Noțiunea și Sistemul Procesului Civil și ale Dreptului Procesual Civil

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND JUSTIŢIA

ÎN STATUL DE DREPT

Statul de drept este acela care asigură respectarea legii în întregul sistem de norme ale societăţii. a a a

Termenul de stat de drept a apărut în doctrina juridică germană, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca un principiu potrivit căruia statul nu poate acţiona decât în virtutea unei abilitări juridice, exerciţiul puterii se realizează prin competenţa instituită şi limitată prin drept.

Statul de drept se caracterizează prin faptul că înfăptuieşte domnia legii în întreaga lui activitate, fie în raporturile cu cetăţenii, fie cu diferitele instituţii sociale de pe teritoriul său. a a

Problema statului de drept apare, însă, şi mai complicată, ca urmare a faptului că statul, ca organizaţie instituţională, înzestrată cu suveranitate, a populaţiei unui teritoriu determinat, nu acţionează niciodată ca atare în relaţiile lui interne sau externe, ci prin intemediul diferitelor sale organe, cărora li se atribuie anumite competenţe, în funcţie de specificul activităţilor desfăşurate.

Această constatare este valabilă atât pentru aşa zisele "democraţii directe", cât şi pentru cele reprezentative.

S-a apreciat că democraţia directă este caracterizată ca un sistem de guvernământ în care poporul exercită puterea publică el însuşi, fără să recurgă la intermediul unui individ sau al unei grupări de indivizi. Această definiţie a democraţiei directe are mai mult o valoare teoretică decât practică, deoarece în cadrul ei chiar funcţia legislativă este exercitată de un organ: Adunarea populară, care se reuneşte periodic şi aceasta numai cu participarea acelor cetăţeni care au acest drept. Democraţia directă presupune o populaţie cu o serioasă educaţie cetăţenească, precum şi o opinie publică însufleţită de mult interes pentru bunul mers al treburilor obşteşti.

Democraţia indirectă sau reprezentativă - specifică acelor sisteme care se caracterizează prin faptul că puterea supremă în stat nu se exercită direct de către popor, ci prin intermediul unui parlament ales.

În aceste democraţii activitatea legislativă este înfăptuită prin intermediul parlamentului, activitatea executivă, prin cel al guvernului şi al organelor administraţiei de stat sau cele locale, iar activitatea jurisdicţională, de către instanţele judecătoreşti.

Într-un sistem democratic, organizat în parametrii democraţiei reprezentative, statul acţionează în mod obişnuit în relaţiile concrete prin trei mari categorii de organe:

-- aorganele legislative (parlamentul);

-- aorganele executive;

-- aorganele judecătoreşti.

Pentru a putea fi vorba de un sistem democratic real, de un stat de drept, nici unul dintre aceste organe nu va putea să îşi desfăşoare activitatea după bunul plac, ci numai iîn conformitate cu normele juridice prestabilite prin lege, în respectul necondiţionat al acestor aacte normative în vigoare şi al principiului separaţiei lor în activitatea pe care o desfăşoară. Cu alte cuvinte, fiecare categorie de organe îşi va realiza sarcinile strict în limitele competenţelor proprii, fără a i se permite ingerinţele nelegale în domeniul altei categorii de organe.

În acest fel se asigură independenţa în activitatea lor şi se respectă principiul separaţiei puterilor în stat, care are rolul de a garanta caracterul legal a funcţionării societăţii. Într-un asemenea cadru pot căpăta expresie plenară şi drepturile şi libertăţile omului, acceptându-se că valoarea supremă care trebuie protejată într-o societate este persoana umană. Tot astfel trebuie plasată şi înţeleasă şi independenţa justiţiei faţă de puterea legislativă sau puterea executivă. Prin folosirea mijloacelor legale se pot evita ingerinţe ale unor organe ale statului în domeniul şi peste competenţa altora, împiedicându-se, astfel, eventualele abuzuri.