Organizarea și Funcționarea Parlamentului European Dimensiunea Istorică a Acestuia

INTRODUCERE

Principalul scop al Europei este de a admite în enorma interdependenţă ce leagă statele europene aşa numita „ guvernare colectivă”1. Aceasta cere în mod logic instituţii care lucrează în mod colectiv în vederea oferirii Uniunii Europene şansa de a administra eficient sarcinile de lucru, precum şi de a integra interese comune. Europa rămâne una dintre cele mai diversificate părţi ale Terrei, etalând un întreg armonios de state dens populate, având culturi şi istorii specifice. Însă, guvernarea colectivă vine să sprijine specificul fiecărui stat în parte; deşi perioadele de cooperare s – au întrepătruns cu cele de ruptură, eşec, conflict.

Titlul lucrării „Organizarea şi funcţionarea Parlamentului European. Dimensiunea istorică a acestuia” urmăreşte să prezinte evoluţia în timp a Parlamentului European în ceea ce priveşte organizarea sa, dar urmărind şi atribuţiile care revin acestei instituţii europene. Dacă până la votul universal a Parlamentului European din 1979, membrii acestuia erau aleşi de către parlamentele naţionale prin mecanismele proprii; era obligatoriu a se introduce votul universal a parlamentarilor europeni pentru a se înlătura orice discrepanţă în ceea ce priveşte procedura de vot a ţărilor care – şi aleg parlamentarii europeni.

Astfel, prezenta lucrare îşi propune să prezinte concis organizarea, funcţionarea şi rolul Parlamentului European până la votul universal din 1979; precum şi după acesta până în prezent, făcând o comparaţie între cele două perioade de timp şi urmărind evoluţia acestei instituţii europene. Este obligatoriu a se prezenta evoluţia Parlamentului European deoarece acesta capătă o nouă organizare, precum şi noi competenţe ca urmare a Tratatului de la Maastricht, a Tratatului de la Amsterdam, a Conferinţei Interguvernamentale de la Nisa, precum şi a noului Tratat Constituţional al Europei. În ceea ce priveşte modalitatea de realizare a lucrării, s-au folosit următoarele metode de abordare:

- prezentarea organizării şi funcţionării Parlamentului European până la votul universal din 1979, precum şi după acesta;

- compararea celor două perioade de timp în ceea ce priveşte competenţele instituţiei europene;

analiza fiecărei părţi componente a Parlamentului European;

ilustrarea rolului Parlamentului European în contextul reformei instituţiilor europene şi conform noului tratat constituţional;

- analiza părţilor componente ale organizării interioare a Parlamentului European.

Ca şi metodologie, am folosit cărţi reperezentative pentru instituţiile europene,

comunicate ale Comisiei Europene, ale Tratatul Constituţional, precum şi surse de pe internet.

1 A-C Păun; N Păun, (2004),Instituţiile Uniunii Europene, Editura Fundaţiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca

Prezenta lucrare de diplomă îşi propune prin cele patru capitole având ca teme: 1. Parlamentul European de la 1959 până la 1979; 2. Organizarea şi funcţionarea Parlamentului European după 1979; 3. Parlamentul European după 1979; 4. Reforma Parlamentului European prin Tratatul Constituţional să prezinte concis evoluţia Parlamentului European în contextul reformei instituţiilor europene.

Parlamentul European reprezintă cetăţenii din Statele Membre ale Uniunii Europene. Este singura instituţie a Uniunii Europene ai cărei membri sunt aleşi în mod democratic, la fiecare cinci ani, prin vot universal direct. Reuniunile şi deliberările Parlamentului European sunt publice. Deciziile, luările de poziţie şi dezbaterile parlamentare sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii , precum şi pe site-ul Parlamentului European: http://www.europarl.europa.eu.

Conceptul de instituţii comunitare se caracterizează prin următoarele elemente specifice:

- au rolul de a pune în aplicare, în temeiul competenţelor lor, regulile juridice fundamentale de constituire şi de funcţionare a Comunităţilor şi a U.E.;

- sunt create prin tratatele de înfiinţare a Comunităţilor Europene;

- în domeniile în care acţionează sunt dotate cu puterea de a lua decizii şi de a le impune statelor membre; din această perspectivă ele reprezintă o desprindere de schemele tradiţionale ale cooperării internaţionale, în care executarea tratatelor este supusă disponibilităţii semnatarilor, suveranitatea naţională fiind cauza principală al aşa - numitului eşec al tratatelor;

- prin natura lor, ele reprezintă interesele statelor (Consiliul), interesele Comunităţilor (Comisia), interesele popoarelor (Parlamentul) şi interesele dreptului (Curtea de Justiţie);

- beneficiază de anumită autonomie juridică, administrativă şi financiară, corolar al specificităţii lor funcţionale.

Organele comunitare se diferenţiază prin faptul că:

- îndeplinesc funcţii consultative, cu caracter tehnic ori financiar, auxiliar;

- sunt prevăzute prin tratate, altele sunt create de către instituţii în vederea exercitării atribuţiilor lor; cele înfiinţate prin tratate pot avea personalitate juridică sau o simplă autonomie financiară; cele create de instituţii trebuie să aibă fundamentul în tratate, să nu fie dotate cu puteri proprii de decizie, ci numai cu funcţii de execuţie strict controlate, să nu se modifice echilibriul instituţional.