Cuprins
- Introducere 3
- Capitolul I. Managementul riscurilor bancare 7
- 1.1. Categorii de riscuri cu care se confrunta bancile 7
- 1.2. Garantarea riscurilor si evaluarea performantei financiare
- a entitatilor economice 18
- 1.3. Politica bancilor comerciale privind gestionarea riscurilor 24
- 1.3.1. Principii generale privind riscul 24
- 1.3.2. Administrarea riscurilor bancare 27
- Capitolul II. Managementul riscului de creditare 33
- 2.1. Notiunea de risc de creditare 33
- 2.2. Managementul riscului de creditare 35
- 2.3. Instrumente si tehnici ale analizei manageriale utilizate pentru
- analiza riscului de creditare 39
- 2.3.1. Principiile analizei riscului de creditare 39
- 2.3.2. Analiza indicatorilor de masurare a riscului de credit 40
- 2.3.3. Determinarea gradului de risc si analiza calitatii
- portofoliului de credite 44
- 2.3.4. Surse de informatii utilizate in derularea analizei
- riscului de creditare 48
- 2.3.4.1. Analiza financiara a clientilor 49
- 2.3.4.2. Analiza nefinanciara 59
- 2.3.4.3. Analiza factorilor care pot conduce la deteriorarea
- activitatii si faliment 60
- Studiu de caz: Acordarea unui credit la S.C. Actual S.R.L. de
- catre Banca Comerciala Carpatica. Analiza si aprobarea creditului 62
- Anexe 65
- Bibliografie
Extras din licență
INTRODUCERE
Este, desigur evident ca o strategie bancara performanta trebuie să cuprindă atât programe cât şi proceduri de gestionare a riscurilor bancare care vizează, de fapt, minimalizarea probabilităţii producerii acestor riscuri şi a expunerii potenţiale a băncii. Susţinem că este evident deoarece obiectivul principal al acestor politici este acela de minimizare a pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de bancă, iar obiectivul central al activităţii bancare îl reprezintă obţinerea unui profit cat mai mare pentru acţionari.
Numai că nu întotdeauna aceste două obiective – cel general şi cel sectorial – se afla în concordanţă. S-ar putea ca, în anumite situaţii, costul implementării şi exploatării procedurilor care vizează gestiunea riscurilor să fie mai mare decât expunerea potenţială la risc. Ceea ce nu înseamnă decât ca si aceste programe trebuie selectate în funcţie de criterii de eficientă. În alte cazuri s-ar putea ca strategia băncii să implice asumarea unor riscuri sporite sau a unor riscuri noi. În acest caz decizia trebuie luată întotdeauna având în vedere şi cheltuielile suplimentare necesare pentru asigurarea unei protectii corespunzatoare si pierderile potentiale mai mari. Dar daca decizia este de asa natura, atunci minimalizarea riscurilor bancare nu trebuie in nici un caz sa se transforme intr-un obiectiv in sine. De altfel, obiectivele managementului bancar sunt trei: maximizarea rentabilitatii, minimizarea expunerii la risc si respectarea reglementarilor bancare in vigoare. Dintre acestea nici unul nu are un primat absolut, una din sarcinile conducerii bancii fiind si aceea de a stabili obiectivul managerial central al fiecarei perioade.
Importanta gestiunii riscurilor bancare nu se rezuma totusi doar la minimizarea cheltuielilor. Preocuparea permanenta a conducerii pentru minimizarea expunerii la risc are efecte pozitive si asupra comportamentului salariatilor care devin mai rigurosi si mai constiinciosi in indeplinirea sarcinilor de servici, nu este de neglijat nici efectul psihologic de descurajare a unor activitati frauduloase. Existenta unor programe adecvate pentru prevenirea si controlul riscurilor bancare contribuie si la impunerea institutiei in cadrul comunitatii bancare, nu de putine ori experienta unor astfel de programe conditionand admiterea sau participarea bancii respective la asociatii interbancare (indeosebi de plati) sau obtinerea unor calificative superioare din partea autoritatii bancare.
Si, nu in cele din urma, o gestiune eficace a riscurilor bancare isi va pune amprenta si asupra imaginii publice a bancii. Clientii doresc o banca sigura si actionarii la fel. Soliditatea unei banci ii atrage insa pe deponenti in conditiile in care depozitele nu sunt asigurate in mod obligatoriu. Daca bancile nu sunt obligate sa se asigure de raspunderea civila fata de deponenti, atunci interesul acestora pentru alegerea celor mai sigure institutii este diminuat; principalul criteriu devine rentabilitatea plasamentului. Poate sa apara atunci o selectie adversa pentru care este foarte probabil ca bancile cu cele mai mari probleme, in lipsa de lichiditate, sa acorde cele mai ridicate dobanzi. Pentru evitarea acestei selectii adverse, este preferabil ca asiguratorul sa perceapa prime de asigurare diferentiate, mai ridicate pentru bancile cu o gestiune deficitara a riscurilor (cazul SUA) astfel incat sa existe o penalizare explicita pentru acestea.
In Romania bancile au facut fata tuturor factorilor de instabilitate financiara intr-un context de instabilitate generala generata de procesul de tranzitie. Tranzitia a insemnat pentru bancile romanesti modificarea statutelor (ele operand ca societati pe actiuni), a cadrului legal de operare (legea permitand angajarea intr-o gama larga de operatiuni financiare), libertatea in alegerea partenerilor interni si externi, concurenta din partea altor institutii financiare (fondurile de plasament) si altor banci (romanesti, create dupa 1990 si straine), reducerea refinantarii directe de catre banca centrala, schimbarea permanenta a normelor prudentiale de catre BNR si deteriorarea situatiei financiare a majoritatii clientilor mari. In aceste conditii, pentru conducerea bancilor, implementarea unor politici adecvate de gestiune a riscurilor devine o necesitate, ca si asimilarea de catre salariati a unor noi tehnici si instrumente de gestiune a riscurilor.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Managementul Performantelor Bancare.doc