Îngrijirea Pacientului cu Traumatism de Bazin

Argument

Fracturile de bazin sunt foarte frecvente în ultima vreme, prin accidente de circulaţie şi de muncă. Cei interesaţi sunt în majoritatea cazurilor politraumatizaţi.

Lucrarea de faţă abordează studiul pacientului cu traumatism de bazin de la locul producerii incidentului, până la externarea sa din sectia de chirurgie.

Deoarece traumatismele de bazin pot apărea oriunde (pe stradă, la locul de muncă, acasă, în vacanţă etc.), şi sub diverse moduri: accidente de circulaţie, căderi de la înălţime, calamităţi naturale, agresiuni umane etc., cunoaşterea şi aplicarea unor măsuri şi proceduri simple de prim ajutor la locul accidentului, pot reduce consecinţele accidentului şi pot chiar salva vieţi.

De multe ori, traumatisme minore se pot solda cu decesul victimei, datorită neacordarii primului ajutor sau a efectuării unor manevre greşite, care agravează leziunile existente sau pot chiar produce altele noi.

În cele mai multe cazuri, avem de-a face cu mai multe leziuni traumatice la aceeaşi victimă; în astfel de situaţii, când sunt prezente cel puţin două leziuni traumatice dintre care cel puţin una ameninţă viaţa victimei spunem că avem de-a face cu un politraumatism.

Astfel în cazul unui traumatism de bazin scopul principal al primului ajutor trebuie să fie salvarea vieţii şi acolo unde acestea sunt posibile fără a produce leziuni suplimentare: îndepartarea factorului de agresiune şi evacuarea rapidă a victimei dintr-un mediu periculos.

Capitolul I: Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie

I.1 Descrierea bazinului

Fracturile bazinului cuprind toate fracturile centurii pelvine: osul iliac (coxal), sacru şi coccis. Sunt fracturi frecvente, de gravitate variabilă până la forme majore, care au încă un nivel de mortalitate ridicat.

Cauzele de deces sunt reprezentate de complicaţiile vasculare sau asocierea cu alte leziuni traumatice: osteo-articulare, neurologice, viscerale, urologice.

Bazinul osos este format din cele două oase iliace unite posterior prin sacru şi formează o consolă ogivală pe care se sprijină trunchiul. Anterior, cele două oase pubiene, unite printr-un solid ligament pubian formează o arcadă care conferă rigiditate arcului anterior al bazinului.

În staţiune verticală, greutatea corpului se repartizează pe 2 direcţii (Fig.1): una orizontală, dirijată pe arcul anterior, ce reprezintă reacţia solului la greutatea corpului şi una verticală transmisă la articulaţia coxo-femurala prin arcul pelvin.

Fig.1.Arhitectura bazinului. Repartitia greutăţii corpului în ortostatism

Zonele de rezistenţă sunt reprezentate de ansamblul acestor linii de forţă care formează un inel complet, prin care se transmit solicitările ce traversează inelul pelvin. Zonele slabe sunt importante deoarece ele reprezintă locul de elecţie al fracturilor şi disjuncţiilor centurii pelvine. Ele cuprind: posterior orificiile sacrate si articulaţia sacro-iliacă cu partea posterioară a aripii iliace; lateral zona slabă este formată de cavităţile cotiloide, iar anterior de simfiza pubiană şi ramurile ilio si ischio-pubiene.

Inelul pelvin este parţial deformabil datorită celor 3 articulaţii: simfiza pubiană şi articulaţiile sacro-iliace, puţin mobile dar adaptate pentru a absorbi solicitările.

Există o interdependenţă între diferitele elemente ale inelului pelvin: o ruptură într-un punct are răsunet asupra întregului inel şi îi compromite stabilitatea. Ruptura părţii anterioare a bazinului, cea mai puţin rezistentă, reprezintă primul tip al oricărei fracturi pelvine.