Diagnosticul și evaluarea întreprinderii

Evaluarea unei întreprinderi reprezinta actul sau procesul prin care se estimeaza valoarea întreprinderii sau a unei participatii la aceasta, fiind o operatie complexa, derulata cu un scop si într-un context care trebuie precizate de tandemul evaluator-client.

Evaluarea unei întreprinderi în functionare consta în formularea unei opinii privind valoarea unei întreprinderi sau a unei participatii în întreprindere în ipoteza ca aceasta va continua sa functioneze. În aceasta ipoteza trebuie luate în considerare inclusiv elementele necorporale sau intangibile ale afacerii, generate de factori cum ar fi brevete, licente, proceduri operationale, avantaje de contracte, existenta unui personal care a parcurs programe complexe de training specifice domeniului de activitate etc., care pot mari valoarea.

Evaluarea economica a unei afaceri, în contextul investitional al pietei de capital, este un complex de abordari, proceduri si metode de evaluare prin care se estimeaza un anumit tip de valoare al afacerii analizate, în functie de scopul si contextul evaluarii.

Evaluarile economice sunt utilizate în general ca baza pentru tranzactionarea partiala sau la nivelul întregului capital social a titlurilor întreprinderilor (în special a celor necotate) si respectiv la tranzactionarea activelor întreprinderilor, în operatiuni tip fuziuni, lichidari, divizari, cesiuni, majorari de capital, pentru compararea valorii unei afaceri cu valoarea celor existente în piata cu scopul de a permite aprecierea randamentului plasamentului în titlurile evaluate în raport de rentabilitatea asteptata sau ceruta în cadrul procesul investitional pe piata de capital.

În cazul societatilor comerciale constituite în conformitate cu prevederile Legii 31/1990 republicate, se face distinctie între valoarea capitalurilor proprii ale firmei respective si valoarea întregii întreprinderii, care este o valoare agregata, atât a capitalurilor proprii cât si a datoriilor financiare ale întreprinderii. Într¬-un sens mai precis, valoarea întreprinderii este considerata valoarea capitalului investit, format din capital uri proprii (fondurile actionarilor) si datorii purtatoare de dobânzi (datorii financiare).

Evaluarile economice de afaceri sunt necesare, în primul rând, datorita faptului ca elementele patrimoniale reflecta valori contabile, istorice si nu valori de piata iar, în alta ordine de idei, se poate considera trecutul perfect reproductibil ca si profitabilitate, viabilitate sau perspective pentru întreprindere. Rezultatele si valoarea afacerii depind mai degraba de eficienta cu care vor fi utilizate active le firmei si de potentialul acesteia.

CAPITOLUL I

DEFINIREA PRINCIPALELEOR NOTIUNI ÎN EVALUARE

1. DEFINITIA EVALUATORULUI

Evaluatorul este o persoana care în afara de o buna reputatie, trebuie sa îndeplineasca o serie de conditii necesare intrarii sale libere în cadrul profesiei de evaluator. Astfel, este necesar sa demonstreze urmatoarele:

1. Calificare corespunzatoare, obtinuta printr-o forma de învatamânt recunoscuta si îndeplinirea oricaror cerinte legate de lucrarile pe care le executa (de natura etica, legala, contractuala etc.);

2. Competenta si experienta corespunzatoare în domeniul în care este specializat si în zona sa geografica de actiune;

3. Asigurare profesionala adecvata responsabilitatilor angajate.

2. POZITIA EVALUATORULUI FATA DE CLIENT

În relatia cu clientii, evaluatorii pot avea una din urmatoarele pozitii:

1. Consultant - în aceasta calitate îsi ofera uneia din partile implicate într-o tranzactie, opinia sa calificata în privinta valorii unei afaceri, proprietati imobiliare, activ etc., constituind obiectul tranzactiei. De regula opinia sa va avea în vedere atât estimarile si proiectiile clientului asupra afacerii cât si interesele acestuia, evaluarea fiind subiectiva. Evaluatorul va prezenta clientului scenariul optim pentru acesta, care duce la pretul maxim de vânzare sau respectiv la pretul minim de cumparare. Termenii întelegerii cu beneficiarul pot impune si acordarea de consultanta în negocierea pretului tranzactiei, prin prezentarea si sustinerea unor argumente adecvate.

2. Expert neutru (independent) - în aceasta situatie evaluatorul va reflecta în evaluare asteptarile investitorului mediu, interesele subiective ale partilor implicate nefiind luate în considerare, iar rezultatul va fi o evaluare independenta. În multe asemenea cazuri, opinia sa este solicitata prin autoritatea unor institutii îndreptatite (tribunal, autoritati fiscale etc.) pentru obiectul unor cauze legale sau fiscale.

3. Arbitru - în aceasta situatie opinia sa este oferita simultan partenerilor implicati în tranzactie si va lua în considerare interesele partilor, chiar daca sunt uneori contrare.

Standardele Europene de Evaluare cuprind si o detaliere a cerintelor legate de calitatea evaluatorului prin prisma intereselor sau relatiilor sale de munca anterioare sau existente la data evaluarii. Conform acestor clasificari, evaluatorul poate fi o persoana calificata, tare se înscrie într-una din categoriile intern, extern sau independent, dupa cum urmeaza.

1. Intern - daca are si calitatea de angajat, director sau administrator al întreprinderii evaluate dar nu are un interes financiar sau politic semnificativ de natura a-i influenta obiectivitatea fata de rezultatul dorit al evaluarii sau care nu are o functie într-o institutie a autoritatilor publice cu care exista conflicte evidente de interes.

2. Extern - daca nu are calitatea de evaluator intern si nu are un interes semnificativ direct sau indirect în, întreprinderea evaluata si nici aceasta nu are astfel de interese în proprietatile evaluatorului.

3. Independent - daca are calitatea de evaluator extern si în plus nu a avut în ultimele 24 de luni nici o relatie financiara cu clientul sau vreo implicare legata de proprietatea evaluata sau cu partile interesate de respectiva proprietate.

3. RESPONSABILITATEA EVALUATORULUI

Exista trei categorii de responsabilitati pe care si le asuma evaluatorul odata cu întocmirea raportului de evaluare, prezentarea si sustinerea opiniei sale în fata clientilor:

Prima dintre acestea este responsabilitatea profesionala care consta în consecventa. cu care evaluatorul cunoaste si aplica standardele profesionale si etice, metodele si tehnicile de evaluare, într-un mod adecvat contextului evaluarii (scop, drepturi de proprietate evaluate, definitii ale valorii, termen de valabilitate, interese speciale, sinergii etc.: si pozitiei sale fata de client.

Responsabilitatea civila are la baza clauzele contractului evaluator ¬client si promisiunile sau obligatiile asumate de evaluator în privinte continutului, termenelor si calitatii serviciului prestat.

Responsabilitatea penala reprezinta un aspect mai putin placut, dar care se manifesta în conditiile în care în cursul activitatii sale, evaluatorul savârseste infractiuni.