu siguranţă în faţa unui produs agroturistic autentic, însă acest lucru se întâmplă destul de rar în practică.

Multitudinea definiţiilor şi lipsa unui sistem unitar de acreditare duc la diferite interpretări din partea celor implicaţi. Chiar dacă ei sunt de acord asupra criteriilor de bază, ponderea acestora în produsul turistic este diferită. Spre exemplu, proiectele întreprinse de unele grupuri de conservare pot avea

strategii de protejare a mediului foarte eficiente, dar tind să înlăture participarea locală, neglijează acţiunile de marketing şi dau dovadă de o slabă cunoaştere a industriei turistice. Pe de altă parte, mari firme de turism oferă vacanţe în natură care sunt foarte profitabile, dar fără a întreprinde acţiuni de conservare şi fără a implica populaţia locală în organizarea produsului turistic. Desigur, nu putem

spune că serviciile turistice care nu includ toate cele patru componente au întotdeauna o calitate scăzută, spunem doar că nu reprezintă o activitate agroturistică.

Ca o concluzie şi, totodată, reprezentând punctul de vedere al autorilor, vom spune că “agroturismul este o formă de turism desfăşurată în arii naturale, al cărui scop îl reprezintă cunoaşterea şi aprecierea naturii şi culturii locale, care presupune măsuri de conservare şi asigură o implicare activă, generatoare de beneficii pentru populaţia locală”.