Desfacerea căsătoriei prin divorț - motive de divorț

Capitolul 1

1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1.1. Divorţul la popoarele antice

Încă din cele mai vechi timpuri, instituţia juridică a divorţului a existat, deşi pe acele timpuri nu purta această denumire.

Datorită faptului că bărbatul avea rolul predominant în cadrul familiei, el fiind cel care asigura hrana şi mijloacele de trai, iar femeia se ocupa doar de gospodărie şi de creşterea copiilor, desfacerea căsătoriei avea loc, de regulă, din iniţiativa bărbatului

Modalitatea de desfacere a căsătoriei, a legăturii dintre un bărbat şi o femeie, precum şi motivele pentru care se putea cere acest lucru, au evoluat continuu în timp, în funcţie de dezvoltarea societăţii umane şi de transformările pe care aceasta le-a suferit în ceea ce priveşte concepţia societăţii despre căsătorie şi familie

Aceste concepţii au variat în timp, în funcţie de rolul statului în asigurarea unei societăţi stabile din punct de vedere familial, de creşterea rolului femeii în cadrul familiei şi al societăţii, precum şi de apariţia conceptelor de „răspundere morală şi socială" în conformitate cu care, din ce în ce mai des, va trebui să se încheie orice căsătorie între un bărbat şi o femeie.

Astfel, la babilonieni, căsătoria se făcea sub forma unei vânzări, bărbatul cumpărând femeia de la părinţii acesteia în schimbul unor produse, femeia devenind astfel sclava bărbatului. Divorţul, în acea perioadă, nu exista, pentru că se considera că nu-şi are nici o raţiune. Femeia era la bunul plac al bărbatului, iar dacă acesta îşi dorea o altă femeie putea să o şi obţină, pentru că poligamia era permisă.

În concluzie, singura modalitate de desfacere a căsătoriei o reprezenta moartea unuia dintre soţi.

La vechii indieni, divorţul era reglementat în acelaşi mod ca şi la romani, adică sub forma „repudiului". Repudierea femeii de către bărbatul acesteia consta în alungarea ei din cadrul domiciliului conjugal, femeia pierzându-şi astfel dreptul de a se mai întoarce şi de a mai lua contact cu membrii familiei sale.

Bărbatul îşi putea repudia femeia numai dacă se afla în una dintre situaţiile prevăzute în aşa-zisele legi scrise existente la acea vreme. Astfel, găsim în aceste „legi scrise" aceleaşi clauze de repudiere ca şi la romani:

- tentativa de omor contra bărbatului - pentru că, de regulă, femeile erau vândute împotriva voinţei lor sau pentru că, pur şi simplu, erau pradă de război, era normal să existe cazuri când femeia dorea să-şi recapete libertatea şi astfel se ajungea la aceste tentative de omor asupra bărbatului ei. În aceste situaţii, femeia repudiată se întorcea la familia ei (părinţi), sau la persoana care a vândut-o iniţial, bărbatul recuperându-şi plata pe care a făcut-o la cumpărarea femeii;

- sacrilegiul - când femeia săvârşea o serie de fapte, gesturi sau pur şi simplu rostea vorbe care erau în contradicţie cu religia bărbatului, acesta o putea repudia;

- adulterul - femeia prinsă cu un alt bărbat era repudiată de soţul ei şi omorâtă cu pietre de toţi membrii colectivităţii;

- sterilitatea femeii - faptul că femeia nu putea avea copii era considerat un motiv foarte întemeiat pentru ca aceasta să fie izgonită de acasă de către bărbatul ei. La acea vreme, o familie numeroasă era de natură să asigure o anumită siguranţă atât materială (număr mare de braţe de muncă), cât şi din punct de vedere al perpetuării numelui.

La indieni, căsătoria era precedată de logodnă, simbolul căsătoriei fiind unirea mâinilor. La început, căsătoria se încheia sau se desfăcea numai după legile lui Mânu. Se considera că „femeia este tovarăşa bărbatului până la moarte", căsătoria fiind considerată indisolubilă. De multe ori, femeia era obligată să-1 urmeze în moarte pe soţul ei decedat, fiind îngropată de vie alături de acesta. Mai târziu, a fost adoptat divorţul pentru cele patru clauze prezentate anterior.