Metode Psihoterapeutice în Pateric

Se întâmpla pe parcursul vietii sa avem de-a face cu bolnavi psihici, se întâmpla ca un cunoscut, membru al familiei sau chiar noi însine sa avem probleme de genul acesta. Ce-i de facut? Te vezi pus în fata unor probleme care te depasesc cu totul, care zdruncina toata structura ta fizica si psihica. Adevarurile de credinta pe care aveai impresia ca le stapânesti, se cer aprofundate, ai de-a face cu minunea complexului uman, cu omul trup si suflet.

Apoi, ai de-a face cu ispite care vin din afara. O extrema îti sugereaza sa apelezi doar la ajutorul preotului, caci bolnavul e demonizat, si doar exorcismele si Tainele sunt în stare sa-l vindece. Alta extrema te îndeamna sa mergi la psihiatrie caci numai acestia au leacuri pentru astfel de boli. Tu, ca om credincios, luat prin surprindere, înclini spre rugaciune cu credinta ca Dumnezeu poate sa vindece orice, si pe lânga acestea ai si o preconceptie proasta despre psihiatrie si mijloacele ei de vindecare cu totul lipsite de Dumnezeu.

Rugaciunile încep, se succed cu rapiditate, este facuta de oameni din ce în ce mai duhovnicesti, dar starea bolnavului se înrautateste si mai mult, diavolul profitând de slabiciunea acestuia provocând adevarate ravagii.

Din nou ce-i de facut? Acum apar ispite din exterior si mai puternice. Apar tot felul de informatii despre asa-zisi “vindecatori harismatici”, din afara Bisericii, care vindeca tot felul de boli incurabile. Ca om credincios refuzi si nu cedezi. Cei din jur te privesc cu neîncredere. Ce-i de facut? Timpul trece, situatia-i din ce în ce mai rea. Extenuat, într-un târziu, poate prea târziu, te hotarasti împreuna cu duhovnicii si familia sa apelezi la serviciul psihiatric.

Aici începe un urcus greu si anevoios spre vindecare, e nevoie de metode ce reclama asumarea responsabilitatii celor din familie, te întrebi mereu la consecinte, ai mereu în suflet îndoiala ca poate faci mai mult rau decât bine, ca poate nu ai fost destul de rabdator si nu ai facut destula rugaciune si destul post.

Pe de alta parte, ti se reproseaza ca prea mult timp ai asteptat pâna a recurge la serviciu psihiatric, ca urmarile pot fi mai grave acum decât daca se actiona rapid…

Esti prin din nou din amândoua partile.

Dar lupta e crâncena, familia se strânge în rugaciune si post, duhovnicii se roaga neîncetat, sfera celor cuprinsi în ajutorarea celui bolnav creste tot mai mult. Informatiile despre boala cresc si ele cu timpul. Spaima initiala din fata necunoscutului scade si ea, tot timpul mijeste o luminita care îti spune ca nu te poti da batut, ca mai este o cale, ca mai avem ceva de facut…

Doctorii îsi fac si ei datoria si sunt pe cale sa dea lovitura ultima pentru vindecarea bolii. Toate se concentreaza si parca o liniste te cuprinde: simti ca Altcineva intra în lupta alaturi de tine, Altcineva care-ti preia povara grijilor si povatuieste mâna doctorului. Simti ca lupta nu mai e a ta.

Si vindecarea se produce! Bucuria învierii…

Desigur cele spuse mai sus pot parea ca un scenariu cu sfârsitul fericit, dar aceste lucruri se întâmpla si în realitate. Aceasta o spunem din proprie experienta. Dintr-o astfel de experienta am putut desprinde doua lucruri pe care voim sa le împartasim spre a fi cunoscute celor ce, poate, se vor izbi de aceleasi probleme:

1. În astfel de situatii, este corect ca mai întâi sa apelam la ceea ce este omeneste cu putinta, nu prin a începe cerând minuni, ci, aceasta doar în cazul în care medicii psihiatri se declara înfrânti, atunci trebuie facut tot ceea ce Biserica îngaduie pentru vindecarea celui bolnav, atunci trebuie cautat miracolul.

2. În tot acest timp nu trebuie întrerupta rugaciunea, spovedania, împartasirea, daca nu a bolnavului atunci a celor din jurul acestuia, a familiei, a cunoscutilor, a prietenilor lui, trebuie extinsa sfera de rugaciune de la familie, cunoscuti, la parohie sau chiar mai mult.

Astfel, pastrând nadejdea, în milostivirea iubirii lui, Dumnezeu face minuni mari chiar daca se produc prin mâinile medicului, prin psihiatru etc.

Un lucru te izbeste, însa, în cazul unor astfel de încercari: lipsa comunicarii cunostintelor între domeniul psihiatriei si domeniul teologic. Lipsa celui care sa-ti poata da un sfat competent, sa te îndrume cu certitudine spre ceea ce trebuie facut.

În autonomia lor aceste ramuri nu-si regasesc punctele comune, ori acest lucru nu este firesc, caci amândoua au ca obiect omul.

Aceasta lipsa de cunostinte m-a determinat sa aleg aceasta lucrare, care se vrea o încercare de iesire din închistare, care vrea sa arate credinciosului partea buna a psihiatriei si psihiatrului, metode crestine de terapeutica, sa-i largeasca câmpul terapeutic, sa-i deschida ochii spre transcendent.