Poziția și ansamblul sistemului bancar din România

INTRODUCERE

Economia de piaţă presupune în mod necesar existenţa unui sistem bancar care să asigure mobilizarea tuturor disponibilităţilor monetare ale economiei şi orientarea lor temporară în desfăşurarea de activităţi economice eficiente.

Prin activitatea desfăşurată de bănci, de colectare de resurse financiare concomitent cu plasarea acestora spre unităţile care resimt nevoi temporare suplimentare, acestea îndeplinesc un rol important de intermediere bancară. În acest sens, creditul devine instrument activ în stimularea dezvoltării economiei, prin intermediul lui încurajându-se acţiunea anumitor fenomene, în funcţie de obiectivele urmărite a se realiza.

Creditul este indispensabil economiei, de aceea modul de acordare a acestuia are o importanţă majoră, aici intervenind funcţia băncii de analist financiar pentru a orienta resursele spre cele mai eficiente plasamente.

În angajarea resurselor lor, băncile se confruntă cu o serie de riscuri:

- riscul de nerambursare;

- riscul lipsei de lichiditate;

- riscul variaţiei ratei dobânzii pe piaţă;

- riscul de capital;

- riscul repatrierii capitalului în condiţiile creditării externe (riscul valutar şi riscul de ţară).

Acordând credite banca îşi asumă mai multe tipuri de riscuri, acestea fiind determinate fie de calitatea celui care face împrumutul, fie de evoluţia economică generală, fie de structura generală a băncii.

Se cunoaşte faptul că performanţa bancară are două dimensiuni: rentabilitate şi risc, iar managementul bancar urmăreşte maximizarea performanţelor bancare prin armonizarea următoarelor obiective: maximizarea rentabilităţii băncii, minimizarea expunerii la risc şi încadrarea în normele de calitate şi comportament prudenţial.

Considerarea tuturor riscurilor este un fapt necesar şi important pentru fiecare bancă, dar în condiţiile amplitudinii procesului de recreditare, cunoaşterea, evitarea şi prevenirea lor este de o deosebită relevanţă la nivel naţional.

Lucrarea de faţă este structurată pe 4 capitole.

În Capitolul I, intitulat „RAIFFEISEN S.A. şi poziţia sa în ansamblul sistemului bancar din România” sunt prezentate tipurile de bănci, sistemul financiar-bancar şi de asigurări existent în România, RAIFFEISEN S.A. în sistemul financiar-bancar din România şi operaţiunile efectuate de acesta.

Cel de-al doilea capitol „Creditul bancar” , analizează noţiunea de credit în ansamblul său, conţinutul, trăsăturile, clasificarea, funcţiile şi formele creditului, cât şi rolul acestuia în economia de tranziţie.

În cel de-al treilea capitol sunt prezentate riscurile financiare, riscul de nerambursare-prevenire şi modul de gestionare.

„Studiu privind acordarea unui credit de către RAIFFEISEN S.A” constituie ultimul capitol al lucrării de licenţă, în care am prezentat cererea S.C. PRODUCT S.R.L., societate comercială ce are ca obiect de activitate producerea şi comercializarea produselor legumicole, pentru un credit.

Lucrarea de licenţă se încheie cu concluziile pe care mi le+am exprimat în urma anlizei realizate prin studiul unor lucrări de specialitate şi a legislaţiei în vigoare existente în România.

CAPITOLUL I

RAIFFEISEN S.A. ŞI POZIŢIA SA

ÎN ANSAMBLUL

SISTEMULUI BANCAR DIN ROMÂNIA

1.1. Instituţii financiar bancare: apariţie funcţii. Rolul băncilor comerciale în cadrul sistemului bancar actual.

Instituţiile implicate în asigurarea legăturii sectorului monetar, cu economia, prin intermediul pieţei monetare şi a pieţei capitalurilor, sunt denumite intermediari financiari, din care fac parte sectorul bancar şi instituţiile financiare nebancare, cum ar fi casele de afaceri, societăţi de construcţii, companii de asigurări, fonduri de pensii, trusturi de investiţii.

Băncile au apărut cu multe secole în urmă; iniţial, activităţile bancare s-au limitat la păstrarea valorilor imobiliare ce le erau încredinţate şi la executarea plăţilor ordonate de clienţi. Forma modernă de organizare a unităţilor bancare a fost prefigurată de Banca din Amsterdam (1609) şi apoi de Banca Angliei (1694). Datorită unui amplu proces de dezvoltare şi perfecţionare, băncile contemporane şi ceilalţi intermediari financiari s-au impus in ultimul secol ca un agent economic angrenat foarte activ.

Băncile, instituţiile financiare, societăţile de asigurări – private, publice, mixte – reprezintă acel agent economic agregat care îndeplineşte rolul de intermediar financiar între ceilalţi agenţi economici, gestionează instrumentele monetare şi pârghiile financiare ale unei ţări.

Serviciile financiar - bancare, indiferent de forma de proprietate a celor care le prestează, se desfăşoară pe bază comercială, lucrativă. Băncile au îndeplinit şi îndeplinesc două categorii de funcţii: active şi pasive.

Principala funcţie activă a băncilor comerciale constă în acordarea de împrumuturi solicitanţilor care întrunesc condiţiile de bonitate financiară: capacitate economică a unei persoane fizice sau juridice de a restitui, la scadenţă, creditele contractate împreună cu dobânzile aferente, respectiv încrederea pe care o inspiră un solicitant de credite.