Favorizarea Infractorului

Introducere

Orice societate (comunitate sau colectivitate umană) presupune un contact natural între membrii săi, în cadrul unor relaţii sociale din cele mai diverse, în vederea satisfacerii unor trebuinţe individuale sau de grup. Sfera relaţiilor sociale care pot apărea în cadrul interacţiunii umane este

infinită şi imposibil a fi limitată de spaţiu, timp sau prin voinţa omului.

Nu toate voinţele umane implicate în interacţiunea reciprocă a membrilor comunităţii pot fi

uniform armonizate, întrucât în mod firesc oamenii îşi urmăresc şi satisfac interese din cele mai diverse, care nu concordă întotdeauna la nivelul grupului. Acolo unde indivizii acţionează în vederea satisfacerii unor necesităţi considerate normale, fireşti, care nu aduc atingere în planul manifestării celorlalţi membri ai comunităţii, există o stare de armonie socială, un echilibru în planul manifestării

exterioare a indivizilor, un consens care determină o dezvoltare şi o multiplicare sănătoasă a relaţiilor sociale.

Dimpotrivă, acolo unde există indivizi care prin acţiunile lor aduc atingere celor mai importante valori ale comunităţii respective, acţionând în dispreţul armoniei grupului şi împiedicând prin faptele lor ilicite dezvoltarea echilibrată şi durabilă a comunităţii, se fac responsabili de perturbarea manifestării fireşti a relaţiilor sociale, de crearea unei stări de insecuritate, determinate de proliferarea unor acţiuni primejdioase sau vătămătoare.

Împotriva acestor indivizi se impune o reacţie de înlăturare a comportamentului lor antisocial, de izolare şi de reeducare a lor, reacţie care intervine firesc din partea celor lezaţi în drepturile lor de comportamentul ilicit, reacţie care are drept scop restabilirea stării de echilibru încălcate prin fapta antisocială şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi.

Din cele de mai sus rezultă existenţa la nivelul oricărei comunităţi umane (indiferent de întindere sau de numărul membrilor) a unei stări pe care o cunoaştem sub denumirea de ordine socială, adică acel climat (mediu social) în care este posibilă dezvoltarea normală a personalităţii

umane, spre satisfacerea armonioasă a trebuinţelor fiecăruia şi crearea condiţiilor favorabile dezvoltării materiale şi spirituale a comunităţii. Acest climat de ordine şi securitate socială nu poate fi menţinut într-o comunitate organizată sub formă de stat decât prin intermediul unor norme de drept, care să reglementeze principalele relaţii sociale, prin arătarea comportamentelor permise şi a celor nepermise (interzise) de lege, fiind subsecvent principiul unanim recunoscut că „este permis tot ceea ce legea nu interzice expres”.

Dreptul, ca ansamblu de reguli de conduită, nu poate reglementa toate relaţiile sociale, întrucât numărul acestora este infinit, determinat de posibilităţile nelimitate de dezvoltare a gândirii umane. Dreptul reglementează însă principalele relaţii sociale, adică pe cele mai importante pentru crearea stării de echilibru, considerate astfel de legiuitor în urma sesizării necesităţilor de reglementare socială.

Este cunoscut faptul că majoritatea covârşitoare a relaţiilor umane se desfăşoară prin respectarea de bunăvoie a regulilor de conduită, fie pentru că se cunoaşte caracterul sancţionator al acestora, fie pentru că există o stare de conştiinţă a legii, un bun simţ comun fiecăruia care-i dictează ce este „drept” şi ce este „nedrept” să facă. Încălcarea regulilor de conduită apare întotdeauna ca o excepţie şi este rezultatul nesocotirii de către indivizi predispuşi la un comportament deviant a normelor de conduită, ceea ce determină o stare de conflict ce trebuie dedusă judecăţii.

Societatea organizată statal nu mai lasă indivizilor libertatea de a alege care forme de represiune (pedepsire) sunt propice restabilirii echilibrului social încălcat, aşa cum se întâmpla în societatea prestatală, unde atributul tragerii la răspundere aparţinea celui mai puternic sau comunităţii în ansamblul ei. Societatea organizată statal reglementează prin vocea legiuitorului penal care fapte sunt considerate vătămătoare pentru societate, pedepsele considerate optime pentru restabilirea ordinii încălcate şi condiţiile de răspundere a celor vinovaţi, procedura prin care indivizii vinovaţi de săvârşirea unor fapte incriminate sunt aduşi în faţa organelor de stat şi condamnaţi prin intermediul instanţei la o pedeapsă prescrisă de lege şi individualizată de judecător, precum şi modalităţile de executare a pedepsei legal individualizate.

Tragerea la răspundere a celor ce se fac vinovaţi de încălcarea ordinii sociale devine astfel un monopol al statului, care are agenţi specializaţi de urmărire, judecare şi condamnare a indivizilor cu comportament antisocial, precum şi instituţii cu competenţă clar delimitată de lege de a efectua asemenea acte de restabilire a ordinii sociale. În această analiză, când ne referim la stat, din conţinutul complex al puterii publice (cel mai important element al statului după teritoriu şi populaţie) avem în vedere în primul rând acele organe şi acei agenţi specializaţi, învestiţi cu prerogative de autoritate publică, însărcinaţi prin lege să restabilească ordinea de drept nesocotită prin încălcarea normelor de drept penal.