Cuprins
- INTRODUCERE 3
- Capitolul I. 11
- Reglementarea paşnică a diferendelor internaţionale - principiu fundamental al dreptului internaţional public 11
- 1.1 Consideraţiuni generale 11
- 1.2 Soluţionarea litigiilor prin mijloace paşnice - o garanţie a păcii 15
- Capitolul II. 18
- Principiile generale ale negocierilor – trăsături, caracteristici 18
- şi principii 18
- 2.1. Definiţia negocierii: noţiune, trăsături, etape, caracteristici şi principii 18
- 2.1.1. Definiţia negocierii 18
- 2.2. Trăsăturile caracteristice ale negocierilor 19
- 2.2.1. Negocierile bilaterale şi multilaterale 20
- 2.2.2. Negocierile cu caracter continuu 20
- 2.2.3. Caracterul ad-hoc 21
- 2.2.4. Negocierile instituţionalizate 22
- 2.3. Evoluţia Negocierilor în Timp 22
- 2.3.1. Negocierile şi alianţele în Roma Antică 24
- 2.3.2. Negocierile şi Alianţele Religioase 25
- 2.3.3. Negocierile cu statul francilor 26
- 2.3.4. Papa Nicolae I şi misionarii bizantini 27
- 2.3.5. Richelieu, tratativele implica "ştiinţa şi arta negociatorilor" 27
- 2.3.6. Tratatul de la Chateau-Chambresis şi principalele consecinţe 28
- 2.3.7. Negocierile de pace din Westfalia; începutul Congreselor Europene 30
- 2.3.8. Negocierile pentru recunoaşterea independenţei Coloniilor Americane 32
- 2.3.9. Negocierile Congresului de la Viena din 1815 34
- 2.3.10. Negocierile Congresului de la Paris din 1856 38
- 2.3.11. Negocierile de pace de la Versailles 40
- 2.4. Tipologia Negocierilor 43
- 2.4.1. Clasificarea negocierilor în funcţie de domeniul în care se efectuează 43
- 2.4.2. Negocierile politice 43
- 2.4.3. Negocierile militare 44
- 2.4.4. Negocierile culturale 45
- 2.4.5. Negocierile religioase 45
- 2.4.6. Negocierile comerciale 45
- 2.4.7. Clasificarea negocierilor în funcţie de gradul de explicitare 45
- 2.4.8. Clasificarea negocierilor in funcţie de numărul de parteneri 46
- 2.4.9. Negocieri bilaterale 46
- 2.4.10. Negocierile multilaterale 46
- 2.4.11. Clasificarea negocierilor în funcţie de nivelul la care se desfăşoară 47
- 2.4.12. Negocierile la nivelul comunităţii locale 47
- 2.4.13. Negocierile la nivelul comunităţii locale 48
- 2.4.14. Negocierile la nivel naţional 48
- 2.4.15. Negocierile la nivel regional 48
- 2.4.16. Negocierile la nivel mondial 48
- 2.5. Clasificare negocierilor după obiectivele urmărite 49
- 2.5.1. Tratativele 49
- 2.5.2. Bunele oficii 50
- 2.5.3. Medierea 51
- 2.6. Definiţia dreptului internaţional şi locul negocierilor 52
- 2.6.1. Principiile generale ale negocierilor 54
- 2.6.2. Principiile generale, fundamentale ale negocierilor 54
- 2.6.3.Principiul reciprocităţii 54
- 2.6.4. Principiul legalităţii 55
- 2.6.5. Principiul moralităţii 56
- 2.6.6. Principiul bunei – credinţe 58
- 2.6.7. Principiul cooperării 59
- 2.6.8. Principii specifice negocierilor politico – diplomatice 59
- 2.6.9. Etapele negocierii 60
- 2.6.10. Negocierea - concepută ca un proces 60
- 2.6.11. Protonegocierile 61
- 2.6.12. Informarea preliminară. Pregătirea dosarelor. Negocierea propriu-zisă. Post- negocierea 62
- Capitolul III. 65
- Strategii şi tactici de negociere în procesul de soluţionare a diferendelor internaţionale 65
- 3.1 Strategii în procesul negocierilor 65
- 3.1.1. Strategia - "un ansamblu sistematic de decizii pentru atingerea unor obiective prestabilite" 65
- 3.1.2. Criterii de clasificare a strategiilor 66
- 3.1.3. Strategii în negocierile politico - dilomatice 67
- 3.2 Tacticile utilizate în procesul negocierilor 68
- 3.2.1. Elemente definitorii 68
- 3.2.2. Clasificarea tacticilor utilizate în procesul negocierilor 68
- Capitolul IV. 71
- Diplomaţia - modalitate de prevenire a diferendelor internaţionale 71
- 4.1 Conceptul şi noţiunea de diplomaţie preventivă 71
- 4.2 Tipologia diplomaţiei 76
- Capitolul V 89
- Organizaţii regionale europene cu rol în soluţionarea paşnică a diferendelor internaţionale - susţinătoare ale diplomaţiei preventive 89
- 5.1 Organizaţia Naţiunilor Unite 89
- 5.2 Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa 92
- 5.2.1. Organizaţia Europei Occidentale 93
- 5.3. Consiliul Europei 93
- 5.4. Organizaţia Atlanticului de Nord 93
- 5.5. Organizaţia Unităţii Africane 93
- 5.6. Liga Statelor Arabe 94
- 5.7. Organizaţia Statelor Americane 95
- 5.8. Scopul negocierilor - îndepărtarea războaielor 95
- Capitolul VI. 98
- În loc de concluzii ... 98
- BIBLIOGRAFIE 100
Extras din licență
INTRODUCERE
De-a lungul întregii sale evoluţii, omenirea a fost şi este marcată la o scară spaţială sau temporală mai mică sau mai mare, de anumite trăsături, încordări, acumulări de contradicţii dereglatoare, care s-au manifestat în toate domeniile vieţii sociale. În mod convenţional, aceste acumulări de contradicţii poartă denumirea de „criză“ sau „situaţie de criză“, noţiuni care pot fi asociate diverselor domenii ale vieţii sociale.
Comunitatea umană a înţeles necesitatea unirii eforturilor şi a preocupărilor în scopul stingerii stărilor conflictuale, căutând să găsească, în acest sens, în funcţie de împrejurări, modalităţi şi instituţii mai mult sau mai puţin eficiente. Pe măsura evoluţiei societăţii, omenirea a sesizat că doar acţiunea concertată de stingere a conflictelor nu mai este suficientă, fiind necesară şi o activitate preventivă, cu atât mai mult, cu cât în zilele noastre consecinţele unui conflict local sau regional pot fi dezastruoase pentru întreaga lume. De aceea, atenţia forurilor internaţionale, a factorilor politici din fiecare ţară se îndreaptă tot mai mult spre ceea ce poate genera conflicte, spre evenimente ori procese care pot da naştere unor noi contradicţii periculoase. Având cauze obiective sau subiective, situaţiile de criză nu pot fi lăsate să se rezolve de la sine.
Diminuarea sau înlăturarea crizelor nu se poate face decât prin intervenţia factorului conştient, subiectiv, prin voinţă şi acţiunea dirijată a oamenilor. Această acţiune se realizează fie prin instituţiile politice, juridice, economice, militare etc. existente anterior în fiecare ţară sau pe plan internaţional, fie prin relaţii, organizaţii sau instituţii special create pentru rezolvarea unei anumite situaţii de criză (un exemplu tipic în acest sens fiind forţele ONU pentru menţinerea păcii, aşa-zisele „căşti albastre“ care acţionează în diverse puncte „fierbinţi“ ale lumii).
În ultimul timp au apărut tot mai mult în literatura de specialitate concepte ca „gestionarea crizelor“ sau „managementul crizelor“, care sugerează o abordare mai complexă a situaţiilor ce pot genera conflicte şi a modalităţilor de soluţionare a lor. Gestionarea (managementul) crizelor este o acţiune de o mare complexitate, concretizată, dirijată şi susţinută pe multiple planuri (politic, diplomatic, economic, militar etc.) pentru diminuarea tensiunilor generatoare de criză într-o ţară sau într-un grup de ţări, pentru limitarea şi menţinerea sub control a efectelor negative. Această acţiune presupune, în primul rând, cunoaşterea aprofundată a cauzelor care pot genera sau generează contradicţii şi tensiuni, a factorilor favorizanţi ori defavorizanţi ai contradicţiilor respective. Cunoaşterea cauzelor situaţiilor de criză trebuie să cuprindă toate formele de manifestare a acestora, analizându-se imparţial şi apreciindu-se cât mai exact, fără prejudecăţi ori sentimente, ponderea fiecărui tip de contradicţie (economică, politică, juridică, etnică, religioasă etc.) în cadrul situaţiei respective.
Analiza nu poate fi însă completă dacă nu se distinge clar interferenţa atât a intereselor statelor sau comunităţilor (forţelor) direct implicate ori situate în zona geografică a situaţiei de criză, cât şi a celor care se manifestă în această zonă şi aparţin altor puteri, state ori grupări de state, comunităţi, organizaţii, instituţii internaţionale sau naţionale ori forţe de orice fel.
Adesea, interesele exterioare pot fi precumpănitoare faţă de cele ale părţilor aflate în conflict şi pot acutiza criza chiar în condiţiile în care părţile direct implicate nu ar dori aceasta. Ţesătura complexă de interese din zona de criză trebuie privită în dinamismul ei întrucât orice eveniment poate modifica amplitudinea ori sensul intereselor, ceea ce poate duce la schimbări dramatice care, la rândul lor, pot determina activarea altor focare de tensiune, deci crearea altor situaţii de criză. În aceste cazuri, gestionarea situaţiilor de criză trebuie să prevină crearea unor stări conflictuale, să găsească şi să folosească acele pârghii care să ducă la eliminarea sau atenuarea focarelor fără a genera altele.
Noul context geostrategic european şi mondial, care a determinat o evoluţie rapidă şi contradictorie a situaţiei politico-economice şi militare, marcată de căderea „cortinei de fier“ care împărţea Europa în două sisteme social-politice şi militare opuse, impune perfecţionarea modalităţilor de gestionare a stărilor de criză. Înlăturarea vechilor contradicţii generate de polaritatea politico-militară a Europei a reactualizat şi acutizat contradicţii mai vechi, care au existat în stare latentă, îndeosebi de natură etnică, economică, religioasă etc.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Rolul Negocierilor Diplomatice in Solutionarea Diferendelor Internationale.ppt
- Rolul Negocierilor Diplomatice in Solutionarea Diferendelor Internationale.doc