Rolul de Pedagog al Asistentului Social

INTRODUCERE

Specializarea şi utilizarea pe scară tot mai largă a ştiinţei şi tehnologiilor moderne fac tot mai dificilă participarea pe piaţa muncii a persoanelor cu handicap, a celor care suferă de anumite boli etc. De asemenea mobilitatea socială crescută, apariţia marilor aglomerări urbane, migraţia internă şi externă în creştere au contribuit la izolarea socială a multor indivizi, pierderea suportului familiilor lărgite etc.

Aceste evoluţii au făcut necesară apariţia unor noi instituţii sociale cu rol în bunăstarea indivizilor care să acţioneze pentru satisfacerea nevoilor oamenilor. Această necesitate explică o trăsătură a societăţilor moderne: tendinţa continuă de a crea instituţii sociale cu rol în împlinirea nevoilor umane aflate într-o continuă extindere şi diversificare. Astăzi un număr important de profesionişti sunt implicați în livrarea unor servicii sociale care urmăresc satisfacerea nevoilor umane. Printre aceştia sunt incluşi: asistenţii sociali, pedagogii sociali, medicii, psihologii, specialiştii în terapie ocupaţională, psiho-pedagogii, psihiatrii etc.

Un loc important printre profesiile care acordă ajutor, îl joacă asistenţa socială. Aşadar, asistenţa socială este o activitate dedicată ajutorării oamenilor care au probleme în satisfacerea nevoilor de bază pentru a schimba anumite aspecte ale funcţionării sociale a acestora. Cu alte cuvinte un ajutor ce are ca scop îmbunătăţirea interacţiunilor cu variate elemente ale lumii lor: copii, părinţii, soţii, familia, prietenii colegii de muncă, organizaţiile sau chiar comunitatea luată ca întreg. Asistenţa socială este o profesie angajată în îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor prin intermediul diferitelor activităţi direcţionate către realizarea schimbării sociale.

Pedagogia socială este considerată ca fiind cel de-al treilea domeniu al educaţiei care se ocupă atât în teorie cât şi în practică de situaţiile de viaţă dificile ale oamenilor consideraţi izolaţi ca grup şi mediul de viaţă. Sarcina specifică a pedagogiei sociale constă în crearea pentru aceşti oameni, respectiv grupuri, de premise pentru depăşirea situațiilor grele cu care se confruntă. Aceasta se realizează printr-o funcţie de intermediere între necesităţile individului şi cele ale societăţii.

Pedagogul social lucrează pentru depăşirea situaţiilor grele cu care se confruntă diverse persoane sau grupuri, în principal în casele de copii (şcolari şi preşcolari) şi în alte instituţii cum ar fi: internate şcolare, şcoli de reeducare, centre de primire pentru minori, şcoli ajutătoare cu internat.

O caracteristică a profesiei de pedagog social provine din aceea că relaţia cu clientul este una de lungă durată, ceea ce subliniază diferenţa faţă de asistentul social. Abordarea problemelor cu care se confruntă pedagogul social în procesul de însoţire a vieţii de zi cu zi a clienţilor săi implică un timp mai îndelungat precum şi o relaţie intensivă.

Asistenţii sociali prestează activităţi care de regulă se adresează unor persoane din grupul ţintă pentru ameliorarea capacităţii de integrare a acestora, iniţiază acţiuni pentru readaptarea persoanelor dependente, acordă consultaţii pentru prevenirea şi diminuarea efectelor de dependenţă.

Principala atribuţie a pedagogului social este organizarea comună a vieţii cotidiene, cu indivizii în mod separat sau grupuri. Astfel pedagogul social completează sau înlocuieşte parţial funcţii ale familiei. Munca pedagogilor sociali presupune o atitudine de acceptare, o apreciere personalã a valorilor şi o capacitate de transpunere vizavi de copii și nu numai. În plus este necesarã capacitatea de a-şi orienta activitatea de fiecare zi în lucrul cu aceștea în direcţia îndeplinirii ţelurilor propuse.

I. ASISTENŢA SOCIALĂ – ACTIVITATE AFLATĂ LA INTERFERENŢA MAI MULTOR ŞTIINŢE

1. ASISTENŢA SOCIALĂ – PERSPECTIVE DEFINITORII

Orice societate are nevoie continuă de a-şi crea o gamă întreagă de instituţii prin intermediul cărora să-şi atingă scopurile sale economice şi sociale. În mod tradiţional, două tipuri de instituţii au jucat un rol dominant în satisfacerea nevoilor umane: familia şi instituţiile economice. În ultimii 150 de ani evoluţiile economice şi sociale legate de procesul accelerat de industrializare şi urbanizare au diminuat semnificativ capacitatea acestor două tipuri tradiţionale de instituţii în satisface nevoile umane. De exemplu industrializarea şi urbanizarea rapidă de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX au determinat schimbări profunde în ceea ce priveşte stilul de viaţă al oamenilor. Modul de viaţă tradiţional caracterizat de lipsa unor termene de timp tiranice, obligaţii contractuale a fost înlocuit cu un altul în care ritmurile vieţii este mult mai rapid, obligaţiile sociale şi termenele de timp mult mai constrângătoare, iar cerinţele mult mai mari.