Studiul managerial privind perfecționarea activității camerei agricole Comuna Bârnova Jududetul Iași

INTRODUCERE

Agricultura constituie una din ramurile ale economiei româneşti. Importanţa ei creşte astăzi când necesarul de produse agricole s-a amplificat, iar condiţiile politico-economice au suferit schimbări profunde.

Obţinerea unor produse în care se includ şi serviciile tangente agriculturii, nu se poate face fără o agricultură modernă de mare randament şi cu eficacitate ridicată.

Aceste aspecte sunt valabile atât pentru mica proprietate cât şi pentru exploataţiile agricole cu caracter asociativ.

Unul dintre obiectivele importante care stau în faţa agriculturii mai ales a oamenilor care lucrează în acest domeniu, se referă la schimbarea mentalităţii în modul de gândire, mai ales economică, referitor la organizarea pe criterii ştiinţifice a producţiei în vederea obţinerii unor producţii cât mai ridicate şi creşterea productivităţii.

Aplicarea Legii nr. 18/1991 a dus la amplasarea proprietarilor pe vechile amplasamente pulverizând proprietatea în 4-10 parcele dispersate la distanţe de 3-10 km, de forme neregulate, din deal în vale. Astfel s-a frânat procesul de producţie, s-au triplat cheltuielile de exploatare, se degradează solul. Vechile amplasamente au distrus amenajările de irigaţii, desecări, drenaj şi de combatere a eroziunii solului.

Noii proprietari, lipsiţi de mijloace materiale, financiare şi chiar de cunoştinţe de specialitate, renunţă la elementele tehnologiilor raţionale (seminţe de soi, îngrăşăminte chimice, substanţe pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor şi altele) şi restaurează o agricultură de subzistenţă cu producţii scăzute şi de slabă calitate, iar munca lor se desfăşoară în condiţii foarte grele cu maşini şi utilaje rudimentare.

Această situaţie este prezentă datorită faptului că Legea fondului funciar a pus accent pe trecerea proprietăţii private, asupra pământului prin reconstituirea sau constituirea acestui drept, fără a rezolva şi celălalt aspect al privatizării mijloacelor (activelor) de producţie.

Imediat după promulgarea Legii fondului funciar a fost promulgată Legea societăţilor şi asociaţiilor agricole (Legea 36/1991), care a stimulat şi ea socializarea exploataţiilor agricole, cu toate că în ţările cu agricultura avansată între caracterul privat al proprietăţii şi exploataţia agricolă privată exista o identitate perfectă.

În ţara noastră, după apariţia Legii fondului funciar, s-a favorizat exploataţia agricolă asociativă şi exploataţia în arendă, unde arendatorul este societatea comercială.

Asociaţiile familiale, se organizează fără formalităţi rigide, nu adoptă statute şi nu are personalitate juridică.

Asocierea se face pe bază de rudenii, vecinătate, prietenie sau alte legături. Numărul asociaţiilor familiale este de 16,346, ele deţin 12,6% din suprafaţa agricolă cuprinzând peste 750 mii familii şi o suprafaţă medie pe exploataţie de 114 hectare. Fiind mai puţin formale şi de dimensiuni mai mici asociaţiile familiale sunt preferate de deţinători de adeverinţă de proprietate.

Multe asociaţii asigură membrilor numai mijloace de subzistenţă în principal produse agricole. Există unele asociaţii cu rezultate bune, dar pe ansamblu economiei naţionale ele nu şi-au dovedit capacitatea de a participa la practicarea unei agriculturi de piaţă cu randament ridicat şi nici de a dovedi structuri stabile în forma actuală. În bună parte, asociaţiile exercită fără profesionalism, un mixt de activităţi şi se definesc ca structuri improvizate în golul de servicii calificate de marketing în spaţiul rural. În perspectiva activităţilor rurale ele nu sunt în măsură să preia activităţile de marketing, nici restructurarea producţiei agricole.

În urma funcţionării acestor asociaţii se pot defini principalele caracteristici ale acestora:

a) Dizolvă sau chiar anulează rolul proprietarului agricol, care foloseşte pământul ca proprietate de muncă specifică ramurii mai ales cu tehnica modernă, generalizată în producţia fermierului;

b) Exercită necompetitiv şi nediferenţial activităţi de aprovizionare cu mijloace materiale (seminţe, îngrăşăminte, erbicide, etc.) de intermediari în domeniul mecanizării lucrărilor (arat, semănat, recoltat, etc.) precum şi de atragere de mână de lucru pentru întreţinerea culturilor nemecanizabile.

c) Foloseşte munca salariată, la care fermierul recurge numai în mod excepţional în vârfuri de sezon, suprimând în acest fel sursa creşterii randamentului exploataţiilor agricole şi anume activitatea productivă a proprietarului sau arendaşului.

Gospodăria agricolă individuală nu este sinonimă cu exploataţia familială, are conţinut mai larg, reprezentând o unitate agricolă bazată pe proprietatea privată, al cărei membrii lucrează împreună pământul propriu sau deţinut sub orice formă, cu unelte, maşini sau animale de tracţiune proprii sau închiriate, cu forţă de muncă proprii sau angajate.

Gospodăria agricolă individuală cuprinde exploataţia familială şi exploataţia care foloseşte forţă de muncă angajată. La rândul ei, exploataţia familială este de tip ţărănesc sau comercial. Acestea au elemente comune, dar şi caracteristici proprii. În ambele se desfăşoară activitate gospodărească şi activitate agricolă. Managementul şi munca, integral sau în cea mai mare parte, se execută în familie şi, ca urmare, rezultatele îi aparţin. Ele se deosebesc prin obiectivele dominante.