Emisiunile de euroobligațiuni pe piețele emergente și în România

Introducere

Datorită locului important pe care îl are piaţa eurooobligaţiunilor în cadrul pieţelor internaţionale de capital, am elaborat această lucrare în scopul de a releva necesitatea accesării acestei pieţe de cadrul majoritar al statelor.

Tranzacţiile cu astfel de titluri sunt privite în moduri diferite de specialiştii economici şi astfel, aceste emisiuni de euroobligaţiuni pot fi inutile şi foarte riscante sau, pot fi necesare şi foarte avantajoase. Lucrarea în sine, ne poate clarifica dacă aceste “credite” accesate de un anumit stat, sunt sau nu în favoarea economiei acestuia.

Astfel, primul capitol ne istoriseşte paşii pe care i-a parcurs economia globală pentru a da naştere împrejurărilor care au dus la formarea acestui concept plin de complexitate – piaţa euroobligaţiunilor.

În prima parte a celui de-al doilea capitol, am prezentat conceptele teoretice legate de emisiunea de euroobligaţuni, de la etapele parcurse de beneficiar pentru a putea intra în posesia împrumutului, până la tendinţele nou apărute pe piaţa euroobligatară. Cea de-a doua parte a acestui capitol delimitează avantajele şi dezavantajele ce caracterizează emisiunea acestor titluri de credit. În ultima parte, este redat ratingul pe piaţa de capital, care are semnificaţia unui “start” sau nu în ceea ce priveşte emisiunea de euroobligaţiuni.

Evoluţia emisiunilor de euroobligaţiuni din România este prezentată cronologic în prima parte a ultimului capitol, începând cu iniţierea acesteia pe piaţa internaţională de capital până în prezent, în cea de-a doua parte fiind analizate obligaţiunile emise de către statele emergente pe piaţa externă de capital.

Capitolul 1

Apariţia pieţei euroobligaţiunilor

Dezvoltarea economică a statelor a determinat încă din secolul al XIX-lea apariţia şi formarea pieţelor monetare naţionale. La nivelul unor bănci din cadrul unei ţări au apărut disponibilitaţi temporare de fonduri, în condiţiile în care, la nivelul aceleiaşi ţări, alte banci erau în căutare de fonduri. Primele au început să le împrumute pe celelalte. În marile centre financiare care s-au dezvoltat la începutul secolului al XX-lea – Londra, Paris, Berlin, Zürich, New York etc – numărul băncilor dispuse să ofere fonduri sau în căutare de fonduri a crescut atât datorită creşterii numărului lor, cât şi volumului operaţiunilor. În aceste condiţii devenea din ce în ce mai dificil să se contacteze două instituţii interesate: una care să ofere fonduri şi alta care să aibă nevoie de fonduri. Astfel, au apărut firme sau persoane specializate cu rolul de intermediari între cei ce erau în căutare de fonduri şi cei ce ofereau fonduri. Asa s-au format pieţele monetare naţionale în diferite ţări.

Deşi apariţia şi dezvoltarea pieţei monetare a fost determinată, printre altele, de existenţa simultană a unor disponibilitaţi şi nevoi temporare de fonduri, această piaţă este delimitată, în primul rând, de intervalul de timp pentru care sunt date şi luate cu împrumut fondurile.

Piaţa monetară cuprinde relaţiile care se formează în domeniul atragerii si plasării pe termen scurt până la un an. La baza dezvoltării acestor relaţii pot sta anumite reglementări, mai mult sau mai puţin restrictive, sau cutume. Indiferent de modalitatea de reglementare a operaţiunilor pe piaţa monetară, desfăşurarea activitaţilor este, de regulă, sever urmarită de băncile centrale, constituind o componentă a politicii monetare şi financiare din ţara respectivă.