Cuprins
- CAPITOLUL 1: SINTEZA DIN LITERATURA DE SPECIALITATE
- 1.1.DEFINIŢII ŞI CONCEPTE CHEIE
- 1.1.1.Definirea Activelor
- 1.1.2.Clasificarea Activelor
- 1.1.3.Recunoasterea si evaluarea elementelor de activ
- 1.1.4.Stocurile
- 1.2.REFERENŢIALUL CONTABIL
- 1.3.EVALUAREA ŞI RECUNOAŞTEREA STOCURILOR
- 1.3.1.Evaluarea stocurilor la data intrarii in entitate
- 1.3.2.Evaluarea stocurilor la data iesirii din entitate
- 1.3.3.Evaluarea stocurilor la inventar si la bilant
- 1.4.TRATAMENTELE ŞI PRACTICILE SPECIFICE
- 1.4.1 Contabilitatea primară a stocurilor
- 1.4.2 Contabilitatea de raportare a situaţiilor financiare ale stocurilor
- 1.4.2.1.Contabilitatea operatiilor privind stocurile cumparate
- 1.4.2.2.Contabilitatea operatiilor privind stocurile fabricate
- 1.4.2.3.Cazuri particulare
- CAPITOLUL 2: POLITICI ŞI TRATAMENTE CONTABILE PRIVIND EVALUAREA STOCURILOR CONFORM IAS 2 – STOCURI
- 2.1. OBIECTIV
- 2.2. ARIA DE APLICABILITATE
- 2.3. DEFINIŢII
- 2.4. EVALUAREA STOCURILOR
- 2.4.1.Costul stocurilor
- 2.4.2.Formule de determinare a costurilor
- 2.4.3.Recunoasterea stocurilor drept cheltuiala
- 2.4.4.Prezentarea informatiilor
- BIBLIOFRAFIE
Extras din licență
CAPITOLUL 1
SINTEZA DIN LITERATURA DE SPECIALITATE
1. DEFINIŢII ŞI CONCEPTE CHEIE
1.1. Definiţia activelor
ACTIVELE reprezintă resurse (bunuri) controlate de întreprindere, provenite din operaţii trecute şi susceptibile să genereze avantaje economice viitoare pentru întreprindere şi al căror cost poate fi estimat în mod credibil.
Activul reflectă elementele patrimoniului care au o valoare economica pozitivă pentru întreprindere.
1.2. Clasificarea activelor
Bunurile economice constituie activul. Astfel, structurile calitative folosite în cadrul bilanţului pentru modelarea situaţiei patrimoniului sunt cele de active, care se definesc prin prisma juridicului, a economicului şi a financiarului.
Din punct de vedere juridic:
● bunuri reale;
● creanţe (drepturi asupra persoanelor).
Din punct de vedere economic:
● structuri de capital fix;
● structuri de capital circulant.
Din punct de vedere financiar, activele sunt grupate în raport de lichiditate( intervalul de timp necesar pentru ca un element de activ să fie realizat sau convertit în disponibilităţi).
În funcţie de gradul de lichiditate şi în raport de destinaţia bunurilor economice utilizate, activele se împart în:
● active imobilizate (fixe), denumite şi active pe termen lung, imobilizări sau bunuri imobile, reprezintă valori economice de investiţie a căror perioadă de utilizare şi lichiditate este mai mare de un an, acestea semnificând baza de acţiune a întreprinderii. Activul imobilizat se diferenţiaza în 3 grupe: imobilizări necorporale, imobilizări corporale şi imobilizări financiare.
● active circulante, denumite şi active curente cuprind valorile economice sub forma stocurilor, creanţelor, investiţiilor financiare şi disponibilităţilor băneşti. Acestea au o durată de până la un an, intrând şi ieşind din întreprindere de mai multe ori sau cel puţin o singură dată în cursul unui exerciţiu financiar.
● active de regularizare şi asimilate: cheltuieli în avans şi venituri angajate – reflectă cheltuielile efectuate în cursul exerciţiului financiar, dar care se referă la un exerciţiu ulterior ( exemplu: chirii plătite anticipat, abonamente radio-tv).
Mai există şi o altă clasificare a activelor, cum ar fi:
- active curente: active pe termen scurt;
- active necurente: active pe termen lung.
1.3. Recunoaşterea şi evaluarea elementelor de activ
Evaluarea este procesul prin care se determină valorile la care structurile situaţiilor financiare vor fi recunoscute în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere.
În contabilitate, există următoarele forme de evaluare a activelor:
1) evaluarea la intrare: această metodă pune accentul pe costul istoric calculat pe baza documentelor justificative care capăta statutul de valoare contabilă de intrare, valoare iniţială. Această valoare contabilă de intrare se identifică cu valoarea de utilitate, costul de achiziţie, precum şi cu costul de producţie pentru bunurile produse la unitatea patrimonială.
2) evaluarea la ieşire: presupune ca bunurile să se evalueze şi să se scadă din gestiune la valoarea lor de intrare sau contabilă. Aceasta se poate efectua prin următoarele metode: CMP , FIFO , LIFO
3) evaluarea la inventar: se întemeiază pe valoarea actuală care capătă denumirea de valoare de inventar şi operează în evaluarea elementelor patrimoniale cu ocazia inventarierii lor.
4) evaluarea la bilanţ: se bazează pe valoarea netă contabilă calculată pe baza valorii contabile de intrare diminuată cu amortizările (depreciere ireversibilă sau definitivă) şi provizioanele pentru deprecieri (depreciere reversibilă sau relativă).
Rezultatul este acelaşi şi în condiţiile în care se compară valoarea contabilă de intrare cu valoarea de inventar, cu reţinerea în evaluare a valorii celei mai mici în cazul activelor.
Exemplu: Un stoc de mărfuri cumpărat la începutul anului N cu 100.000, se constată că la sfârşitul anului valorează 90.000. În bilanţ se va înscrie la valoarea de 90.000, deoarece diferenţa de 10.000 reprezintă o depreciere a stocului de mărfuri.
Criterii de recunoaştere a activelor:
- probabilitatea ca acestea să genereze avantaje economice pentru întreprindere şi
- valoarea acestora poate fi determinată în mod fiabil.
1.4. Stocuri
Stocurile reprezintă ansamblul bunurilor şi serviciilor care intervin în cadrul ciclului de exploatare, fie pentru a fi vândute în aceeaşi stare (mărfuri) sau la terminarea procesului de producţie (produse finite), fie pentru a fi consumate cu ocazia primei utilizări.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Politici si Tratamente Contabile privind Evaluarea Stocurilor - IAS 2.doc