Rolul Tratamentului de Recuperare fizical-kinetic la Pacienții cu Coxartroză

Introducere

Artroza este o boală cronică caracterizată clinic prin durere, impotenţă funcţională cu reducerea dureroasă a mişcărilor, având ca substrat anatomopatologic distrugerea cartilajului, cu apariţia de osteofite, chiste si geode în os cu dispariţia interliniului articular. Coxartroza este poate cea mai importantă dintre toate artrozele, pentru că afectarea sa duce la deficienţe serioase în stabilitatea si mobilitatea bolnavului, după cum aceste doua funcţii sunt mai mult sau mai puţin alterate. Această afecţiune este un reumatism degenerativ la nivelul şoldului - o întâlnim în general la vârste de 50 – 60 ani, cu o anumită frecvenţă mai crescută la barbaţi decât la femei, însă si la tineri (malformaţii ale articulaţiei coxo - femurale) ori la copii

după administrare de medicamente (prednison).

Cauzele acestei boli sunt 45% necunoscute, iar 55% sunt coxartroze secundare favorizate de malformaţii congenitale ale şoldului sau de traumatisme ce duc la fracturi de col femural, "sprânceana" acetabulară sau de luxaţie coxo femurala (St. Suteanu)

Tulburările de statică ale bazinului determinate de inegalitatea picioarelor şi scoliozele lombare au şi ele un rol foarte important în declanşarea coxartrozei. Cartilajul este afectat datorită unor forţe mecanice dezordonate asupra articulaţiei şoldului, alternând nutriţia cartilajului, tulburările vasculare din jurul lor, microfracturi repetate ciclic în decursul vieţii individului. Diagnosticul se bazează atât pe simptomatologie, examenul clinic, cât şi pe examenul radiologic. Medicul specialist radiolog constată nişte modificări caracteristice ale articulaţiei şoldului (apar osteofite, adică excrescenţte osoase de diferite forme şi mărimi).

O dată instalată, are un caracter progresiv. Duce la deformarea bazinului, scurtarea membrului inferior, alterarea şi a celeilalte articulatii coxo-femurale prin suprasolicitare, la împiedicarea mersului şi imobilizarea individului. Dintre toate artrozele, are caracterul cel mai ireversibil si cel mai invalidant, de unde si prognosticul rezervat.

În cazul coxartrozei durerea este cronică şi trebuie diminuată sau chiar suprimată prin diverse metode de tratament , atâta timp cât nu s-a ajuns la anchiloză ori la forme acute de durere. Medicamentele antiinflamatoare sunt cele recomandate însă trebuie ţinut cont că toate au efecte adverse (digestive, renale, hepatice, hematologice, reacţii adverse) uneori foarte grave. Mişcarea, kinetoterapia, mobilizează articulaţiile, amână procesul de fibrozare a zonei. Fizioterapia poate de asemenea să ajute. Când toate acestea nu dau rezultate si boala avansează până la invaliditate, se poate recăpăta articulaţia cu ajutorul unei proteze de şold.

1.Elemente de anatomie şi biomecanică a şoldului

A.Elemente de anatomie

1.1 Scheletul şoldului

Şoldul este articulaţia proximală a membrului inferior ce leagă femurul de bazin. Stabilitatea sa şi forţa musculaturii sale sunt necesare staţiunii bipede şi mersului.

Articulaţia coxo-femurală este o sinovială, sferoidală, cu trei axe de mişcare, foarte importantă în statică şi locomoţie, alcătuită din următoarele componente:

*osoase:

- coxalul

- femurul

*musculare:

- muşchii bazinului

- muşchii coapsei

*suprafeţele articulare şi mijloace de unire:

-capul femural (prezintă foseta capului femural);

-acetabulul (cu suprafaţa articulară semilunară şi fosa patrulateră a acetabulului);

-capsula articulară – manşon conoid cu baza mare pe coxal şi baza mică pe femur;

-ligamentul iliofemural - cel mai puternic ligament al articulaţiei;

-ligamentul iliopretrohanterian lateral şi medial; --ligamentul pubofemural;

-ligamentul ischiofemural;

-ligamentul capului femural (ligamentul rotund);

Osul coxal:

Este un os plat care la adult se formează prin fuziunea a trei oase: ilion, ischion şi pube.

-ILIONUL - prezintă un corp care participă la formarea acetabulului şi aripa osului iliac (superior). Formează porţiunea superioară a osului coxal.

-ISCHIONUL - are un corp care participă la formarea acetabulului si o ramură. Între corp si ramură se gaseşte tuberozitatea ischiadică. Formează porţiunea postero-inferioară a osului coxal.

-PUBELE are un corp care participă la formarea acetabulului. El se uneşte cu ischionul la nivelul eminenţei iliopectinee. Prezintă o ramură superioară care se uneşte la nivelul unghiului pubelui cu ramura inferioară. Ramura inferioară formează impreună cu ramura ischionului ramura ischiopubiană. Formează porţiunea antero-inferioară a osului coxal.

Fig. 1

Orientarea osului coxal: se aşează înapoi marginea prevăzută cu o mare scobitură, lateral faţă cu acetabulul şi în jos scobitura acestuia. Prezintă doua feţe, patru margini şi patru unghiuri.

Pe faţa exterioară (laterală) se observă:

-Partea superioară, concavă, este fosa iliacă externă formând suprafaţa gluteala.

-În partea mijlocie există o zonă de forma unei sfere goale; este acetabulul pentru articulaţia cu femurul; este marginit de sprânceana acetabulară. Aceasta prezintă inferior incizia acetabulului;

-Partea inferioară are forma unui arc osos ce înconjoară un orificiu numit foramen obturator; regiunea anterioară este reprezentată de pube, urmează ramura ischiopubiană iar regiunea posterioară este reprezentată de ischion.

Fata internă (medială) prezintă o linie arcuată ce formează limita între pelvisul mare şi pelvisul mic şi care o împarte în:

-Fosa iliacă internă unde se inseră muşchiul iliac;

-O suprafaţă sacropelvina pentru articulaţia cu osul sacru prezentând o faţa auriculară şi tuberozitatea iliacă, pentru inserţia unor ligamente;

-Gaura obturată (foramen obturatum);

-O suprafaţă plană ce corespunde acetabulului.

Marginea anterioară prezintă o succesiune de reliefuri:

-Spina iliacă antero-superioară;

-Spina iliacă antero-inferioară;

-Eminenţa iliopectinee;

-Suprafaţa pectineală care corespunde muşchiului pectineu;

-Tuberculul pubian pentru inserţia ligamentului inghinal;

-Creasta pubelui.