Contribuții cu Privire la Eficientizarea Antrenamentelor de Culturism prin Raționalizarea Metodelor și Mijloacelor Specifice

Capitolul 1. Introducere

1.1. Importanţa temei şi actualitatea

Acum, când ne aflăm in secolul XXI şi există mai mult de 30 de milioane de practicanţi doar in Statele Unite, exerciţiul de rezistenţă progresivă este cea mai bună metodă de care dispune omenirea în lupta continuă împotriva bolilor şi a îmbătrânirii.

Rezultatele uluitoare ale antrenamentelor de rezistenţă progresivă, ce au dus la dezvoltarea musculaturii şi a forţei au convins lumea prin faptul că sportul nostru, aşa cum îl ştim cu toţii reprezintă cea mai bună medicină preventivă în vindecarea şi stoparea numeroaselor boli.

Motto: ˝Dezvoltaţi-vă musculatura şi forţa iar frumuseţea şi sănătatea vor veni de la sine˝

Joe Weider.

În societatea de astăzi, preocupata de propriul aspect, se spune adesea despre culturism ca antrenament de rezistenţă progresivă că este numit şi antrenament de forţă.

Culturismul nu este numai o simplă disciplina sportivă, ci şi o teorie privită dintr-o perspectivă nouă, o ştiinţă particularizată a dezvoltării somatice a organismului uman.

Practicarea culturismului satisface indeplinirea comenzii sociale ce revine activităţilor de educaţie fizică şi sport, finalităţile şi obiectivele proprii domeniului fiind în strânsă corelaţie cu finalităţile şi obiectivele sistemului de educaţie fizică şi sport.

Exerciţiul fizic specific culturismului, valorificat extensiv de educaţia fizică şi intensiv de educaţia sportivă se detaşează prin particularităţile lui de exerciţiile fizice ale altor discipline.

Pentru omul modern supus sau sedus de sedentarismul profesional, agresat de factori poluanţi fizici şi psihici, cultivarea eforturilor fizice şi creşterea capacităţii de efort poate şi trebuie să reprezinte o şansă, o motivaţie şi o modalitate pentru ameliorarea calităţii vieţii.

Antrenamentul cu îngreuieri nu trebuie considerat un scop în sine, el trebuie perceput ca un mijloc natural de obţinere a sănătăţii fizice şi a echilibrului psihic, de menţinere şi perfecţionare a calităţilor fizice individuale şi de creştere a capacităţii de efort.

1.2. Scurt istoric al apariţiei culturismului

Culturismul nu a apărut ca noţiune şi ca disciplină distinctă dintr-o dată, acesta începând să se dezvolte în mometul când epoca modernă a deschis perspective noi sportului.

Astfel în a doua jumătate a secolului XIX în sistemele ce se impun figurează şi aşa numitul sistem ˝culturist˝, gimnastică de casă sau cultură fizică.

Sistemul a pornit de la ideea că viaţa sedentară provoacă alterări ale ţesuturilor, în special atrofii ale sistemului muscular cu consecinţe asupra principalelor funcţii ale organismului uman.

Doctorul Schreber din Leipzig în lucrarea sa ˝Sistemul gimnasticii medicale de casă˝ apărută in anul 1883 evidenţiază importanţa pe care o are sistemul osteo-muscular în asigurarea plasticităţii corpului.

Cu ajutorul „gimnasticii de casă”, ce evidenţiază efectuarea unor serii de exerciţii cu caracter analitic folosind haltere, gantere, sau un aparat din cauciuc care permite contracţii şi extinderi, se rezolvă atât problema dezvoltării armonioase a organelor interne cât şi buna lor funcţionare şi nu în ultimul rând prevenirea atrofiei musculare.

Acest sistem de cultură fizică a fost practicat şi propagat în Franţa în a doua jumătate a secolului XIX de către Triat (1812-1881), atragând un număr mare de intelectuali.

Sistemul Triat, inspirat din sistemul Schreber, a fost popularizat de Edmond Desbonnet, care în anul 1886 a înfinţat la Paris un institut unde aveau loc atât conferinţe cât şi demonstraţii.

Un rol deosebit in propagarea metodei culturiste l-a avut Durlacher cunoscut sub numele de Luis Atilla , născut în anul 1844, care a impresionat prin dezvoltarea sa musculară, fiind denumit în anul 1887 „cel mai puternic om din Europa˝.