Constituirea și Funcționarea Băncilor Românești și a Sucursalelor Băncilor Străine în România

CAPITOLUL I

NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND SISTEMUL BANCAR

1.1.Banca si activitatea bancara în timp si spatiu

Activitatea bancara îsi are originile în Antichitate, perioada în care bogatiile erau pastrate în temple, fapt ce aducea un anumit “profit” preotilor, pe lânga recunoasterea templelor de catre populatie. În masura în care bunurile pastrate erau perisabile, modalitatea de pastrare era împrumutul de consumatie. Pentru deponenti se asigura plasarea bogatiei într-un loc sigur, iar pentru preoti se realiza un profit. Dovada acestor practici este descoperirea de catre arheologi în Mesopotamia a tabelelor de contabilitate datând din 3400-2500 î.H.O alta practica des întâlnita în perioada antica era împrumutul cu dobânda, practica ce la început nu a putut fi controlata de autoritati, deoarece nu existau reglementari în domeniu.

Împrumutul cu dobânda este reglementat mai târziu prin Codul lui Hammurabi care este recunoscut cu prima reglementare în domeniu . Printre altele, Codul prevede si contractele d eîmprumut pentru a caror recunoastere era nevoie sa fie vizate de functionari regali; si contractul de comision, stramosul contractului de cont curent de astazi.

Aparitia bancilor ca institutii a avut loc în Grecia si Roma antica în secolele VI-VII î.H. Acesta este rezultatul dezvoltarii comertului ca o consecinta a emiterii monedei proprii de catre fiecare oras comercial. În scopul de a combate camata mai multe cetati grecesti au decis sa constituie “banci publice” care pe lânga rolul propriu.zis bancar, mai aveau si sarcina strângerii impozitelor si dreptul de a bate moneda . Dupa modelul grecesc, în Roma antica apar “bancheri privati” si “banci publice”.

În porturile grecesti, “trapezistii” devin bancheri veritabili în sensul actual altermenului; ei îndeplinesc majoritatea functiilor bancii moderne: depuneri credite, schimb, crearea altor mijloace de plata decât bancnota sau moneda.

În Egipt, unde statul era atotputernic, erau imitati “trapezistii” greci prin înfiintarea “Bancii Regale” (Banca Regala din Alexandria) care detinea monopolul activitatilor respective.

La Roma, “argintarii” au înlesnit si diversificat schimburile comerciale, ajungând sa asigure toate functiile clasice ale bancilor: depuneri, credite, gestiunea conturilor, serviciul cecurilor. Republica, apoi Imperiul Roman, creeaza asemenea banci specializate, în primul rând, cu pastrarea impozitelor colectate de la contribuabili .

Desi adeptii religiei crestine se ridicau împotriva ideii de dobânda, aceasta nu a împiedicat ca bancile sa cunoasca o prosperitate continua în Bizant unde, în secolul VII , Justinian codifica uzurile romane în domeniul bancar.

Societatea medievala a cunoscut schimbari profunde la sfârsitul secolul XI, ca urmare a cuceririi normande si a cruciadelor. Biserica crestina îsi reafirma opozitia fata de practicarea dobânzii în Conciliul de la Latran (1179) si în cel de la Viena (1311), dar interdictia este eludata cu ajutorul ideii de risc sau de prejudiciu: cel care acorda împrumutul îsi asuma un risc (damnum emergens) sau pierde un cstig posibil (lucrum cesans). Astfel se explica recunoasterea comertului bancar în secolele XII-XIV în Europa Occidentala . In aparitia bancilor,literatura de specialitate,acorda un rol important zarafului,intermediar al circulatiei monetare.