Posibilități de organizare și perfecționare a activității de audit financiar

CAPITOLUL 1. Notiuni generale privind auditul financiar-

contabil.

1.1. Definirea auditului financiar.

Prin audit, in general, se intelege examinarea profesionala a unei informatii in vederea exprimarii unei opinii responsabile si independente, prin raportarea la un criteriu (standard) de calitate. Obiectivul auditului il reprezinta imbunatatirea utilizarii informatiei.

In Romania, dupa anul 1990, cuvantul AUDIT si-a facut aparitia din dorinta de a conexa reglementarile romanesti ale economiei de piata cu reglementarile similare pe plan international si european.

Prin audit financiar se intelege examinarea efectuata de un profesionist competent si independent (cenzor, expert contabil sau contabil autorizat cu studii superioare) in vederea exprimarii unei opinii motivate asupra validitatii si corectei aplicari a procedurilor interne stabilite de conducerea firmei (audit intern) pe de-o parte si asupra imaginii fidele, clare si complete a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor obtinute de intreprindere (auditul statutar cerut de lege si executat de cenzori sau auditul contractual efectuat la cererea inteprinderii de catre experti contabili, contabili autorizati sau societati comerciale de expertiza contabila) pe de alta parte.

1.2. Importanta si riscurile auditului financiar.

Pentru a-si forma opinia cu privire la situatiile financiare, auditorul (expert contabil, contabil autorizat cu studii superioare, cenzor) foloseste proceduri care ii permit sa obtina un grad rezonabil de certitudine ca acestea au fost corect intocmite in toate punctele lor esentiale. Datorita atat testelor, cat si altor limite inerente auditorului, precum si limitelor inerente ale oricarui sistem de audit intern, exista inevitabil un risc ca inexactitati, chiar semnificative, sa nu fie descoperite. Totusi, in prezenta oricarui indiciu care permite sa se presupuna existenta unei fraude sau a unei erori care poate duce la inexactitati semnificative, auditorul va fi determinat sa extinda procedurile sale de control in scopul confirmarii sau infirmarii dubiilor sale. Controlul obiectivelor, in cadrul unui audit financiar, este planificat in functie de factorii de risc si de importanta relativa a acestora, care difera de la intreprindere la intreprindere.

Riscurile nu au aceleasi posibilitati de a se realiza ; din acest punct de vedere se disting, in general, riscuri potentiale si riscuri posibile.

Riscurile potentiale sunt cele susceptibile, teoretic, de a se produce daca nici un control nu este exercitat pentru a le preveni sau pentru a detecta si corecta erorile care ar putea sa se produca; aceste riscuri sunt comune tuturor intreprinderilor.

Riscurile posibile sunt acele riscuri potentiale impotriva carora intreprinderea, in general, nu dispune de mijloace pentru a le limita; cand astfel de mijloace lipsesc, exista o mare probabilitate ca anumite erori sa se produca fara sa fie detectate sau corectate de catre inteprindere.

Intr-o intreprindere, auditorul se confunda, de regula, cu urmatoarele categorii de riscuri:

Riscuri generale, specifice intreprinderii, sunt riscuri de natura sa influenteze ansamblul operatiilor inteprinderii. Fiecare inteprindere, in functie de sectorul in care isi desfasoara activitatea, de structura, talie si organizare, poseda caracteristici proprii care fac mai mult sau mai putin probabila concretizarea riscurilor sale potentiale.

Identificarea riscurilor generale ale unei intreprinderi presupune formularea unor aprecieri legate de:

Natura operatiilor tratate. Conturile anuale reflecta operatiile tratate de catre inteprinere. Datele prezentate prin contabilitate pot fi impartite in trei categorii, fiecare fiind purtatoare de riscuri particulare:

date repetitive: sunt cele care rezulta din activitatea obisnuita a intreprinderii: vanzari, cumparari, salarii, etc.; acestea se trateaza in mod uniform in functie de sistemul ales;

date punctuale sunt complementare celor repetitive, dar sunt puse in evidenta la intervale de timp mai mult sau mai putin regulate, ca de exemplu: inventarierile fizice, evaluari de sfarsit de exercitiu, etc. Acestea sunt purtatoare de riscuri semnificative atunci cand descoperirea lor nu este facuta la timp si deci este necesar ca auditorul sa le cunoasca din timp pentru a-si organiza controalele care se impun;