Reforma Funcției Publice

CAPITOLUL 1

RELATIA DINTRE ADMINISTRATIA PUBLICA, FUNCTIA

PUBLICA SI FUNCTIONARUL PUBLIC

1.1. Natura juridica a raportului dintre administratia publica si functia publica.

Problema naturii juridice a functiei publice – a raportului de serviciu ( de functie

publica ) – este primordiala în definirea unui statut al functionarilor publici si pe baza

acestuia stabilirea drepturilor si obligatiilor persoanelor considerate functionari publici.

Natura juridica a raportului dintre functionarul public si autoritatea ori institutia

publica în care îsi desfasoara activitatea au fost interpretate diferit în literatura de

specialitate (contract de locatie, de serviciu, de mandat, de munca, civil nenumit,

administrativ, închirieri de servicii, contract de drept public).

Altii, au considerat functia de stat ca un statut legal deoarece actul de instituire al

acesteia este întotdeauna un act de autoritate, iar cel ce exercita functia, exercita

autoritatea statala si nu drepturile decurgând dintr-o situatie contractuala.

În consecinta, raporturile dintre administratie (stat si autoritatile colectivitatilor locale)

si functionarii lor au la baza un statut legal, ce deriva dintr-un act legal de autoritate (de

numire) si nu dintr-un acord de vointa, dintr-un contract, continutul functiei si anume

competenta fiind prestabilita de lege, cu caracter de continuitate, ritmicitate, numirea si

eliberarea din functie a functionarului facându-se pe cale unilaterala de autoritatea sau

institutia administratiei publice.

Fundamentul juridic al raportului de functie publica are caracter legal, iar situatia

functionarului public este strâns legata de functia publica si institutia publica (serviciul

public).

Aceasta situatie face, în primul rând, ca puterea, competenta unui functionar public de

a emite acte juridice sa fie stabilita prin însasi legea de organizare a serviciului public si

prin urmare, competenta sa aiba pentru functionarul public un caracter obiectiv.

Urmare a situatiei legale predeterminate, drepturile si obligatiile care revin

functionarului public sunt stabilite în vederea bunei functionari a autoritatii sau institutiei

publice.

În timp ce exercitarea drepturilor conferite de capacitatea de folosinta si exercitiu

constituie facilitati, competenta functiei publice face ca drepturile functionarului public,

legal investit, sa fie în acelasi timp si obligatii, iar nerespectarea lor sa atraga sanctiuni

diferite de cele aplicate pentru nerespectarea normelor care se refera la capacitatea juridica

civila.

Functionarul public nu poate renunta la drepturile care îi sunt conferite prin lege,

deoarece au fost prevazute în interesul bunei functionari a serviciului public, iar pe de alta

parte, în materie de functie publica, drepturile pentru functionari reprezinta obligatii

corelative

Manifestarea de vointa, de acceptare din partea celui care ocupa functia publica nu

este decât o conditie pentru ca functionarul public sa poata exercita legal atributiile

functiei.

Raporturile de serviciu dintre functionarul public si autoritatile si institutiile publice

sunt raporturi juridice ale caror regim este reglementat de Legea nr. 188/1999, republicata

privind statutul functionarilor publici.