Politici și Opțiuni Privind Contabilitatea intre Interesul Fiscal și Interesul Gestionar al Unei Inteprinderi

Cap. 1. Noţiuni teoretice privind contabilitatea intre interesul

fiscal si interesul gestionar al unei întreprinderi

1.1. Raportul contabilitate- fiscalitate- viziunea naţionala si

internaţionala

Discutata prin prisma microeconomicului, fiscalitatea reprezintă unul din instrumentele privilegiate pentru influenţarea politicii agenţilor economici. Masurile fisc ale precum amortizarea accelerata, provizioane reglementate, limitarea deductibilităţii unor cheltuieli, impunerea amânata a profitului fiscal, subvenţiile acordate si alte paleative fiscale antrenează comportamente in deciziile de gestiune a întreprinderii.

Contabilitatea, in plan informaţional, reprezintă gestionarea valorilor economice separate patrimonial. Entităţile patrimoniale au constituit spaţiul de reprezentare si acţiune al contabilităţii. Unul din interesele informaţionale onorate de contabilitate, considerat de unii autori principal, este cel fiscal. Mereu a existat problema concilierii sale cu fiscalitatea. Cauza perpetua a unei asemenea situaţii a fost generata de faptul ca nu in toate cazurile principiile contabile privind evaluarea si calculul economic sunt convergente cu cele fiscale, care nu se subordonează prezentării unei imagini fidele a operaţiilor ce au loc in întreprindere. Principiile fiscale urmăresc fie stimularea, fie inhibarea unor activităţi. Totuşi s-a încercat sa se creeze 0 apropiere intre gestiunea întreprinderii si fiscalitate. Imaginea tradiţional a a fiscalităţii ca instrument de constrângere sau de percepere a impozitelor a fost înlocuita cu cea de gestiune fiscala a întreprinderii. Gestiunea fiscala a întreprinderii are rolul de a analiza distorsiunile sau abaterile ce apar datorita incompatibilităţii intre regula fiscal a si contabila, convergentele dintre ele, precum si stabilirea, pe baza analizei lor, a strategiei, a riscului fiscal si eficientei fiscale a întreprinderii. A gestiona eficient resursele economice si financiare ale întreprinderii înseamnă a lua in calcul si dimensiunea fiscala a afacerilor. Pe baza analizei financiare, din documentele de sinteza, se pot stabili performantele trecute si estimarea viitorului probabil, riscului si eficacităţii fiscale.

Raportul contabilitate - fiscalitate trebuie sa fie discutat si analizat prin poziţia contabilităţii in cadrul gestiunii fiscale si prin măsura in care contabilitatea este sau nu deconectată de fiscalitate. Analiza poziţiei contabilităţii in cadrul gestiunii fiscale scoate in evidenta faptul ca reprezintă sistemul informaţional necesar pentru funcţionarea sistemului fiscal. Structurile informaţionale oferite de contabilitate si funcţionalitatea lor sunt orientate spre onorarea de către intreprindere a interesului fiscal.

Imaginea fidela, introdusa prin Directiva a IV-a a CEE a fost interpretata diferit de sistemul anglo-saxon fata de cel continental.

Sistemul anglo-saxon este acreditat de tari in care s-a realizat deconectarea contabilităţii de fiscalitate. Sensul dat de anglo-saxoni imaginii fidele este acela de primat al realităţii economice in fata altor realităţi.

Sistemul continental a fost adoptat de tari in care contabilitatea a servit si serveşte inca unor interese fiscale.

Informaţia contabila este construita pe baza principiilor, normelor si reglementarilor cuprinse in textele legale care constituie premisa dreptului contabil. Informaţia fiscala are la baza regulile si normele impuse de dreptul fiscal. Studiile efectuate cu privire la relaţiile dintre fiscalitate - contabilitate au subliniat mai mult intervenţia celei dintâi fata de cea de-a doua. Sistemul fiscal a avut o influenta asupra principiilor contabile. Mult timp dreptul fiscal a intervenit in domeniul contabil pentru a stabili reguli de evaluare sau metode de prezentare a documentelor de sinteza. Aceasta intervenţie are doua explicaţii: prima este aceea ca in absenta unei reguli contabile, norma fiscala se impunea in practica economica, iar cea de-a doua a reprezentat-o preocuparea fiscalităţii de a fixa regulile de determinare a bazelor de impozitare cu scopul de a diminua deficitul bugetar prin sistemul de impunere.

Fiscalitatea excesiva si vidul legislativ existent conduc intreprinderile la alegerea acelor metode contabile care in final nu reflecta o imagine fidela a situaţiei patrimoniale, ci una adaptata la regulile fiscale si conjuncturale. Data fiind aceasta situaţie, se ridica problema delimitării si ierarhizării raporturilor dintre contabilitatea intreprinderii si fiscalitate.

Aceste raporturi pot fi grupate in doua categorii: raporturi integrate si raporturi neutrale.

Raporturile integrate sunt de conectare sau angajare, fiind determinate de intersecţia dintre interesul contabil si cel fiscal. In cazul acestor raporturi apar divergente intre principiile contabilităţii si cele fiscale si, in consecinţa, ele trebuie conciliate sau armonizate. In sfera acestor raporturi se inscriu cu precădere trei probleme: impozitarea profitului, amortizarea imobilizărilor si evaluarea contabila a patrimoniului.

Al doilea grup de raporturi intre contabilitate si fiscalitate este cel care are o determinare neutrala asupra contului de rezultate. Informaţia degajata de contabilitate este primordiala pentru fiscalitate. Utilizarea informaţiei contabile de fiscalitate se observa in calculul si decontarea unui impozit, taxa sau contribuţie. Aceste raporturi nu generează de regula, probleme privind armonizarea celor doua interese. Raporturile neutrale nu afectează direct rentabilitatea firmei; ele apar in cazul impozitului pe dividende, impozitului pe salarii, contribuţii la asigurările sociale, taxa pe valoare adăugata atunci când aceasta are o prorata de deductibilitate de 100%.