Controlul social realizat de Biserica de la Rusalii prin forme ale asistenței sociale în România anului 2008

Introducere

Obiectul acestei lucrări este reprezentat de actiunea controlului social realizat de Biserica crestină neoprotestantă, in societatea contemporană a Romaniei anului 2008. Asa cum vom vedea in cele ce urmează, controlul social realizat in societate isi are rădăcini numeroase in religie, sau in forme incipiente ale acesteia.

Este foarte important de inteles, că nu intotdeauna, contrul social realizat de oricine ar fi el, are obligatoriu functia de a face rău si respectiv bine, dar numai de o parte a celor implicati si anume a celor care il initiază, ci mai mult de atat, controlul social, poate reprezenta o formă benefică de adaptare, supravietuire si convietuire atat pentru grupurile mici cat si pentru intreaga societate.

Prin această lucrare voi incerca să realizez o cercetare exploratorie, care isi propune să găsească impactul si amprenta pe care le generează controlul social in interiorul bisericii crestine cu preponderentă cea neoprotestantă si care va folosi ca parte practică interviul, care va fi aplicat catorva dintre principalii lideri ai bisericilor neoprotestante.

Această lucrare isi propune să caute si să afle acei indici care pot evidentia actiunea controlului social atat in societate, cat si in Biserică. Deasemenea voi incerca să evidentiez si acele particularităti ale controlului social care aduc beneficii societătii sub diverse forme. Nu in ultimul rand voi incerca să găsesc scopurile, diferitelor forme de control social aplicate atat in societate cat si in Biserică.

In lucrarea de fată voi face o prezentare a controlului social, cat si o delimitere a conceptului in cadrul religios si apoi voi face o prezentare a expresiilor religioase majore, pentru a putea intelege impactul si respectiv natura controlului social regăsit in interiorul acestora. Ȋn cele din urmă voi prezenta beneficiile aduse de acesta societătii cat si bisericilor insesi.

Cap.1 Clasificarea controlului social.

1.1 Definiţia controlului social

“Controlul social reprezintă un proces care asigură coeziunea, stabilirea societăţii şi reglementează comportamentele si acţiunile umane.” Controlul social cuprinde şi un aspect al constrângerii şi unul de interiorizare care-i determină pe indivizi să acţioneze spontan. Controlul social este un element de echilibrare a societăţii şi de reglare şi autoreglare a conduitelor individuale şi de grup.

“Modalitatea concretă de apreciere (pozitivă sau negativă) a comportamentelor se face prin intermediul controlului social, care reprezintă, în esenţă, un ansamblu de mijloace şi mecanisme sociale şi culturale, prin intermediul căruia:

 Sunt impuse individului o serie de interdicţii şi constrângeri referitoare la necesitatea respectării normelor şi valorilor dezirabile

 Sunt permise anumite acţiuni, fiind apreciate şi recompensate conduitele care sunt conforme cu modelul normativ şi cultural”

Conceptul de control social este alcătuit dintr-o dimensiune cu caracter intern, care se referă la acceptarea valorilor/normelor grupului, ca fiind propriile lor valori şi dintr-o dimensiune cu caracter extern, şi anume, conformarea indivizilor la presiunile exercitate asupra lor. Altfel spus, putem afirma că “acceptarea normelor grupului şi a valorilor sociale apar fie ca o necesitate de coerenţă socială internă, fie ca o expresie a unei constrângeri sociale exterioare”

Principala funcţie a controlului social este reprezentată de asigurarea ordinii sociale şi normative cu ajutorul unor mijloace de natură etică, juridică şi culturală. Controlul social, putem spune, realizează un mecanism de reglare socială şi psihosocială între indivizi.

“Punând în acord mobilurile individuale cu normele şi valorile sociale, controlul social are ca finalitate fundamentală instituirea unei legături puternice între individ şi societate, a unei interacţiuni cu efecte benefice atât asupra individului cât şi asupra societăţii.”

Se poate considera, deci, că ordinea socială reprezintă în forma sa fundamentală o funcţie esenţială şi dezirabilă de care depinde societatea ca un întreg şi ca acesta este produs de însăşi existenţa devianţei.