Divertismentul de Televiziune - Mesaj Verbal și Vizual

Introducere

Această lucrare din cadrul disciplinei de orientare spre specializarea de bază Jurnalismul de televiziune este concepută ca o trecere în revistă a celor mai interesante structuri audiovizuale, vehiculate pe piaţa mediatică din ultimii 10-15 ani.

Presa audiovizuală a dat naştere la unele ambiguităţi conceptuale. Spre exemplu, care sunt raporturile dintre termenii unui tandem, utilizat destul de frecvent în producţia de televiziune – gen/format TV? Devine tot mai vizibil faptul, când ultima noţiune din acest binom încearcă s-o substituie pe cea dintâi. Este justificată o asemenea tendinţă sau, mai exact, în care cazuri este oportună? Şi înca ceva. La ora actuală, capătă proporţii – deja îngrijorătoare – un fenomen fără precedent, de intensă comercializare a culturii audiovizuale. Cei mai vehiculaţi termeni pe piaţa de produse media sunt„proiect”, „format” şi „rating”. Prima dintre aceste noţiuni desemnează traseul de materializare a unei producţii TV – de la stadiul de idee/scenariu literar (ca acte intenţionale) la programul audiovizual propriu-zis, pe când formatul de televiziune stabileşte „regulile jocului”. Iar conceptul de rating a devenit o formulă aproape magică (universală) în cuantificarea reuşitei unui mesaj de televiziune.

Cele trei domenii clasice ale televiziunii: domeniul informaţiei jurnalistice, domeniul publicităţii şi cel al divertismentului tind să fuzioneze într-unul singur, în care limbajul publicităţii este dominant, chiar dacă nu întotdeauna şi cel mai important. Cu alte cuvinte, calitatea informaţiei sau consistenţa produsului audiovizual de divertisment depinde de volumul de vânzare al publicităţii.

Lectorul universitar doctor Ion Stavre, autorul unui foarte interesant studiu ştiinţific despre reconstrucţia societăţii româneşti prin audiovizual, se întreabă şi ne întreabă: „Timp de două secole, al XIX-lea şi al XX-lea, omenirea a exploatat sălbatic speciile animale şi vegetale, resursele naturale astfel încât astăzi ne confruntăm cu o criză a resurselor şi cu fenomenul încălzirii globale a planetei. Şi diversitatea culturală poate dispărea, ireversibil, cu efecte greu de evaluat în acest moment. Marea miză a secolului al XX1-lea va fi bătălia între comerţ şi cultură. Va putea, oare, supravieţui civilizaţia umană dacă cultura se va transforma în întregime în comerţ?”.Înţelegerea temeinică a fenomenului audiovizual contemporan – modern şi postmodern – presupune un alt nivel de pătrundere în intimitatea mesajelor TV, bazat pe o serie întreagă de exemple relevante, preluate din experienţa unor importante canale de televiziune, atât de factură publică, cât şi cu caracter comercial.Chiar dacă audiovizualului i se recunoaşte un mare merit în difuzarea şi depozitarea culturii, se invocă faptul că percepţia operei de artă prin intermediul televiziunii e pasibilă de numeroase distorsiuni. Astfel, un grup de tineri americani s-au extaziat pur şi simplu în faţa imaginii color a Giocondei dintr-un documentar TV, dar au rămas decepţionaţi în faţa tabloului original.

Capitolul I : Mass-media şi divertismentul

1.1. Mass media şi comportamentul de imitaţie

Pentru a putea înţelege care sunt trăsăturile definitorii ale mass-media, trebuie să discutăm puţin despre procesele de comunicare. Aşa cum reiese clar din traducerea românească, mass-media înseamnă mijloace de comunicare de masă. Acestea nu sunt nimic altceva decât simple suporturi/canale prin care se realizează comunicarea între oameni. O comunicare de tip special, pentru că avem de-a face, pe de o parte, nu cu o comunicare umană directă, ci cu una mediată de aceste suporturi/canale, iar pe de altă parte pentru că este vorba de o comunicare de masă.

Comunicarea de masă este un tip de comunicare mediată (de un suport tehnic şi/sau de un produs cultural), care se adresează unor mase mari de oameni, se realizează la distanţă, are un sens unidirecţional şi un caracter impersonal

Conceptul sociologic de “masă” desemnează un anumit mod de agregare a indivizilor, diferit de alte moduri de relaţionare specifice grupului, publicului, mulţimii etc. Cariera acestui concept a debutat în sec. al XIX-lea, când prin termenul de “masă” erau în general desemnate păturile sociale inferioare, conglomeratele sociale amorfe, violente şi periculoase. Ulterior, gânditori precum G.Tarde şi G.Le Bon au introdus anumite distincţii între termenii de mulţime, public şi masă

Mulţime: se referă la o grupare de oameni localizată (concentrată într-o anumită zonă, de exemplu), dominată de impulsuri afective, iraţionale, şi care se manifestă prin acţiuni punctuale şi imprevizibile.