Medicină legală - studiul morții neviolente în cazuistica medicino-legală

Capitolul I

1. Noţiuni introductive

1.1. Scurt istoric

Încă de la debutul învatamântului superior medical, medicina legală s-a aflat printre disciplinele obligatorii incluse în programa de învatamânt. Astfel, în anul 1856, când a fost înfiinţată de către Carol Davila „scoala de Chirurgie” de la Mihai Vodă, cu o durată a studiilor de 4 ani, medicina legală şi toxicologia erau incluse în semestrul de vară al anului IV.

În anul următor, 1857, „şcoala de Chirurgie” se transformă în „şcoala Naţională de Medicina şi Farmacie” cu o durată de 8 ani, în care medicina legală se preda în anul VI, în semestrul de vară. Primul profesor de medicină legală şi toxicologie a fost Gh. Atanasovici (1822-1892), numit în anul 1862 şi medic legist al capitalei, în conformitate cu „Instrucţiunile pentru medicul legist al capitalei Bucureşti” (art.3 -„medicul legist al capitalei este totodată membru al Consiliului Medical Superior şi profesor de medicină legală la şcoala Naţională de Medicina”, publicate în Monitorul Medical; din anul 1865 şi până în anul 1897), această prevedere legală nu a mai fost respectată.

În anul 1879 a fost numit profesor de medicină legală (şi de psihiatrie) Alex Şutzu (1837-1919), care a solicitat Ministerului Justiţiei să-l oblige pe medicul legist al capitalei să accepte ca studenţii în medicină să participe la autopsiile medico-legale.

Personalitatea marcantă care a reorganizat activitatea şi a modernizat instituţia medico-legală este prof. Mina Minovici (1858-1933), numit în postul de medic legist al capitalei în anul 1890 şi suplinitor al postului de profesor de medicină legală la Facultatea de Medicină din Bucureşti în anul 1897 (în anul 1899 este numit profesor titular); anul 1897 reprezintă anul în care s-a revenit la principiul stabilit în anul 1862, conform căruia, profesorul de medicină legală trebuie să deţină şi postul de medic legist al capitalei. Pentru meritele deosebite obţinute în întreaga sa activitate stiinţifică (autor printre altele al Tratatului complet de medicină legală - premiat de Academia Română) şi profesională, considerat pe drept cuvânt fondatorul medicinei legale românesti, printr-un decret publicat în M.O. din 1925 numele prof. Mina Minovici este adăugat titulaturii Institutului medico-legal, pe care l-a condus în perioada 1892-1932.

Dintre cei 9 copii care au trăit (6 băieţi şi 3 fete din totalul celor 13) ai familiei Minovici încă doi vor fi implicaţi în activitatea de medicină legală şi anume Nicolae Minovici (1868-1941) şi Ştefan Minovici (1867-1935).

Nicolae Minovici a organizat şi a dezvoltat ştiinţa care, mai târziu, avea să fie denumită criminalistică, a efectuat experienţe pe propria persoană legate de spânzurare, a înfiinţat Azilul de noapte, Societatea de Salvare (1906) cu anexele ei, Spitalul de Urgenţă Bucureşti (1934); în anul 1919 a devenit profesor de medicină legală şi a condus Institutul medico-legal în perioada 1932-1938. Dintre lucrările publicate de prof. N. Minovici menţionăm: „Studiu asupra spânzurării”, „Manual tehnic de medicină legala”, „Tehnica autopsiei medico-legale” (în colaborare cu dr. M. Kernach), „Osteologie medico-legală.”

Ştefan Minovici, licenţiat în stiinţele fizico-chimice (1893), şeful catedrei de chimie organică de la Facultatea de ştiinţe Bucureşti (1924), autor al „Manualului tehnic şi practic de chimie analitică”, a contribuit la formarea „Facultăţii de farmacie Bucureşti”, a „Societăţii de chimie din România”, a „Institutului de chimie teoretică al Universităţii din Bucureşti” şi a „Asociaţiei generale a corpului farmaceutic din România”, considerate pe drept cuvânt ctitoriile sale.

Activitatea prof.şt. Minovici s-a manifestat în domeniul chimiei analitice, organice, biologice şi legale punând bazele toxicologiei medico-judiciare (în anul 1912 publică primul manual de toxicologie din ţara noastră). Trebuie precizat că Ştefan Minovici s-a remarcat şi ca specialist în depistarea falsurilor în înscrisuri, de bancnote, introducând metoda luminii electrice intense pentru a diferenţia cernelurile suprapuse şi construind un aparat fotografic pentru evidenţierea acestora; în anul 1900 a publicat lucrarea „Falsurile în înscrisuri şi fotografia în serviciul justiţiei”, iar în anul 1934 înfiinţează „Societatea română de grafologie.” Din anul 1894 şi până în 1911 a condus laboratorul de chimie organică (toxicologie) din cadrul Institutului medico-legal, pe care l-a reorganizat şi modernizat.

Prin întreaga lor activitate, fraţii Minovici şi-au înscris numele în rândul celor mai importante personalităţi ale ştiinţei româneşti şi în mod particular, în panoplia medicinei legale.

Medicina legală este o disciplină medicală care îşi pune cunostinţele sale în slujba justiţiei, ori de câte ori pentru lămurirea unei cause judiciare sunt necesare anumite precizări cu caracter medico-biologic.

Numită şi medicină juridică, această disciplină complexă, preo-cupată de realitatea biologică-umană, obiectivă, respectiv medicina legală s-a născut din nevoia de justiţie a fiinţei umane, entitate bio-psiho-socio-spirituală unică şi irepetabilă.

Deşi o definiţie care să cuprindă întreaga gamă a preocupărilor caracteristice acestui domeniu de activitate socio-profesională este dificil de conturat, totuşi, pentru a putea reliefa rolul acestei discipline în constelaţia materiilor specifice învăţământului juridic, considerăm că medicina legală este o disciplină medicală de sinteză, situată la graniţa dintre ştiinţele medico-biologice (în general, concrete) şi cele socio-juridice (de regulă, abstracte), ce are drept scop sprijinirea competentă a justiţiei ori de câte ori pentru lămurirea unei cauze judiciare sunt necesare (anumite) precizări cu caracter bio-medical.

Apare cu totul şi cu totul surprinzător faptul că, în mod aleatoriu, fără un fundament motivaţional solid, medicina legală este considerată o disciplină conexă în cadrul învăţământului juridic, în pofida realităţii care i-ar oferi loc între materiile fundamentale.