Politica monetară a BNR și eficiența acesteia în asigurarea stabilității monedei naționale

Capitolul 1 Politica monetară – componentă principală a politicii economice

Politica economică reprezintă ansamblul deciziilor adoptate de către autorităţile publice în vederea orientării activităţii economice într-o direcţie considerată rezonabilă pe teritoriul naţional.

Principalele componente ale politicii monetare, care au o importantă deosebită în planul macrostabilizării economice, sunt : politica monetară, politica bugetară şi politica fiscală.

Politica monetară reprezintă cea mai importantă componentă de bază a politicii economice, ce are un rol important în realizarea obiectivele principale ale acesteia, şi anume : asigurarea unei creşteri economice echilibrate, ocuparea deplină a forţei de muncă, stabilitatea preţurilor şi asigurarea echilibrului balanţei de plăţi externe.

Politica monetară reflectă acţiunile întreprinse de banca centrală sau de autoritatea monetară a unei ţări cu privire la lichiditatea economiei în vederea realizării obiectivele de politică economică. Misiunea principală a politicii monetare o reprezintă reglarea lichidităţii din economie, în aşa fel încât aceasta să dispună de un volum suficient de lichidităţi în scopul asigurării funcţionării sale normale şi a dezvoltării echilibrate.

1.1 Politica monetară – conţinut şi elemente definitorii

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu defineşte politica monetară ca fiind "un ansamblu de măsuri prin care statul (reprezentat, de regulă, de banca centrală) acţionează asupra agregatelor monetare şi a activelor financiare în vederea menţinerii lor sub control şi al realizării echilibrului economic sau în vederea orientării activităţii economice într-o anumită direcţie".

Conceptul de politică monetară este nou, acesta începând să se contureze odată cu abandonarea mecanismelor de autoreglare a masei monetare, care au funcţionat în condiţiile în care moneda avea acoperire în metale preţioase. Politica monetară s-a manifestat pentru prima dată în timpul crizei de supraproducţie din 1929-1933, fiind utilizată de către Sistemul Federal de Rezerve, în scopul atenuării efectelor crizei mondiale, şi pentru a ajuta economia să iasă din recesiune. După criza economică de supraproducţie, politica monetară a avut drept obiectiv principal asigurarea creşterii economice şi ocuparea forţei de muncă prin influenţarea cererii agregate.

Tezele monetariste acordă o importanţă deosebită politicii monetare în reglarea conjucturală a economiei şi insistă pe legătura dintre cantitatea de monedă pusă în circulaţie şi inflaţie.În condiţiile actuale , în statutul majorităţii băncilor centrale se precizează în calitate de obiectiv fundamendal al politicii monetare – asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.

Banca Centrală Europeană, are ca obiectiv principal al politicii monetare , menţinerea preţurilor. În timp ce în SUA, Sistemul Federal de Rezerve (Federal Reserve System – FED ), obiectivele stabilite prin statut sunt : "un grad maxim de ocupare a forţei de muncă, stabilitatea preţurilor şi rate de dobândă pe termen lung moderate" . Spre deosebire de Banca Centrală Europeană, în cazul Sistemul Federal de Rezerve, nu se precizează explicit stabilitatea preţurilor în calitate de obiectiv principal al politicii monetare.

În România, obiectivul principal al politicii monetare, este precizat în Statutul BNR, şi anume asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor; prin îndeplinirea obiectivului banca centrală sprijină politica economică generală a statului.

1.2 Obiectivele politicii monetare

Obiectivele politicii monetare se înscriu în obiectivele generale ale politicii economice, iar realizarea acestora vine în susţinerea realizării obiectivelor economice generale.

Realizarea obiectivelor politicii monetare se obţine în strânsă legătură cu coordonatele politicii monetare. În mod tradiţional se disting trei nivele de analiză a obiectivelor politicii monetare , şi anume :

• Obiective finale,

• Obiective intermediare,

• Obiective operaţionale.

1.2.1 Obiectivele finale ale politicii monetare

Obiectivele finale ale politicii monetare sunt similare în mare parte cu obiectivele politicii economice, aceastea alcătuind un careu magic : stabilitatea preţurilor, echilibrul balanţei de plăţi, ocuparea forţei de muncă şi creşterea economică. Primele obiective, stabilitatea preţurilor şi echilibrul balanţei de plăţi, reprezintă o preocupare tot mai mare, având în vedere faptul că luptă împotriva inflaţiei.

Stabilitatea preţurilor reprezintă elementul prioritar din careul magic al obiectivelor politicii monetare. În Tratatul de la Maastricht, se precizeaza că : "obiectivul principal (al politicii monetare şi al politicii unice) este de a menţine stabilitatea preţurilor şi, fără a prejudicia acest obiectiv, de a susţine politicile economice generale ale comunităţii". Această prioritate, poate fi analizată cu ajutorul tezelor monetare, care susţin că lupta impotriva inflaţiei reprezintă obiectivul principal al politicii monetare, dar şi al politicii economice, cea mai bună atitudine din acest punct de vedere constând în acţiunea asupra emisiunii de monedă, realizată de bancile centrale. Astfel emisiunea de monedă poate duce la anumite efecte reale pe termen scurt, însă pe termen lung este valabilă ipoteza conform căreia variaţiile masei monetare au efecte doar asupra nivelului general al preţurilor.

Principalul argument în favoarea acordării priorităţii stabilităţii preţurilor este legată de critica adresată curbei Philips de către curentul noii şcoli clasice, potrivit căruia există o rată a şomajului natural şi nu se înregistrează o influenţă din partea politicii monetare asupra ratei şomajului. În conluzie, orice politică monetară expansivă are ca efect final accentuarea ratei inflaţiei, însă este ineficientă în domeniul utilizării şi creşterii forţei de muncă.