Contractul Individual de Muncă

„Reglementarea juridica a contractului individual de munca ca institutie de drept distincta are o istorie relativ scurta. Necesitatea unei astfel de reglementari a aparut în tarile dezvoltate la începutul sec.XIX , iar pentru România , problema a devenit stringenta la finele acestui secol.”

În 1934 E. Cristoforeanu „doctor în Drept de la Roma” scria în introducerea lucrarii „Contractul individual de munca - analiza lui în cadrul legilor în vigoare”ca „înainte de razboi, exista legea meseriilor din 1912, care se ocupa de raporturile dintre ucenici si calfe pe de o parte si patroni pe de alta parte; însa aceste dispozitii nu faceau referire si la salariatii din comert si industrie.”

Se pare ca problemele referitoare la munca s-au impus si în politica sociala a perioadei interbelice, ea fiind tratata si în Constitutia din 1923.

Daca la început contractul de munca era un contract de închiriere a muncii si era asigurat de regulile dreptului civil, la sfârsitul sec.XIX prin complexitatea si diferentierea relatiilor de munca s-a constatat necesitatea reglementarii specifice a prestarii muncii, pentru care se primea un salariu, reglementare ce interesa atât angajatorul cât si angajatul „reglementarea se referea la crearea unui cadru de disciplina specific, la protectia mai eficienta a salariatului, la raspunderi si jurisdictii cu mare grad de specificitate.”

Asadar „dintre toate aceste legi cea mai importanta este de sigur legea asupra contractelor de munca din 1929, deoarece ea este pentru lucratori si functionarii particulari, ceea ce este statutul pentru functionarii publici legea consfiinteste si încadreaza în dispozitiuni clare statutul legal al salariatilor în genere, fixând un minimum de drepturi si obligatiuni între acestia si patron, peste care nu se poate trece.”

Cristoforeanu apreciaza aceasta lege ca masura de protectie pentru „lucrator” si a „functionarului particular atât de legat de întreprinderea careia îi consacra serviciile sale, îsi vede munca sau activitatea sa profesionala la adapost de tirania sau atotoputernicia patronului sau, prin garantiile serioase instituite în favoarea lui.”

Conform afirmatiilor lui Cristoforeanu înfaptuirea legii asupra contractelor de munca s-a realizat într-un timp destul de lung primul proiect fiind prezentat Parlamentului în 1909 de ministrul M. Orleanu ca apoi sa fie reluat în 1920 de Gr. Trancu, repus în discutii în sesiunea 1926-1927 si în final sa devina lege în 1929 în timpul lui Chirculescu si Lupu.

Legea 53/2003 a cunoscut foarte multe modificari cauzate de o nevoie cât mai mare de a fi în consens cu evolutia societatii, precum si cu aderarea României la Uniunea Europeana. Astfel în ziua de azi încheierea contractului individual de munca are la baza principiul liberei negocieri si a respectarii drepturilor si obligatiilor ce revin celor doua parti, aceasta situatie fiind circumstantiata prin lege care bineînteles este perfectibila.