Organizarea și Exercitarea Controlului Fiscal al Impozitelor Directe

CAPITOLUL I

COMERŢUL INTERNAŢIONAL CU SERVICII

PREZENTARE GENERALĂ

1.1. Serviciile – concept şi caracteristici

1.1.1. Conceptul de serviciu

Mult timp, abordarea în literatură (economică) a noţiunii de serviciu nu a permis o analiză didactică a conceptului respectiv în diverse curente de gândire, ci doar căutarea elementelor sale constitutive şi a modului în care acestea tind să formeze un tot unitar. Conceptul de serviciu a cunoscut, în definirea lui, o evoluţie legată de cea a economiei însăşi. Prezentarea cronologică a principalelor momente ale gândirii economice este cea mai în măsură să aducă lumină în ceea ce priveşte înţelesul serviciilor şi cuprinsul acestora. (C. Cristureanu, 1997).

La Platon, comerţul şi activităţile de prestări de servicii apar grupate din punct de vedere formal împreună: cizmarii, coaforii, medicii, dar şi servicii pentru agricultură (rotarii, potcovarii etc.).

În lucrarea sa “Politica”, Aristotel împarte activităţile economice în: (i) activităţi naturale (singurele pe care le numeşte economice); (ii) activităţi intermediare (exploatarea pădurilor şi a minelor); (iii) activităţi de schimb (chresmatistice).

Activităţile din urmă, sunt criticate de Aristotel, pentru că sunt orientate spre acumulare de bogăţie. De fapt, Aristotel nu critică serviciile ci relaţiile de piaţă.

Această viziune a fost reţinută şi în Evul Mediu, ca o anatemă aruncată asupra serviciilor, scolasticii Evului Mediu făcând distincţie între ceea ce ei numeau “artele majore” (religioase, politice, administrative) şi “artele minore” (activităţi economice, considerate ca având un statut inferior). În cadrul activităţilor economice se face o separaţie între agricultură şi meserii pe de o parte, care erau considerate activităţi productive şi negoţul şi camăta, pe de altă parte, numite activităţi “pecuniative”, desconsiderate din punct de vedere social şi moral pe motivul că produc bogăţii artificiale prin mijloace meschine. (scopul lor nu era satisfacerea nevoilor naturale ale oamenilor, ci bogăţia în bani ca scop în sine sau/şi pentru putere.)

Antoine de Montchrestien, în lucrarea “Economie Politique”, distinge în cadrul economiei trei grupe de activităţi: munca pământului, meşteşugurile, pieţele. Aflându-ne în epoca mercantilismului, avem de-a face cu o schimbare radicală în conştiinţe, în sensul creşterii importanţei acordate pieţei şi în cel al orientării spre activităţi comerciale şi manufacturiere aducătoare de bogăţie. Comerţul devine elementul central al vieţii economice, iar comercianţii şi întreprinzătorii în general, capătă rolul de “creier conducător” în raport cu celelalte activităţi.

H. Storch, aduce o viziune aprofundată şi detaliată ce constituie, putem spune prima teorie fundamentală şi coerentă a serviciilor. El combate împărţirea clasică în muncă productivă şi neproductivă, susţinând că şi activităţile neindustiale şi neagricole sunt productive, nu de valori materiale şi de schimb, ci de alte valori - “valori imateriale şi directe”, conducându-se după alte principii. Deci, serviciile au anumite particularităţi faţă de producţia materială. Storch numeşte valori directe, acelea care corespund muncii efectiv prestate de către prestatorul de servicii şi le deosebeşte de rezultatele prestaţiei la beneficiar, subliniind astfel rolul pe care-l are beneficiarul în prestaţia de servicii.

Atunci când se caută o definiţie pentru “servicii”, distincţia conceptuală între bunuri materiale şi servicii se precizează de la început.

Intangibilitatea serviciilor, comparată cu caracterul tangibil al bunurilor materiale, apare imediat în prim plan ca trăsătură esenţială a serviciilor.

În mod obişnuit serviciile sunt descrise, ca intangibile, invizibile şi perisabile, reclamând simultaneitatea producţiei şi a consumului. În contrast cu serviciile, bunurile materiale sunt tangibile, vizibile şi depozitabile şi nu reclamă interacţiunea dintre producător şi consumator.

Caracterizarea serviciilor “ca bunuri imateriale”, este de multe ori supusă criticilor, deoarece unele servicii au elemente de tangibilitate (de exemplu, tipărirea raportului unui consultant, sau copierea unui program software de pe computer pe dischetă), de vizibilitate (de exemplu, tăierea parului, jocul de teatru), de depozitare, înmagazinare (de exemplu telefonul automat-sistemul de răspuns) şi elemente care nu reclamă contactul direct dintre producător şi consumator (de exemplu, maşinile verificatoare automate). De asemenea, caracterul lor efemer nu poate constitui un criteriu absolut pentru separarea bunurilor materiale de servicii. De exemplu nu se poate compara o îngheţată “produs material” cu efectele potenţiale de lungă durată, obişnuite în chirurgie (serviciu).

Una dintre cele mai influente definiţii contemporane a serviciilor este aceea a lui J. Hill (1973), care considera că “serviciul trebuie definit ca o schimbare în condiţia unei persoane sau a bunului material produs într-o unitate economică, care produce efecte şi în activitatea altor unităţi economice cu care persoana sau unitatea economică colaborează”. (Cristiana Cristureanu, Economia imaterialului: tranzacţiile internaţionale cu servicii, Editura BECK, Bucureşti, 1999).

Prin centrarea pe schimbare, această definiţie înlătură caracterizarea serviciilor ca intangibile. Astfel, imposibilitatea de a fi stocate şi intangibilitatea, devin condiţii necesare pentru servicii, înlocuind atributele materiale.

Hill face de asemenea distincţie între procesul de producţie a serviciului şi produsul (rezultatul) acestuia: procesul de producţie al activităţii de servicii care “este însăşi schimbarea obţinută în condiţia persoanei sau a bunului material afectat”. Nu poate fi confundat cu produsul acestui proces, de exemplu “activitatea care afectează persoana sau bunurile materiale produse într-o unitate economică”.

Faptul că procesul de producţie pentru multe activităţi de servicii este efemer nu poate fi interpretat ca un indiciu ca producţia tuturor celorlalte activităţi de servicii este de asemenea efemeră.

Totuşi, nici definiţia lui Hill nu cuprinde toate serviciile. De exemplu, există servicii ce previn schimbarea (ca serviciile de securitate şi medicina preventivă) au drept scop păstrarea intactă a stării unei persoane sau bun economic sau serviciile care nu sunt solicitate în mod expres de către persoane sau unităţi economice (serviciul militar, serviciile coercitive care sunt oferite deoarece corespund unor necesităţi de tip social) şi care nu apar în această definiţie.

Alături de definiţia lui Hill, au apărut în epoca contemporană numeroase analize empirice ale sectorului de servicii. Cele mai multe dintre ele, fac o simplă analiză a listei activităţilor ce pot fi considerate părţi ale acestui sector, neavând la bază nici o definiţie. Altele adoptă un demers fără lămuriri, în sensul că, toate activităţile care nu fac parte din sectorul primar şi secundar sunt catalogate drept servicii.