Fenomenul prostituției

Argument

Lumea în care trăim este o lume a contrastelor şi a evoluţiilor sinuoase, o lume cu orizonturile înceţoşate în care, pe zi ce trece, tot mai mulţi oameni se îndepărtează de propria esenţă. Civilizaţia umană pare a-şi fi epuizat resursele fireşti de manifestare şi evoluţie. Forţe centrifuge, până mai ieri latente, au început să lucreze febril la temeliile existenţei, îndepărtând şi înstrăinând oamenii unii de alţii, creând imense goluri atât în spaţiul social, cât şi în sufletele indivizilor. Între flagelurile care destramă bazele civilizaţiei şi însăşi natura omenescului se manifestă astăzi pe arii tot mai extinse. Nimeni nu mai contestă astăzi existenţa universală a familiei, necesitatea ei spirituală şi biologică (E. Bătrînu, 1980, p. 11-12). Studiile sociologice arată că familia se numără printre cele mai violente grupuri sociale, iar căminul printre cele mai violente aşezăminte sociale.

Rezultatele studiilor sunt validate de realitatea factuală: familia restructurată sau destructurată devine un loc al agresivităţii, al descărcării stresului acumulat în afară, al abuzului şi exploatării (Ion D. Dunăreanu coord., 2003, p. 21). Şcoala continuă să aibă o valoare socială importantă şi normalizatoare şi eşecul şcolar provoacă familiilor o senzaţie intensă de păcat, generatoare de angoasă şi de culpabilitate. Dacă eşecul şcolar nu este o boală, poate duce la boală. Putem respinge orice responsabilitate individuală şi să credem că respectivul copil care eşuează, deşi are iniţial tot ce îi trebuie ca să reuşească, nu este decât victima expiatoare a unei probleme familiale ascunse, secrete, dureroase. În aceasta optică, păcatul eşecului nu este decât un alibi care îngăduie exprimarea unei angoase colective fără a-i dezvălui originea reală. Oricare ar fi dezinteresul personal al unui copil pentru şcoală sau indispoziţia unei familii care creează de la un cap la altul şi inconştient eşecul unuia dintre copiii ei aceste modele simpliste de înţelegere sunt departe de a rezuma ansamblul realităţii. Fiinţa omenească nu poate fi redusă la o serie de organe sau de competenţe şi că abordarea complexităţii sale trece prin luarea în considerare a ecosistemului ei (Antoine Alaméda, 2012, p. 14).

Încă de acum trei secole Blaise Pascal spunea: Toate lucrurile fiind şi cauzate şi cauzante, şi ajutate şi ajutătoare, mijlocite şi mijlocitoare, şi toate întreţinându-se printr-o legătură naturală şi insensibilă care leagă pe cele mai îndepărtate şi pe cele mai diferite, găsesc cu neputinţă cunoaşterea părţilor, fără cunoaşterea întregului şi cunoaşterea întregului, fără cunoaşterea fiecăreia dintre părţi (Blaise Pascal, 1967, p. 73-74). Chiar dacă este lipsit de eleganţă şi discreţie trebuie să spunem lucrurilor pe nume: sex fără frontier; nu se cunosc niciun fel de frontiere pentru erotism: nici vârsta, nici sensibilităţile persoanei, nici tradiţiile şi în nici un caz religia, nici măcar igiena fizică şi mentală. Nimic şi nimănui nu i se mai îngăduie să stea în cale. Globul pământesc e declarat Zonă Shengen pentru sex şi erotism. Puţini sunt cei care trăiesc în trup ca şi cum nu ar fi în trup, de aceea putem spune că vulnerabili suntem toţi. Dar primejdia cea mai mare e pentru cei tineri; ei sunt cei mai vizaţi, iar în ultimul timp ei sunt prinşi în colimator de la vârsta zero. Dacă ţinem seama de constatările psiho-fiziologiei prenatale, presiunea erotomaniacă începe chiar înainte de naştere (Părintele Nicolae Tănase, 2011, p. 3).

A ignora fenomenul prostituţiei înseamnă inconştienţă, a-l evita înseamnă ipocrizie, a-l mistifica înseamnă a-l reduce la un aspect particular, cel mistic-magic-religios. Între ignorare şi mistificare se situează realismul raportării la ceea ce eufemistic se numeşte cea mai veche meserie din lume, la acest fenomen complex şi extrem de controversat. Prostituţia este prezentată ca manifestarea particulară a sexualităţii sub aspectul socializării şi comercializării ei. Legal sau ilegal, s-au practicat, se practică şi probabil se vor practica relaţii sexuale multiple interesate cu doritori dispuşi să plătească. Piaţa comercializării sexului a funcţionat, funcţionează şi va funcţiona după principiul raportului dintre cerere şi ofertă, corpul practicanţilor fiind capital aducător de profituri. Marfa (sexul) se vinde şi se cumpără, este obiectul business-ului de care profită practicanţii, intermediarii şi comunitatea, în situaţiile în care acest comerţ funcţionează legal.

Pracţicanţii sunt în mare majoritate femei, numite admirativ sau eufemistic preotese ale erosului, profesioniste ale sexului, brechtiene ale sexului. În vremurile noastre, pe piaţa comercializării sexului îşi vând trupurile femei, în mai mică măsură bărbaţi, şi accidental, copii, în condiţii de exploatare (Marcuse Herbert, 1996, p. 17). Practicarea relaţiilor sexuale multiple interesate a fost şi e impusă şi/sau autoimpusă sub presiunea obiceiurilor morale şi religioase, ca gest de ospitalitate, ca jertfă în ritualuri religioase, ca trăire mistică, pentru câştigarea existenţei proprii şi a familiei, pentru supravieţuire sub spectrul sărăciei, pentru a ajunge în situaţii sociale şî politice dorite, din spirit de aventură. Temeiurile cauzale şi motivaţionale ale practicării relaţiilor sexuale multiple interesate au fost şi sunt: jertfa sacră şi profană, magia, interesul economic şi politic, divertismentul, obişnuinţa.

Indiferent care va fi decizia legislativă, dezbaterea acestei probleme e necesară. Sunt utile intervenţiile profilactice pentru a reduce riscul adoptării întâmplătoare a acestei ocupaţii şi intervenţiile de recuperare, realibilitare şi resocializare.

Introducere

Delictele sexuale există în orice tip de comunitate. După explicaţia unei legende, proporţia rămâne constantă, dar atitudinea faţă de ele şi mai ales, motivaţîa atitudinii faţă de ele diferă de la un tip de organizare a societăţii la altul. Potrivit acestei legende, care poate fi citită astăzi în registru grav, dar şi în cheie umoristică, fără ca adevărul vehiculat să fie subminat, proporţia este de o femeie din zece care ar încălca normele sexualităţii: Eva a făcut nouă băieţi şi la vremea însurătorii lor ea a luat zece pietre şi s-au făcut zece femei. Una a rămas fără bărbat şi i-a spus să trăiască cu ceilalţi bărbaţi, ca să sporească lumea mai repede. De atunci sunt femeile care umblă alăturea cu drumul (***Legendeler românilor, vol. 3, p. XXVII).

Examinarea delictelor sexuale feminine evidenţiază ritualitatea desfăşurării vieţii şi codificarea riguroasă a sexualităţii. În cadrul acesteia, delictele sexuale şi încălcarea normelor matrimoniale au un tratament coerent, integrat unui sistem tradiţional, unei ontologii şi unei morale în funcţie de care se definesc identităţile şi se evaluează persoanele (Dorina Şonca, 2010, p. 27). În societatea tradiţională românească riturile de iniţiere în sexualitate coincid cu cele ale căsătoriei, în ceremonialul complex al nunţii, care conţine, ca orice rit de trecere, stadiile preliminal, liminal şi postliminal. În afara riturilor de consacrare, fiecare stadiu pe care îl parcurge femeia este marcat de nomenclator specific, ce realizează, prin diversitate şi sensurile figurate, metaforice, un portret-normă al femeii, cu valoare pedagogică. Acest nomenclator se integrează unui sistem de semnificaţii complex, ce ţin de comportament, vestimentaţie, gesturi, toate pentru a exprima identitatea şi evaluarea persoanei. Dimensiunea gravităţii delictului sexual este dată îndeosebi de maternitatea a-normală, cu urmări de cele mai multe ori nefaste, manifestate în calităţile psiho-fizice ale descendenţilor, în aptitudinile lor sociale şi relaţia cu Sacrul. În cadrul antropologiei tradiţionale, femeia are rolul, prin maternitate, de a releva nemurirea omului şi de a asigura perpetuarea speciei, în măsura în care ea respectă legile comunităţii, în care se reflectă legile unui plan superior, metafizic. Delictul sexual e considerat ca o întrerupere a legăturii cu Sacrul sau ca o intervenţie a Sacrului malefic şi ca o condiţionare exclusiv fizică, ce e caracteristică sexualităţii animalelor. Regresia în animalitate este o consecinţă de care e resposabilă femeia, fiindcăprin naştere transmite şi perpetuează prin urmaşi nelegiuirea. Această obsesie este exprimată în registrul peiorativ al limbajului, în diversitatea riturilor de trecere şi în imaginile creaţiei poetice orale, printr-o reţea de simboluri care evidenţiază încălcarea marilor ritmuri cosmice, necesitatea ispăşirii delictului şi aspiraţia reconectării la Sacru (Dorina Şonca, 2010, p. 295-296).