Contributiii la cunoașterea diversității avifaunistice din jurul perimetrului Băltii Tălăbasca din Județul Galați

INTRODUCERE

Păsările sunt cele mai desăvârșite dintre toate ființele zburătoare și, datorită capacității lor de a zbura, au reușit să se răspândească în întreaga lume, până la insule izolate și Antartica, unde numeroase alte animale nu pot ajunge.

Evoluția păsărilor, conform paleontologilor, a început în perioada Jurasică, în urmă cu circa 150 de milioane de ani. O mărturie celebră a acestei evoluții o constituie fosilele de Archaeopteryx litographica (figura 1), fiind considerată o formă de trecerea între theropode și păsările adevărate; de asemenea, poate fi considerată și o mărturie a modului în care a evoluat cea mai definitorie caracteristică a păsărilor, și anume zborul.

Fig. nr. 1 – Archaeopteryx litographica (http://forum.zoomania.org)

Păsările trăiesc în medii diferite de viață, în funcție de evoluția caracterelor morfo-fiziologice pe care acestea le-au căpătat. Scheletul prezintă un înalt grad de specializare a structurii, prezentând oase pneumatice, care asigură rigiditatea corpului, sternul împreună cu carena mărește suprafața de inserție a mușchilor pectorali, ochii sunt dispuși pe părțile laterale ale capului, ceea ce permite supravegherea unei suprafețe mai mari și aprecierea corectă a distanței.

Păsările, de asemenea, dispun și de modalități impresionante de comunicare, mai ales prin semnale optice și acustice. O pasăre reușește să transmită prin sunete melodioase informații cu privire la starea fiziologică, identitatea specifică, locul pentru cuibărit, semnale de alarmă, sursa de hrană.

Balta Tălăbasca (figura 2), este o zonă care atrage numeroase specii de păsări fie pentru popas în timpul migrației, fie ca oaspeți de vară sau de iarnă, aceasta deorece oferă o bogată sursă trofică și un loc propice pentru cuibărit. Tocmai datorită acestui fapt, Balta Tălăbasca este inclusă în aria de protecție avifaunistică și situl de importanță comunitară ROSPA0071 respectiv ROSC10162 Lunca Siretului Inferior, fiind parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, încă din anul 2007 (Agenția pentru Protecția Mediului Galați).

Doresc să mulțumesc, în mod special, domnișoarei conf. dr. Carmen Gache, pentru îndrumarea pe tot parcursul ieșirilor pe teren, pentru sfaturile și ajutorul acordat fără de care nu ar fi fost posibilă redactarea acestei lucrări.

Fig. nr. 2 – Balta Tălăbasca

CAPITOLUL I

REPERE ISTORICE ALE CERCETĂRILOR ORNITOLOGICE ÎN MOLDOVA

Cele mai vechi informaţii ornitofaunistice din Moldova au fost publicate încă din 1714 şi aparţin suedezului E. H. Schneider, reprezentând consemnări cu privire la păsările cu valoare cinegetică întâlnite pe teritoriul Moldovei. După doi ani, la 1716, apare Descriptio Moldaviae unde autorul D. Cantemir, pe lângă animalele sălbatice şi domestice pe care le descrie, menţionează şi abundenţa păsărilor de vânat.

În 1838, apare Ornitologia Populară Română de Simion Florea Marian; în această lucrare, pe lângă numele populare ale păsărilor, găsim şi legende, credinţe, superstiţii şi obiceiuri legate de viaţa lor.

În perioada anilor 1891 – 1905, O. J. Luzecki realizează observaţii avifaunistice în Bucovina, care vor fi citate de R. W. Dombrowski şi D. Linţia în Păsările României. Autorul vorbeşte despre istoria generală a păsărilor şi pune bazele nomenclaturii sistematice ştiinţifice a ornitologiei româneşti, conținând explicații despre cuibărit, nutriție, migrație, culegerea denumirilor populare.

În 1904, G. Belinschi scria despre păsările folositoare din regiunea Piatra-Neamţ, iar în 1923, sunt publicate note ale biologului C. Motaş cu privire la migraţia păsărilor pe teritoriul Moldovei. C. Motaș este cunoscut prin diferitele teme abordate, publicând 12 note în colecția Cunoștințe folositoare.