Analiza morfologică și sintactică a unor texte vechi

ARGUMENT

În centrul lucrării de față se află analiza morfologică și sintactică. Așezarea pe primul plan a analizei gramaticale izvorăște din constatarea că ea reprezintă cea mai eficientă formă de înțelegere a noțiunilor gramaticale și a inovațiilor de acest tip pe care vorbitorii de limbă română de la începutul secolului al XIX - lea și le permit.

Am consacrat această lucrare analizei gramaticale pentru a scoate în evidență modificările morfologice și sintactice la care a fost supusă limba română în perioada amintită.

Însemnările de pe manuscrise și cărți vechi au evidențiat o serie de particularități lingvistice, dar și informații cu privire la modul de viața al vorbitorilor, preocupări, interese, valori.

Este astăzi un lucru general admis că fiecare generație de vorbitori folosește într-un mod distinct resursele limbii, textura de asociații care îi este proprie. Prin prisma analizei morfo-sintactice poate fi înțeles astfel, atât modul particular al fiecărui individ de a se folosi de regulile gramaticale, fie că este vorba de schimbarea formei cuvintelor sau îmbinarea cuvintelor în propoziții, cât și realitatea în care este plasat acesta.

CAP. I PĂRȚI DE VORBIRE

1.1. PĂRȚI DE VORBIRE FLEXIBILE

1.1.1. SUBSTANTIVUL

Categoriile gramaticale ale substantivului: declinarea, genul, numărul şi cazul prezintă în perioada 1796-1828 unele modificări faţă de formele la care este supus substantivul potrivit normelor limbii române literare actuale.

Astfel, începând cu secolul al XVIII-lea şi continuând cu prima jumătate a secolului al XIX-lea, substantivul prezintă o serie de particularităţi.

A. Declinarea

Declinarea este categoria gramaticală care nu prezintă modificări, substantivele grupându-se în cele trei declinări tradiţionale:

1. Declinarea I cuprinde substantive terminate la nominativ singular nearticulat în –ă (biserică, armată, paşă), unele nume proprii terminate în –ea şi –a neaccentuat (Toma, Nicola, Vasîlea, Goliae, Ananiae), -ea accentuat (stea), la care se adaugă, datorită derivatei de plural –le, substantivul zi (cu forma secundară ziuă). Tot de declinarea I sunt și următoarele substantive: palmă, clasă, rămășiță, armă, văduvă, maică, soră, neghină, filă, epocă, biserică, casă, hartă, falcă, rețetă, fiică, fiastră, sîmbătă, duminică, noimă, pravilă, învățătură, cîrjă, silabă, bibliotecă, agheasmă.

Se remarcă şi o serie de substantive masculine: (paşă, tată, vlădică) şi nume proprii de persoană.

2. Declinarea a II-a cuprinde substantive masculine terminate la nominativ singular nearticulat în -u semivocalic, consoană nepalatalizată, consoană palatalizată şi neutre în –u vocalic, -u semivocalic, -i semivocalic, consoană nepalatalizată accentuată şi neaccentuată: veac, monah, prezviter, untdelemn, ajutoriu, ceriu, feliu, an, prunc, preț, soț, călindar, ochinci, odor, Minei, document, frig, izvor, preut, sîngiu, lăcaș, rod, furt, sobor, articol, babac, patriarh, turc, om, epitaf, leat, boier, Constantin, Ioan, Iordachi.

3. Declinarea a III-a cuprinde substantive al căror nominativ singular nearticulat se termină în –e: carte, cântare, oaste, lege, nume, vreme, pîne, bunătate, Paște, frate, moaște, zestre,ianuare, februare, Acsinte, Suflănbute şi cele cinci zile ale săptămânii: luni, marţi, miercuri, joi, vineri.

B. Genul

Modificările de gen ţin de încadrarea unor cuvinte împrumutate la alt gen decât cel care corespunde cu conţinutul lor real.

- Substantivul vlădică (< v. sl. vladyka) apare în text cu o formă terminată în consoană vlădic şi articulat cu articolul hotărât –l: vlădicul.

- Substantivul voievodă (< v. sl. vojevoda) apare cu forma mai apropiată de etimon voievoda (430, 455); la plural se întâlneşte forma voievozi (351).

- Substantivul paşă (< tc. pasă) prezintă, de asemenea, forma pashă, dar şi forma paş refăcută după pluralul paşi: slova pash(alei).

- Substantivul veac (< v. sl. vĕkŭ) este de genul masculin, având pluralul în veaci sau vece (388), cu forma veacelor/ veacurilor la genitiv-dativ plural.

- Substantivul monah apare în text şi cu o formă de feminin terminată în –ia: monahia: shemonahia Olimpiada/monahia Aglaida, dar şi cu o formă terminată în –ie la nominativ-acuzativ singular Eupraxia monahie (351). În text apare şi o altă formă derivată: shimonahie cu pluralul shimonahii: Fevronia şi Elisaveta shimonahii (625).

- Substantivul prezviter are şi o formă de feminin prezvitera: Ecaterina prezvitera (427).

- Substantivul untdelemn apare când legat, când dezlegat.

- Substantivul palmă apare în text cu forma plamă (503).