Deviațiile coloanei vertebrale în plan sagital

1. INTRODUCERE

I.1 Generalitati

Coloana vertebrală este cel mai important segment al aparatului locomotor , având rol static și dinamic. De ea sunt legate celelalte elemente ale trunchiului membrele superioare și membrele inferioare.

In mod normal, coloana vertebrală prezintă in ortostatism, curburi fiziologice ( dau rezistență acesteia la presiune, tracțiuni, șocuri sau trepidații exercitate in direcția axului longitudinal al acesteia ), cifoză și lordoză in plan sagital și scolioză in plan frontal.

In plan sagital:

- la aproximativ 3 luni de viață, apare in regiunea cervicalặ o curbură lordoticặ care permite ridicarea capului;

-in regiunea dorsală se menține din timpul vieții intrauterine o ușoară curbură cifotică;

-in jurul vârstei de 8-10luni, când copilul incepe să meargă, in regiunea lombară se formează o curbură lordotică datorită proiecției anterioare a bazinului.

In plan frontal pot să apară curburi de tip scoliotic in regiunile dorsală, dorsolombară sau lombară.

Se discută de deficiențe ale coloanei vertebrale când apar exagerări ale curburilor fizilogice sau curburile apar in alte regiuni decât cele tipice.

Deficiențele coloanei vertebrale se pot prezenta sub urmatoarele forme: cifoze, lordoze, cifolordoze, scolioze și cifoscolioze.

Multe sechele, după imbolnăviri sau intervenții chirurgicale, iși lasă amprenta prin modificări ale atitudinii in totalitate sau numai a unor segmente ale corpului omenesc. Chiar şi organele de simț pot altera această atitudine, in sensul ca având auzul defectuos la o ureche aceasta il obligă pe cel in cauză la o atitudine asimetrică a capului, rotat intr-o parte, pentru a auzi mai bine. Văzul, la rândul lui, influențează atitudinea capului și a trunchiului prin aplecarea inainte, pentru a apropia ochii de obiect.

Inițial, atitudinile greșite ale coloanei vertebrale nu produc dureri care să-l determine pe individ să se adreseze medicului, dar acestea cu timpul vor duce la oboseala organismului și la schimbări mecanice și fiziologice care se repercutează atât asupra aparatului locomotor, cât și a celorlalte funcții ale corpului omenesc.

De mare importanţă pentru recuperare sunt programele de kinetoterapie întocmite individualizat.

2. FUNDAMENTAREA TEORETICA

2.1 Anatomia si biomecanica coloanei vertebrale

2.1.1 Anatomia patologica

Descrierea coloanei vertebrale

Coloana vertebrală constituie scheletul solid al trunchiului. Este situată in plan median in regiunea posterioară a trunchiului, fiind formată la om din 33-34 de vertebre, grupate in 5 regiuni: cervicală, toracală, lombară, sacrală şi coccigiană. Intre vertebre se găsesc discurile intervertebrale.

In interior de-a lungul ei, coloana vertebrală este străbatută de un canal numit canalul vertebral (neural) care adăpostește măduva spinării cu invelișurile sale.

Segmentele coloanei vertebrale sunt:

• Segmentul cervical este format din 7 vertebre. Vertebra cervicală prezintă unele deosebiri față de vertebra tip. Corpul este mai mic și mai alungit transversal. In segmentul cervical găsim 4 vertebre de tranziție : atlas, axis, vertebra L6 şi L7. Aceste vertebre prezintă particularități deosebite prin adaptarea lor la funcții speciale.

• Segmentul toracal este format din 12 vertebre. Caracteristicile acestor vertebre sunt articularea lor cu coastele, pe fețele laterale. Apofiza transversală prezintă către vârf, pe fața ei anterioară, o fațetă articulară corespunzătoare de pe coastă.

• Segmentul lombar este format din 5 vertebre. Vertebra lombară este mai mare decât celalalte vertebre. Corpul este lat, mai inalt și cu perimetrul transversal mai mare. La baza apofizei transverse, posterior și inferior, se află un tubercul care reprezintă cu adevarat apofiză transversă. In partea laterală lombară a apofizelor articulare superioare se află o proeminență numită apofiza maxilară.

• Segmentul sacral este format din 5 vertebre sudate intre ele purtând denumirea de os sacru. Intre ele se află două oase iliace cu care se articulează lateral formând bazinul osos. Sacrul prezintă o față anterioară concavă, una posterioară convexă, o bază, un vârf orientat central și două fețe laterale.

• Segmentul coccigian este format prin sudarea a 4-5 rudimente vertebrale. Coccisul prezintă la bază două proeminențe (coarnele coccisului), care se unesc cu coarnele sacrale. Baza se articulează cu osul sacru.