Noțiunea de Realizare a Dreptului

INTRODUCERE

Fenomenul dreptului reprezinta, asa cum vom desprinde pe parcurs, ansamblul regulilor obligatorii de conduita, reguli care consacra drepturi, libertati si obligatii determinate, decurgând din relatiile interumane si a caror respectare este garantata, la nevoie, de catre forta publica.

Dreptul se deschide spre valorile sociale, chintesenta a aspiratiilor comunitatii; promovarea si apararea lor este vitala pentru fiintarea societatii civile si a statului de drept. O buna parte a valorilor sociale este consfintita juridic, dobândind astfel forma dreptului, a normelor juridice.

Pentru statul autentic democratic, modelarea juridica a relatiilor dintre oameni înseamna, în ultima instanta, rationalizarea sui-generis a necesitatii sociale, care devine, în acest mod, o necesitate constientizata si asumata. Dreptul este o expresie normativa specifica a acestui proces continuu de raportare activa la necesitatea nuda, de cunoastere si modelare sistematica a contextului istoric si a relatiilor interumane în acord cu interesul general al comunitatii. Dreptul, prin valorile pe care le promoveaza, este un mod de umanizare a Fiintei istoriei si deci de afirmare a libertatii. El instituie, în ordinea sa, prin amintitul efort de rationalizare juridica a necesitatii, acele elemente de normativitate în masura sa exprime ontosul socio-uman. Lumea normelor juridice este o ipostaza, complementara celorlalte, a existentei umane.

Dreptul deriva din esenta omului ca zoon politikon (fiinta sociala), care îsi subsumeaza natura biopsihica conditiei sale sociale, în raport cu care, numai, libertatea sa dobândeste întemeiere axiologica (valorica) si sens constructiv, exprimându-se juridic prin drepturi, libertati si obligatii. Cunoasterea normelor de drept si, pe un plan mai cuprinzator, a fenomenului juridic este si trebuie sa fie mai mult decât reflectarea ca atare a fenomenalitatii juridice în constiinta insului, apropierea ei pur gnoseologica; poti astfel cunoaste dreptul si totusi sa înfaptuiesti nondreptul! Din perspectiva comportamentului uman dezirabil, cunoasterea autentica a dreptului este aceea care se continua organic în actiunea pozitiva de realizare a normativitatii juridice. A cunoaste legea înseamna a actiona în conformitate cu ea, iar asumarea constienta a legii, în genere a normei juridice, reprezinta momentul subiectual, corolar al împlinirii omului ca fiinta constienta si, pe aceasta baza, ca fiinta libera.

Cu atât mai necesar este în societatea statului de drept, la care aspira în ceasul de fata natiunea noastra, abordarea sistematica a dreptului, cunoasterea sa stiintifica, în masura sa stabileasca conditiile care impun transformarea lui obiectiva, sa determine directiile evolutiei sale în economia de piata, pentru formarea statului de drept si asigurarea drepturilor si libertatilor civice.

Ca fenomen aflat în strânsă corelaţie cu viaţa socială, evoluţia dreptului se află în mod firesc legată de evoluţia omenirii. Aşadar, se poate afirma că din momentul apariţiei primelor forme de organizare în familie, gintă, trib apar şi primele forme incipiente, rudimentare ale normelor juridice. Acestea se transformă treptat în deprinderi, obiceiuri, tradiţii.

Cercetările efectuate de antropologi, sociologi şi istorici arată că pe această primă treaptă de dezvoltare a societăţii, raporturile membrilor comunităţii erau reglementate de tabu-uri sau norme tribale de interdicţie.( spre exemplu – ocrotirea pământului, a conducătorilor, atingerea anumitor plante, etc. )

Aceste reguli seamănă puternic cu regulile restrictive din normele juridice penale ulterioare. Apariţia acestor norme este fundamentată pe faptul că reprezintă ,,un prim deziderat al oricărei ordini” şi că anumite reguli sociale sunt indispensabile unei forme de organizare socială. Aceste seturi normative se dezvoltă treptat, concomitent cu schimbările sociale.

CAPITOLUL 1. PRECIZARI TERMINOLOGICE

1.1. Noţiunea de realizare a dreptului

Societatea modernă se caracterizează printr-o amplificare făra precedent a activitaţii normative. Aşa cum aprecia A. Toffler zigzagurile imprevizibile de la o zi la alta ale sistemului politic, complică mult sarcina legislaţiei şi administraţiei şi produce o supraambalare a mecanismului de reglementare juridică.

Numărul mare de acte normative impune organizarea lor, ordonarea lor în raport de anumite criterii.

Dreptul nu există prin simpla alăturare (printr-o accidentală coexistenţă) a unui număr, mai mare sau mai mic, de norme juridice. El există ca un sistem. O analiză structurală a dreptului conduce la concluzia că structura sa implica o reţea de relaţii a căror organizare şi ierarhizare constituie pană la urmă un sistem.

În această lumină, sistemul dreptului apare ca un ansamblu organizat şi logic, care implica relaţia întreg-parte.

Caracteristica sistemului constă în prezenţa obligatorie a unei structuri comune, care reuneşte elementele şi care-şi pune, în cele din urmă, amprenta pe aceste elemente.