Analiza SWOT SC Sevenstar SRL

CAPITOLUL 1

STRATEGIA ŞI POLITICA ORGANIZAŢIEI

1.1. MANAGEMENTUL ÎN ROMÂNIA

Începuturile culturii manageriale în România, se regăsesc în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, sub două forme:

1. Preluarea şi prelucrarea concepţiilor clasicilor economiei şi managementului.

2. Elaborarea unor lucrări şi studii originale.

Istoria economiei naţionale ne evidenţiează faptul că, înainte chiar de apariţia cărturarilor [D. P. Marţian (1829-1865), B. P. Haşdeu (1838-1907), Gh. Bariţiu. (1812-1893), S. Aurelian (1833-1909), A. D. Xenopol (1847-1920)], au existat încercări destul de reuşite şi originale de comportament managerial. Drept exemplu, lucrarea lui Emanoil Ion Nechifor, „Pravila Comercială” apărută în 1837. În ea sunt tratate numeroase reguli de etică şi conduită managerială, cu referire concretă la unităţile comerciale. Analizată în raport cu cerinţele epocii apariţiei, se poate concluziona că lucrarea lui Nechifor I., cunoscută ca „Pravila lui Nechifor”, poate fi apreciată ca un manual de management preclasic.

În concepţia economiştilor români din secolul XIX problemele manageriale erau abordate în strânsă corelaţie cu problematica cercetării şi dezvoltării unei puternice industrii şi a verigii sale de bază-întreprinderea industrială. Astfel, D. P. Haşdeu, considera că pentru România, manufactura reprezenta o „chestiune de viaţă sau de moarte”. La rândul său, Mihail Kogălniceanu insistă cu stăruinţă „să facem odată ca şi în ţara aceasta să se nască o industrie, fără de care agricultura noastră nu este de ajuns”. Pledând în aceeaşi direcţie dar într-o manieră şi mai categorică, P. S. Aurelian, încă în 1872, afirma: „să punem umărul la schimbarea stării economice a ţării şi la aceasta nu se ajunge altfel, decât prin crearea şi încurajarea industriei”.

Economist, sociolog şi om politic, Virgil Madgearu (1887-1940), abordează unele componente manageriale în cadrul teoriei sale economice, a specificului dezvoltării ţărilor agrare. Din numeroase puncte de vedere, tratează managementul întreprinderii şi alţi economişti: I. Evian, se referă la riscul în management, Gr. Mladenatz analizează legătura dintre managementul factorilor economici şi voinţa unitară a managementului, V. Tarţa tratează probleme ale planificării, rentabilităţii, autonomiei patrimoniale, etc.

Paul Negulescu a prefigurat bazele managementului administraţiei publice, insistând în mod deosebit pe depolitizarea acestuia şi pe asigurarea ordinii, armoniei şi echilibrului în administraţia de stat, atât în domeniul managementului resurselor umane, cât şi în acela al resurselor materiale şi al managementului inovativ. Un alt merit al lui Paul Negulescu, constă în aceea că, abordarea managementului, tratează atât aspectul intelectual cât şi cel voliţional al participanţilor la acest proces.

După 1966, sub presiunea necesităţilor practicii şi în contextul unei anumite deschideri de scurtă durată a României spre Occident, se desprind mai multe acţiuni pe planul practicii, cercetării ştiinţifice şi învăţământului, în domeniul conducerii şi organizării. Ele au culminat cu publicarea „Enciclopediei conducerii”, lucrare de mare anvergură, publicată în Editura Ştiinţifică, în anul 1982.

Anul 1990 a marcat şi în acest domeniu, începutul unor schimbări radicale. În anii care au trecut, învăţământul şi cercetarea ştinţifică de management s-au eliberat de maltformaţiile şi limitele perioadei comuniste. Cea mai mare parte a conceptelor şi instrumentelor de management la nivel de formă, au fost reconsiderate prin prisma factorilor şi condiţiilor economiei de piaţă. Se fac eforturi de asimilare a ultimelor noutăţi în management şi de adaptare a lor în condiţiile actuale de tranziţie spre o economie de piaţă.

Transformarea întreprinderilor de stat în societăţi comerciale şi regii autonome, nu a fost însoţită de shimbări fundamentale în managementul lor. Mentalitatea personalului de conducere şi de execuţie s-a schimbat lent şi nu cu profunzimea necesară. Efortul de acumulare a elementelor de management, a fost prezent la un nivel apreciabil în majoritatea firmelor, mai ales la nivelul managementului executiv. Lipsa de „autoritate a proprietarului” si „autoritate a managerului”, au reprezentat cauzele principale care au generat progrese lente în practica managerială din fostele întreprinderi de stat.

Procesul de privatizare, accelerat începând din 1997, al societăţilor comerciale cu capital de stat, a generat o schimbare radicală şi în managementul firmelor româneşti. Noii proprietari, care au achiziţionat cu sume importante de bani acţiunile din anul 2000, Autoritatea pentru Privatizarea Activelor şi Participanţilor Statului APAPS, au un interes puternic de a redresa activitatea societăţilor comerciale respective, în vederea obţinerii de profit şi a recuperării investiţiilor de capital făcute.

Ceva mai bună este situaţia managerială a firmelor mici şi mijlocii private, înfiinţate de întreprinzătorii particulari. Motivaţia puternică a acestora pentru active şi profit, se reflectă pozitiv în managementul lor. Cu toate acestea modul de folosire a elementelor manageriale moderne în cadrul acestora, este încă redus.