Mircea cel Bătrân - politică externă

Introducere

Mircea cel Bătrân a fost unul dintre cei mai străluciţi voievozi români, în timpul domniei sale, Ţara Românească atingând cea mai mare întindere din toate timpurile. Acest motiv a fost unul dintre cele mai importante atunci când m-am decis să-mi aleg această lucrare de licenţă.

În această lucrare, voi încerca să prezint, în linii mari, domnia lui Mircea cel Bătrân şi politica externă a acestuia care se contura ca o sinteză a istoriei româneşti din secolul al XIV-lea. Ea reprezintă un maximum al dezvoltării statului muntean şi ca o întindere teritorială şi ca putere militară.

Apărător al unor străvechi pământuri româneşti, cunoscător lucid al realităţilor, diplomat chibzuit, viteaz comandant care a ştiut, de câte ori a fost nevoie, să arate tăria armatelor noastre, gospodar care a înţeles că ţara este cu atât mai puternică cu cât întocmirile sale sunt mai bine aşezate. Mircea, numit în hrisoave cel Bătrân, s-a rânduit, prin faptele sale, printre marii conducători ai neamului nostru.

Un motiv în plus pentru care mi-am ales acest subiect este faptul că Mircea cel Bătrân a fost şi un domnitor spiritual, acesta fiind şi un ctitor de biserici.

În această lucrare mă voi axa pe politica externă a marelui voievod.

Politica externă a marelui voievod a fost dominată de primejdia otomană. De remarcat că toate luptele pe care Mircea cel Bătrân a fost silit să le poarte au fost cu turcii, nicidecum cu ungurii, polonii sau moldovenii, cu care, de altfel, a încheiat alianţe trainice în lupta comună antiotomană.

În timpul lui Mircea cel Bătrân, Ţara Românească cunoaşte o importantă dezvoltare economică (mineritul, meşteşugurile şi comerţul), politică (sporirea prestigiului Ţării Româneşti şi a influenţei în sud-estul european), cetăţi ş.a. Remarcabil comandant militar şi om politic, el s-a aflat în bune relaţii cu ungaria, Polonia şi Moldova, a repurtat victorii asupra turcilor şi a intervenit, după anul 15402, în luptele pentru succesiune din Imperiul Otoman.

Mircea cel Bătrân, mai mult decât înaintaşii săi, a consolidat alianţa cu ţara frăţească vecină, Moldova, contribuind în mare măsură la sudarea unităţii întregii suflări româneşti de la începutul secolului al XV-lea (spre Transilvania era direct angajat, prin posesiunile de peste munţi). În sfârşit, alt merit istoric: Mircea cel Bătrân este acela care a desăvârşit unitatea însăşi a Ţării Româneşti, prin alipirea Dobrogei la trupul ţării.

Acestea sunt motivele pentru care am ales să înfăţişez domnia şi personalitatea lui Mircea cel Bătrân în această lucrare.