Imigranții

CAPITOLUL I. INTEGRAREA IMIGRANȚILOR

Secţiunea I

CONCEPTUL DE INTEGRARE

Conceptul de integrare este folosit ȋn multe discipline academice, referindu-se la o caracteristică a sistemului social, a societătii ȋn ansamblu, și anume, la intensitatea relaţiilor stabilite ȋntre părţile componente (grupuri și persoane individuale). Ȋn ultimii ani, conceptul de coeziune a fost foarte uzat ca echivalent pentru integrare. De asemenea, integrarea poate fi percepută dintr-o perspectivă de grup sau una individuală. Toate grupurile de persoane manifestă un anumit grad de integrare ȋntr-o societate dată .

Marc Granovetter consideră că termenul de integrare prezintă ȋntr-o varietate de dimensiuni, dintre care cea mai importantă este aceea referitoare la incidenţa, care include, la rândul ei, două caracteristici separate: frecvenţă si identificare.

Există mai multe teorii referitoare la procesul de integrare al imigranţilor. Una dintre ele consideră că imigranţii sunt asimilaţi de către noua societate, pe o perioadă de două sau chiar trei generaţii, iar la sfărsitul acestui proces de asimilare nu mai sunt vizibile diferenţele dintre noii veniţi si copiii lor, pe de o parte si societatea-gazdă, pe de altă parte, poate doar in privința numelui și a ȋnfăţișării (culoarea pielii). Unii autori consideră că procesul de asimilare conduce la abandonarea de către toate părţile implicate a anumitor elemente ale propriei culturi și identităţi și preluarea altora din alte culturi, astfel ȋncȃt rezultă un amlgam de elemente provenind atȃt din culturile imigranţilor cȃt și din cultura-gazdă. Alţi autori privesc procesul de asimilare dintr-un punct de vedere unilateral, care pretinde conformarea imigranţilor la cultura dominantă, procesul realizȃndu-se ȋn etape, iar la sfȃrșit se șterg diferenţele dintre noii veniţi, copiii lor și societatea-gazdă, atȃt privind situaţia socială cȃt și orientarea culturală a primilor.

Principalul impediment ȋn validarea acestei teorii a fost reprezentat de faptul că, și după cȃteva generaţii, se pot observa diferenţele culturale ȋntre imigranţi și copiii lor, pe de o parte și societatea-gazdă. De asemenea este evident că acele comunităţi dezvoltate ȋn urma fenomenului de migrație doresc să-și ȋntărească propria identitate culturală, uneori ȋn ciuda faptului că proprii membri pot avea o participare activă și deplină ȋn cadrul societaţii-gazdă. Astfel ceea ce a fost etichetat iniţial ca asimilare, se dovedește a avea două dimensiuni, care nu coincid ȋn mod necesar, o dimensiune structurală si alta culturală. Prima arată creșterea participării sociale a persoanelor și a grupurilor ȋn societatea largă, ȋn special la nivel instituţional (piaţa muncii, educaţie, sistem de sănătate etc.), ȋn timp ce, a doua (dimensiunea culturală) semnifică procesele de reorientare a valorilor și identificare culturală a imigranţilor. Schimbările ȋntr-o dimensiune nu implică, ȋn mod necesar schimbări ȋn cealalta. Atunci cȃnd se fac referiri la creșterea participării instituţionale se utilizează termenul de integrare, iar cȃnd ne referim la schimbări culturale se utilizează termenul de aculturaţie. Cu cȃt se ȋnţelege mai bine natura relaţiilor existente ȋntre aceste două dimensiuni, cu atȃt politicile ȋn domeniu vor avea mai mult succes.

Aculturaţia este, de asemenea, un termen complex, care reflectă faptul că totala asimilare ȋn cultura principală nu reprezintă singura opţiune și de asemenea nu este o cerinţă absolută pentru succesul procesului de integrare. Acest termen, se referă mai degrabă, la fenomenul prin care imigranţii preiau gradual anumite elemente majore ale mediului cultural ȋnconjurător, fără ȋnsă a abandona complet propria identitate culturală originală. Ȋn momentul de faţă mulţi imigranţi păstrează legături cu ţările, culturile și religiile de origine și, bineȋnţeles cu mebrii propriei comunităţi. Aceste contacte transnaţionale sunt facilitate, ȋn zilele noastre, de procesul de globalizare. Aculturaţia, nu este un proces unilatearal, ȋn ideea că si populaţia-gazdă poate, ȋn egală măsură, prelua anumite elemente ale culturii imigranţilor. Acest lucru este vizibil ȋn manifestări culturale multietnice (mȃncăruri tradiţionale, muzică etc.), de obicei, ȋn medii multiculturale, cum sunt marile orase din Europa . Dar aproape ȋntotdeauna, populatia de imigranţi se adaptează mai mult schimbărilor mediului decȃt populaţia-gazdă.

De obicei, cȃnd se discută despre politici sociale vizȃnd integrarea imigranţilor, se are mai mult ȋn vedere dimensiunea instituţională, căile de a promova participarea imigranţilor ȋn sistemele instituţionale majore ale societaţii, și mai puţin dimensiunea culturală. Ȋn trecut, se credea că aceste două dimensiuni merg mȃnă ȋn mȃnă ca două feţe ale aceleiași monede.