Avortul

INRODUCERE

Am ales studierea problematicii avortului pentru că este o temă de mare actualitate, care – zic eu – ne priveşte pe toţi. Căci nu putem fi creştini adevăraţi şi totodată indiferenţi la holocaustul avorturilor din ţara noastră.

E dureros că avortul a ajuns să fie văzut ca o alternativă pentru o viaţă mai confortabilă, sau, şi mai dureros, ca o manifestare concretă a vieţii personale. Se invocă de către partizanii avortului numeroase argumente. Se vorbeşte de faptul că ceea ce este în pântecele mamei nu este o persoană, ci doar un „produs de concepţie” nedeplin format. Se face apel la dreptul femeii de a dispune de propriul ei trup. Se aduc argumente de ordin material şi social: sărăcie şi şomaj, lipsa banilor şi a locuinţelor, programul de lucru stresant sau dorinţa de realizare profesională.

Cu toate acestea, nimic nu justifică, nu îndreptăţeşte avortul, pentru că, din orice punct de vedere ar fi privit şi orice fel de argumente ar fi invocate, avortul rămâne ceea ce este: o crimă cumplită. Oricât de grele ar fi condiţiile de viaţă într-un anume timp istoric şi aricare ar fi motivele, avortul şi contracepţia nu pot fi acceptate pentru că ele rămân ceea ce sunt: ucidere.

CAP. I. COPILUL NENĂSCUT – O FIINŢĂ UMANĂ

Întâlnirea dintre ştiinţă şi teologie ne poate ajuta să pătrundem în tainele vieţii umane, aşa cum a fost ea împărtăşită omului de către Creator. Această întâlnire va trebui să ofere răspunsuri concrete în marile probleme pe care intervenţia ştiinţei moderne le creează atunci când biomedicina şi genetica acţionează asupra vieţii umane.

Naşterea unui copil constituie un eveniment însemnat în viaţa omului. Acest act, încărcat de o bogată mitologie culturală, nu poate explica începutul vieţii omului. Taina începutului vieţii nu a fost pătrunsă de ştiinţe; însă progresul lor a adus multe detalii edificatoare, care întăresc aspectul sacru al vieţii. Cuvintele proorocilor, care mărturisesc prezenţa lui Dumnezeu la concepere, conţin acelaşi mesaj ca şi cel al geneticienilor. Tehnologia modernă a permis studierea comportamentului individual al copilului în uter. Caracteristicile fătului au aceeaşi pregnanţă ca şi cele ale copilului deja născut. Genetica arată că, din primele momente ale evoluţiei proceselor biochimice, care se declanşează după actul conceperii, embrionului i se incumbă o structură cu o bogăţie de date cu nimic mai prejos decât cea a omului matur. Toate etapele evoluţiei intrauterine constituie nu etapele oricărei fiinţe, ci ale uneia înzestrate cu suflet raţional. Ştiinţa a evidenţiat caracterul continuu, programat al procesului de dezvoltare a embrionului, începând de la primele stadii. Nu există o diferenţă substanţială între zigot, forma de viaţă căpătată imediat după concepere, şi nou-născut. Datele biologiei ne permit astăzi să constatăm că fiinţa umană îşi începe ciclul vital de la forma zigotului, de la fuziunea gameţilor, fiind acelaşi individ biologic cu adultul de mai târziu.

Datele oferite de biologie nu permit însă afirmarea pe deplin a naturii umane, căci aceasta implică prezenţa spiritului, care încarnează fiinţa umană. Atât religia, cât şi filozofia arată că persoana umană are, în acelaşi timp, o parte spirituală şi una corporală. Corpul reprezintă condiţia indispensabilă ca omul să aibă viaţă proprie în lume. Inseparabilitatea spiritului de corp arată că începutul fiinţei umane coincide cu începutul evoluţiei individului uman.

Investigaţiile geneticii au impus răspunsuri ca cele oferite de religie şi filosofie, arătând că de la concepere, omul a primit toată zestrea genetică. Acest fapt întăreşte concluzia că embrionul este o persoană umană şi justifică aprecierile privind asigurarea demnităţii şi inviolabilităţii lui. Viaţa umană începe în momentul concepţiei, în momentul când oul este fecundat. Atunci începe o nouă viaţă, care nu este nici a tatălui, nici a mamei. Ia naştere o fiinţă umană, care se dezvoltă separat, care trebuie să se bucure de demnitate şi căreia trebuie să-i fie asigurate drepturile ce decurg de aici.

Recentele progrese ale ştiinţelor biologice dovedesc clar că această nouă fiinţă, chiar de la concepere, posedă un cod genetic propriu, diferit de cel al părinţilor, cu totul distinct de al mamei.

Aşadar, fiinţa concepută în sânul matern e o fiinţă complet nouă, diferită, unică, independentă. Naşterea înseamnă părăsirea uterului matern, tăierea cordonului ombilical şi existenţa fizică a noului născut în afara trupului mamei, separat de el. Dar nu este nici o diferenţă între copilul dinainte şi copilul de după naştere. Singura schimbare se referă la metoda de alimentare cu hrană şi oxigen. Dacă înainte de naştere hrana şi oxigenul erau preluate de la mamă prin cordonul ombilical, după naştere oxigenul este preluat din atmosferă prin plămâni şi hrana prin stomac.

Ovulul fecundat este uneori comparat cu un proiect sau cu un plan. Comparaţia este falsă. Proiectul unei case este un desen care o dată utilizat, este aruncat la coş; el nu este viabil. În schimb, ovulul fecundat nu este un proiect, un plan, ci este o casă în miniatură, o casă întreagă chiar de la început, destinată să crească cu timpul. O casă este construită cărămidă cu cărămidă şi doar la sfârşit are formă de casă. Omul adult de astăzi a fost casă întreagă din momentul conceperii. Ceea ce lipsea ca să devină adult era hrana, oxigenul şi timpul.