Reducerea Poluării Aerului Datorată Sistemelor de Încălzire

Introducere

Problematica complexă a mediului a urcat sensibil în topul actual al preocupărilor ştiinţifice, însumând un volum impresionant de idei, întrebări, controverse interdisciplinare, argumente, care au conturat necesitatea unei abordări globale.

Dezvoltarea actuală a ştiinţei şi tehnicii, a cunoaşterii, permite ca în analiza raporturilor dintre om şi natură să se evidenţieze nu numai locul real şi obiectiv al omului în natură, ci şi locul real şi obiectiv al naturii în viaţa omului şi societăţii.

Lucrarea „Reducerea poluării aerului datorită sistemelor de încălzire" reprezintă o abordare a problematicii de mare actualitate a mediului urban.

Atmosfera este unul dintre cele mai fragile subsisteme ale mediului datorită capacităţii sale limitate de a absorbi şi a neutraliza substanţele eliberate continuu de activităţile umane.

Creşterea producţiei de energie, industria chimică, metalurgică, de ciment, circulaţia rutieră şi aeriană, arderea gunoaielor, sunt tot atâtea cauze care fac ca în ultimul timp să devină tot mai acută poluarea atmosferei. Aceasta poate să apară fie datorită creşterii concentraţiei în aer a unor constituenţi normali ai atmosferei (dioxid de carbon, oxizi de azot, ozon etc.), fie datorită pătrunderii în atmosferă a unor compuşi străini acestui mediu (elemente radioactive, substanţe organice de sinteză etc.).

Poluarea atmosferei afectează calitatea vieţii la scară planetară şi, în general, ea reprezintă consecinţa unor activităţi umane fiind un fenomen actual al vieţii urbane. Majoritatea poluanţilor atmosferici pornesc de la arderi generatoare de energie. Motoarele cu explozie internă utilizate în transporturi, arderi de combustibili gazoşi, lichizi sau solizi (cărbuni, lemne) în unităţi industriale, pentru încălzirea locuinţelor etc., provoacă emisii de substanţe şi particule care se degajă în atmosferă putând atinge concentraţii nocive.

Poluarea atmosferei are urmări neplăcute, adesea grave, asupra omului şi mediului său înconjurător, sub diferite forme : împiedică creşterea plantelor, diminuează valoare produselor, agricole, reduce vizibilitatea şi adaugă mirosuri neplăcute mediului ambiant şi cel mai important, afectează sănătatea omului. Prevenirea şi combaterea poluării atmosferei este o sarcină primordială a tuturor ţărilor şi guvernelor din lumea întreagă. În acest sens în februarie 2001 Parlamentul României a ratificat Protocolul de la Kyoto la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, adoptat la 11 decembrie 1997, ce face referire la respectarea angajamentelor de limitare cantitativă şi reducere a emisiei de gaze cu efect de seră faţă de nivelul anului 1999.

Ca urmare a acestui fapt, României îi revine sarcina să reducă cu 92%, faţă de perioada de referinţă, emisiile de gaze cu efect de seră.

În îndeplinirea acestui angajament şi în scopul promovării unei dezvoltări durabile, vor trebui aplicate şi elaborate politici şi măsuri astfel încât să se reducă la minimum efectele adverse, inclusiv cele ale schimbărilor climatice şi efectele asupra comerţului internaţional şi impactul asupra factorilor sociali şi de mediu.

Calitatea vieţii pe Pământ este dependentă de calitatea aerului. Ritmul de creştere economică, înmulţirea autoturismelor de toate genurile, suprapopularea marilor metropole, fumului şi vaporii nocivi degajaţi de sutele de mii de coşuri de fabrici etc., impun măsuri bine gândite şi ştiinţific fundamentate pentru a stăpânii fenomenele periculoase de poluare a aerului, pentru a dirija dezvoltarea economico-tehnică în folosul omului şi al umanităţii.

Fiind vorba de una din problemele actuale de importanţă vitală, de igiena şi sănătatea publică, lupta împotriva poluării se duce cu toate mijloacele, atât pe plan tehnic, cât şi pe plan politic şi juritic.

Împotriva poluării atmosferei se duce şi o luptă preventivă, pentru eliminarea sau reducerea surselor de poluare, pentru împiedicarea prin mijloace tehnice moderne, a emisiei materiilor poluante.

Poluarea atmosferică face ravagii nu numai asupra omului, plantelor, animalelor, ci şi asupra clădirilor, materialui tehnic, fiind supus şi el acestui fenomen, care îi accentuează uzura. Este vorba mai ales, de materialul electric şi electronic, din ce în ce mai miniaturizat, mai compact, cu funcţiuni mai complexe şi deci extrem de sensibile la poluarea aerului, ceea ce impune luarea nu numai a unor măsuri tehnice, ci şi reglementarea legală a acestor activităţi.

Pentru îndrumare ştiinţifică şi pentru sprijinul acordat la concretizarea prezentei lucrări de licenţă, mulţumesc conducătorului ştiinţific, doamnei lector universitar doctor Ildiko Ioan.

CAPITOLUL I

Poluarea aerului în spaţiul urban

1.1 Spaţiul urban – realităţi şi perspective

Spaţiul urban este conceput ca o entitate care, împreună cu spaţiul rural, compune spaţiul geografic naţional. Acesta se caracterizează printr-o densitate mare a populaţiei şi a construcţiilor, o poziţie aparte în procesul schimburilor de valori, cu funcţii de concentrare, transformare şi redistribuire a bunurilor spirituale şi materiale, cu un mediu ambiental puternic antropizat. Reprezintă spaţiul cel mai eterogen, productiv şi complex dintre toate spaţiile, fiind considerat o asociere interdependentă de subspaţii parţial autonome, cu o evoluţie nu întotdeauna organică.

Spaţiul urban se defineşte printr-o serie de activităţi şi funcţii urbane – în general neagricole, prin organizarea judicioasă a modului de ocupare a terenului, incluzând nu doar spaţiul construit, ci şi spaţiile verzi amenajate, marile echipamente (aeroport, stadion), platforme de deşeuri, depozite etc.

Oraşul, spaţiul urban în general, reprezintă ,,un spaţiu intens populat, cu un înalt grad de concentrare şi organizare, care se dezvoltă în anumite condiţii de timp şi teritoriale, graţie convergenţei forţelor de producţie şi în permanentă opoziţie cu satul” 1.

,,Oraşul reprezintă un spaţiu urban amenajat, cu funcţii multiple în general, cu numeroase relaţii interne, dar mai ales cu exteriorul sau, cu ,,intrări” şi ,,ieşiri” intense care definesc caracterul funcţional al oraşului” 2.