Tehnici de Protecție a Mediului

CAPITOLUL I

PROTECŢIA JURIDICĂ A SOLULUI

1.1. Protecţia juridică a solului

Acţiunea comunitara de protecţie a solului s-a desfăşurat, în mod deosebit, în cadrul politicii agricole şi a urmărit, în special, rezolvarea problemelor degradări fizice . Reglementările în acest domeniu au vizat controlul adaosurilor de substanţe organoclorurate în produsele agricole, utilizarea pesticidelor sau erbicidelor în raport cu condiţiile locale de mediu, protejarea solurilor împotriva contaminării cu metale grele.

Dintre aceste reglementari amintim Directiva 797/85/CEE care susţine acţiunea statelor membre ale Uniunii Europene de încurajare a practicilor agricole sănătoase din punct de vedere ecologic. Conform acestei Directive, statele sunt autorizate să plătească agricultorilor pentru a conserva practicile sănătoase din punct de vedere ecologic şi a se abţine de la producţia intensiva.

In aprilie 2002, Comisia Europeană a publicat comunicarea cu titlul „Catre o strategic tematica pentru protecţia solului", în cadrul căreia, pentru prima data, problema protecţiei solului este tratata independent şi sunt prezentate problemele existente, precum şi funcţiile şi trăsăturile distinctive ale unei politici de mediu în aceasta direcţie.

La nivel internaţional, protecţia solului se realizează prin intermediul următoarelor reglementari

- Planul de acţiune adoptat în cadrul Conferinţei ONU privind deşertificarea, desfăşurata la Nairobi in 1977;

- Carta mondiala a solurilor, adoptata la 26 noiembrie 1981, în cadrul FAO,

- Agenda 21;

- Convenţia Naţiunilor Unite privind lupta contra deşertificării în ţările grav afectate de seceta şi/sau deşertificare, în special în Africa, adoptata la Paris la 17 iunie 1994 .

1.2. Noţiunea de sol.

Solul reprezinta stratul superior al scoarţei pământului .Resursele pe care le conţine variază în timp, în func¬ţie de condiţiile de gestionare şi utilizare a terenurilor. Această resursă naturală practic neregenerabilă este foarte importantă pentru viaţa pe Pământ. In raport cu plantele, solul reprezintă rizosfera.

Este indiscutabil că imensa diversitate a tipurilor de soluri (320, cu numeroase subtipuri), pe lângă abordările naţionale ascendente, nu de puţine ori cu susul în jos. în condiţiile actuale şi, mai ales viitoare, necesită o strategie europeană ştiinţific fundamentată.

Solul este limitat ca întindere. Odată distrus, acest strat nu se va mai putea reface aşa cum a fost, întrucât nu se pot reproduce condiţiile şi istoria formării sale. Epuizarea conţinutului de substanţe nutritive ale solului poate fi compensată prin fertilizări, iar lipsa sau excesul de apă prin lucrări hidroameliorative. în schimb, dezafectarea în mari proporţii a terenurilor agricole şi utilizarea lor în alte scopuri de folosinţă, ca şi pro¬cesele de eroziune a solului reduc posibilităţile de folosire a acestuia pentru realizarea producţiei agricole, făcând până la urmă chiar imposibilă realizarea acesteia, cu toate că suntem martorii unei creşteri importante a cerinţelor umane ce creează presiuni din ce în ce mai mari asupra resurselor terenurilor. Ca rezultat al acesteia este utilizarea neraţională a terenurilor şi resurselor lor. O sarcină ce rezultă de aici este protejarea prin toate mijloacele legale a solului împotriva poluării şi a eroziunii.

Parlamentul European, prin intermediul Comisiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, a propus în mai 2007 patruzeci şi trei de amendamente cu privire la Strategia tematică pentru protejarea solului, dintre care Amendamentul nr. l pct. l constată că solul este o resursă comună şi în multe locaţii neregenerabilă şi „subliniază că solul, împreună cu apa, aerul şi diversitatea biologică, pentru care există deja dispo¬ziţii legale comunitare specific e, au un rol decisiv pentru producţia pe termen lung şi durabilă a produselor alimentare, a fibrelor şi, într-o măsură din ce în ce mai mare, a masei biodegradabile, şi totuşi până acum nu există nici o dispoziţie legală comunitară specifică". Merită a fi reţinut şi amendamentul 12 pct. 4a, care „atrage atenţia în acest sens că în 14 state membre există semne de deşertificare, iar în restul de 13 state aceste semne nu există, dar apar fenomene ecologice cum ar fi eroziunea şi salinizare solului, la nivel regional sau local".

De aceea, în astfel de situaţii se utilizează cele mai variate mijloace (tehnice, ştiin¬ţifice, organizatorice, economice şi, desigur, juridice) pentru protecţia solului, pentru îmbunătăţirea capacităţii sale productive.

1.2.1. Particularităţile poluării solului.

Agricultura şi silvicultura au un rol decisiv în menţinerea calităţii solului, precum şi în revitalizarea acestuia.

Solul, ca orice element al mediului şi mai ales apa şi aerul, este supus permanent poluării şi degradării. Această poluare poate fi industrială, agricolă etc.

Cel mai mare pericol pentru sol (rizosferă) este degradarea acesteia, afectând nega¬tiv producţia agricolă şi compromiţând chiar existenţa umană' .

Industrializarea masivă are ca rezultat pătrunderea în atmosferă, printre altele, a unor cantităţi tot mai mari de metale toxice, de unde ploile şi zăpezile le aduc pe sol, se acumulează şi acţionează negativ asupra ecologia solului. Această ecologie este foarte vulnerabilă la efectele toxice ale mercurului, plumbului, nichelului, cadmiului etc., care pot inhiba creşterea plantelor şi a bacteriilor folositoare din pământ, pot forma elemente alcătuite din mai multe metale toxice şi compuşi organici din sol. Dar, chiar dacă astfel de elemente sunt inofensivi pentru culturile agricole, ele pot să ajungă prin intermediul hranei în organismul uman, unde se pot dovedi dăunătoare