BNR și Rolul Său în Monitorizarea Sistemelor de Plăți în România

Capitolul 1. Sistemul de plăţi – circuit vital al economiei naţionale

1.1. Capacitatea de plată – expresie a vitalităţii firmei

În economia de piaţă, latura cea mai semnificativă şi cea mai vizibilă pentru fiecare entitate economică este capacitatea de plată.

În spiritul economiei de piaţă fiecare entitate economică trebuie să-şi modeleze pretenţiile sale la resurse materiale, umane şi de altă natură, funcţie de posibilităţile sale de a asigura echivalentul bănesc, de a stinge obligaţiile faţă de terţi prin plata în bani

Capacitatea de plată, ca şi lipsa acesteia, sunt situaţii conjucturale. Firmele pot avea adesea deficienţe temporare în asigurarea capacităţii de plată, care dacă sunt rare şi accidentale, au rezolvări curente, cum ar fi îngăduinţa partenerilor sau creditele bancare de trezorerie.

În unele cazuri însă pentru firmă se conturează cu claritate o stare de lipsă de capacitate de plată fără perspective de a fi depăşită. În aceste împrejurări are loc prin forme specifice, declararea stării de insolvenţă, respectiv declararea stării de faliment.

Falimentul este, de fapt, “un act de igienă economică, în sensul că elimină din competiţie pe cei total inabilitaţi, respectiv firmele care, dintr-un motiv sau altul, dovedesc, prin lipsa de capacitate de plată iremediabilă, că nu au vitalitate”

De-a lungul timpului, pentru economişti, studiul banilor, instituţiilor bancare şi pieţelor financiare a constituit unul dintre cele mai fascinante domenii de exploatare.

Asemeni cercetărilor în ştiinţele fundamentale, finanţiştii şi bancherii experimentează tentaţia descoperirii, analizei şi inovării acestui perpetuum mobile al fondurilor băneşti în care actul plăţii îndeplineşte atât rolul inimii care transportă banii – sângele – către fiecare parte a organismului numit societate, cât şi pe cel al sistemului nervos, responsabil de coordonarea sa.

Plata adecvată, compensarea şi decontarea drepturilor şi obligaţiilor băneşti reprezintă premise esenţiale ale menţinerii ordinii nu numai la nivelul existenţei individuale şi al celei de întreprindere, cât mai ales la nivelul societăţii în întregul său.

În economiile moderne, dotate cu sisteme financiare adecvate, cumpărarea bunurilor şi serviciilor, inclusiv a activelor financiare, se realizează utilizând o categorie specială de active, care prin natura şi larga lor acceptabilitate, sunt considerate bani. Plata, respectiv eliberarea de obligaţii a cumpărătorilor bunurilor, serviciilor ori activelor financiare, are loc folosind bani, fie sub formă de numerar, fie sub formă de depozite păstrate în conturi în bănci, fie prin mijlocirea creditului în cadrul a ceea ce specialiştii numesc sistem de plăţi

În literatura de specialitate, sunt numeroase definiţiile date sistemului de plăţi. Astfel, Paul Van den Bergh defineşte sistemul de plăţi ca „parte integrantă a sistemului monetar, constând într-un set de reguli, instituţii şi mecanisme tehnice pentru transferul banilor”

Reputata autoare Mariana Diaconescu defineşte sistemul de plăţi ca „un set de înţelegeri (aranjamente) privind descărcarea obligaţiilor asumate de agenţii economici ori de câte ori aceştia acţionează resurse financiare sau reale”

Sistemul de plăţi mai poate fi definit ca „ansamblul instrumentelor, organismelor şi procedurilor, precum şi al suportului informaţional şi tehnologic utilizat pentru darea instucţiunilor şi transmiterea între debitori şi beneficiari a mesajelor referitoare la transferurile monetare reprezentând stingerea unor obligaţii de plată”

În legea bancară din România se regăseşte următoarea definiţie dată sistemului de plăţi: aranjamentul colectiv formalizat, cuprinzând reguli şi proceduri standardizate comune cu privire la executarea ordinelor de transfer între participanţi, precum şi infrastructura corespunzătoare prin care se realizează toate sau o parte din activităţile de procesare, manipulare, compensare şi decontare a oricăror mijloace de plată şi/sau plata oricăror sume de bani prin intermediul mijloacelor de plată, aranjament intervenit între cel puţin trei participanţi, care pot fi: instituţii de credit, societăţi de servicii de investiţii financiare, Trezoreria Statului sau alte entităţi din străinătate care desfăşoară activităţi specifice instituţiilor de credit sau societăţilor de servicii de investiţii financiare