Organizarea și activitatea unei bănci comerciale pe exemplul BRD

Cap. 1. Organizarea unei bănci comerciale

Originile sistemului bancar

Sistemul bancar îşi are originile în trecutul îndepărtat, existând dovezi vechi ce atestă primii paşi pe tărâmul practicilor bancare. Primii bancheri au fost cei ce faceau schimbul de bani, moment asociat apariţiei dar şi circulaţiei monedei metalice.

Primele dovezi ale unei activităţi bancare se regăsesc în Orientul Îndepărtat şi Egiptul Antic. Templele erau atât loc de rugăciune, cat şi un loc de păstrare a banilor si a tezaurelor. Împrumutând aceste bogăţii, preoţii realizau un dublu rost, si anume: obţineau recunoştinţă şi un mic profit. Dovadă sunt tablele de contabilitate descoperite de arheologi în Mesopotamia sub ruinele templului Uruc. Acest templu datând din perioada anilor 3400-3200 î.e.n.; este cel mai vechi sediu bancar cunoscut. Există dovezi scrise privind activităţile de depuneri şi împrumuturi facute de temple. Codul lui Hammurabi (1728-1686î.e.n) ,descoperit la Susa în 1901, cuprinde detalii referitoare la depozite, împrumuturi, dobandă percepută şi de asemenea rambursarea creditelor.

La începutul secolului al VI î.e.n., fiecare oraş comercial începe să emită monedă propie, ceea ce a dus la numeroase schimburi. Datorită faptului că fiecare îşi avea propia monedă, a apărut necesitatea schimbului unei monede cu alta, acestea putând fi socotite drept primele schimburi valutare. Zarafii încep şi ei să împrumute şi pentru această activitate cea mai mare o reprezintă Atena, oraş comercial unde legile lui Solon liberalizau dobânzile. Avand ca principal obiectiv de a combate camăta şi pentru a se sustrage influenţei exercitate de Atena şi Delos, mai multe cetăţi greceşti au decis, începând din secolul al IV-lea, să constituie bănci publice administrate de catre funcţionari.

În perioada timpurie a dezvoltării imperiului roman, romanii nu s-au arătat interesaţi în activităţii specifice băncilor. Pe măsura cuceririi cetăţilor greceşti au înţeles importanţa băncilor, şi, astfel, au început să apară pe întreg teritoriul roman, atât bănci de stat, cât şi bănci private.

În secolul al VI-lea, în imperiul Bizantin, împăratul Justinian modifică uzuanţa romană privind activitatea bancară, introducând obligativitatea dobânzilor fixe. În evul mediu mănăstirile au jucat un rol important în efectuarea activităţilor specifice bancare Deşi practica acordării de credite cu dobândă era privita rau atât de biserică ,cât şi de societate, cămătarii au avut un rol social pozitiv. Acest rol s-a concretizat în funcţiunile pe care cămătarii le îndeplineau transportul monezilor, preschimbarea diverselor monede şi nu în ultimul rând colectarea impozitelor. În secolul al VII-lea, genovezii se ocupau de asigurării şi efectuau schimburi valutare, primeau depuneri de la persoane particulare, faceau comerţ cu cambii şi împrumutau bani din depunerile efectuate. Intensificarea utilizării cambiei a condus la o dezvoltare amplă a comerţului. Din această perioadă datează termeni precum bancă, bancher si faliment.

Secolele al XIV-XVI, au fost marcate de importante evenimente istorice care au influenţat şi activitatea bancară, cel mai semnificativ fenomen în acest domeniu fiind reapariţia băncilor publice în Spania (Taula de Cambi din Barcelona) şi Italia (Casa di San Giorgio din Genova).

În paralel, băncile private se menţin şi se răspândesc în Europa, un loc de frunte fiind ocupat de italieni (prin familiile Medici, Storzzi şi Chigi), de francezi (familia Couer), de englezi (familia Gresham), şi de germani (familia Fugger).

În anul 1531, s-a inaugurat la Anvers, prima piaţă financiară cunoscută ca bursa de valori, şi imediat după aceasta, s-a deschis bursa din Londra. Se afirmă astfel dinstincţia dintre pieţele financiare şi bănci.