Arhivele, izvoare documentare în slujbă civilizației

CAPITOLUL I

IZVOARELE DOCUMENTARE. CONSIDERAȚII GENERALE

1.1. Definirea conceptului

Istorici europeni au apreciat izvoarele drept urmele lăsate de activitatea oamenilor pe pământ; indiferent sub ce formă ajungem să le cunoaştem. Acestea sunt martorii direcţi ai trecutului, fără de care nu se poate scrie istoria umanităţii .

Merită a fi reţinută definiţia profesorului Aurelian Sacerdoţeanu, una dintre cele mai simple dar atotcuprinzătoare, care s-a dat izvorului istoric: înţelegem prin izvor istoric orice urmă care dovedeşte existenţa omenească, oricare ar fi originea şi forma în care ne-a parvenit (materială sau spirituală) . Aşadar, cunoaşterea istoriei implică cunoaşterea tuturor surselor care atestă activitatea omului pe pământ.

Izvoarele istorice luminează imaginea trecutului, rădăcinile prezentului şi pe temeiul lor descifrăm sensul trecutului şi prezentului, surprinzând astfel complexitatea proceselor istorice şi a manifestărilor omeneşti, generând deci sentimente de profundă preţuire, şi de respect faţă de cuceririle şi creaţiile umanităţii.

Din punct de vedere al teoriei informaţiei – izvor istoric este orice sursă de cunoaştere istorică (directã sau indirectă), adică orice informaţie despre trecutul social, oriunde s-ar afla, împreună cu tot ce serveşte la transmiterea acestor informaţii ( canale de informaţie ). Trecutul se interpretează aşadar într-un sens mai larg, incluzându-se şi condiţiile naturale în care a trăit individul.

Istoria globală, cultivată mai întâi de Şcoala Analelor și, în zilele noastre, de cercuri tot mai largi de istorici, a impus o viziune la fel de largă asupra noţiunii de izvor istoric. Pentru istoricul de azi, document istoric înseamnă orice ne oferă un cât de vag indiciu asupra vieţii umane. „Istoria, scria L. Febvre, unul dintre fondatorii Şcolii Analelor, se face cu documente scrise dacă acestea lipsesc. Cu tot ceea ce imaginaţia istoricului îi permite a-şi fabrica mierea, în absenţa florilor obişnuite. Deci, cu cuvinte. Cu semne. Cu peisaje şi tăbliţe de lut. Cu florile câmpului şi cu buruieni. Cu eclipse de lună şi cu harnaşamentul atelajelor. Cu expertize de piatră de către geologi şi cu analize de săbii metalice de către chimişti. Într-un cuvânt, cu tot ceea ce, aparţinând omului, serveşte omului, înseamnă prezenţa, activitatea, gusturile şi modul de a fi al omului ”.

Conceptul de izvor istoric poate fi interpretat în sens general şi în sens relativ. Izvorul istoric, în sens general, este tot ceea ce poate furniza sau de unde putem dobândi informaţii despre faptele istorice. În sens relativ însă, izvorul istoric este acela care poate servi sau care serveşte cercetării unei anumite probleme examinate de noi în prezent.

Izvoarele istorice, indiferent de natura lor, sunt singurele care pot aduce lămuriri necesare asupra dezvoltării economice, sociale şi politice a oricărei orânduiri sociale.

1.1.2. Clasificarea generală a izvarelor documentare

Izvoarele documentare sunt documentele propriu-zise, acele documente emise pentru a întări o realitate la un moment dat, fără un scop anume. Între forma şi conţinutul izvorului există o strânsă legătură. Ele sunt determinate de relaţiile social-economice, de regimul politic, de concepţiile ideologice ale timpului, ale locului din care provin.

Izvoarele au devenit extrem de bogate şi variate, născându-se tendinţa firească de organizare şi de grupare a lor după anumite criterii : formă, conţinut, valoare, loc de emitere etc.

După formă izvoarele pot fi :

- scrise;

- nescrise - sunt cele mai vechi şi sunt acele izvoare care sunt date la iveală în urma săpăturilor arheologice. Ele pot fi: obiecte metalice, ceramică, monumente, izvoare epigrafice, numismatice etc.

Izvoarele narative ( cronicile, analele, letopiseţele ) sunt acele izvoare care sunt scrise cu scopul de a lăsa conţinutul lor urmaşilor, deci au un scop.

a) După valoarea lor, izvoarele pot fi :

- obiective, când conţin un echilibru real în conţinutul lor;

- subiective, când cel care le creează cu un scop anume intervine cu păreri personale.

b) După provenienţă, acestea pot fi :

- ale instituţiei administrative

- ale cancelariei domneşti

- ale cancelariilor particulare

c) După locul unde s-a emis izvorul, acesta este :

- intern

- extern

Locul unde s-a emis un act sau s-a scris o cronica îi dă calitatea documentului, internă sau externă, indiferent de beneficiar.

d) După modul de a le cunoaşte, izvoarele sunt :

- edite, cele care au fost deja publicate

- inedite, care nu s-au tipărit încă

e) După cuprins şi destinaţie, izvoarele sunt: memorii, dosare de instrucţie juridică, presă, acte de cancelarie, diverse documente legislative etc.

f) După modul de acces ( în care izvoarele ajung la cunoştinţa celui care le crează ), ele pot fi :

- directe - sunt cele reţinute, prin observaţii directe, autorii au fost martorii oculari la evenimente sau la scurt timp după aceea;