România în cadrul pieței turistice italiene

Prezentare

Lucrarea de faţă încearcă o reprezentare cât mai sugestivă a imaginii României pe piaţa turistică italiană şi posibilităţile acesteia de a fi un competitor de încredere în cadrul circuitelor internaţionale. Studiul de caz prezentat demonstrează gradul de cunoaştere al populaţiei italiene despre turismul românesc, destinaţiile preferate şi modalităţile de informare, cât şi cheltuielile de călătorie. Sunt invocate de asemenea, anumite strategii de marketing necesare ridicării gradului de promovabilitate a atracţiilor româneşti; în esenţă, după intrarea României în Uniunea Europeană, şansele de punere în evidenţă a turismului românesc au crescut progresiv fiind nevoie de o amplă planificare privind dezvoltarea turismului şi de îmbunătăţirea serviciilor turistice.

Aduc mulţumiri firmei de incoming-turism RomTourTravel din Timişoara, a căror manageri italinei au binevoit în a mă ajuta cu o mică bază de informaţii, specializată pe sondaje de opinie.

I. INTRODUCERE ÎN TURISMUL INTERNAŢIONAL

1.1. PARAMETRI ECONOMICI ŞI STAREA DE FAPT

Turismul a devenit în zilele noastre o activitate la fel de importantă precum cea desfăşurată în alte sectoare-chei din economia mondială (industrie, agricultură, comerţ). Fenomenul turistic este extrem de greu de delimitat deoarece, ca orice activitate umană, cade sub incidenţa studiului interdisciplinar, antrenând deopotrivă economişti, geografi, psihologi şizsociologi.

Turismul este considerat, în primul rând, “o formă de recreere alături de alte activităţi şi formule de petrecere a timpului liber“; el presupune “ mişcarea temporară a oamenilor spre destinaţii situate în afara reşedinţei obişnuite şi activităţile desfăşurate în timpul liber petrecut la acele destinaţii”; de asemenea, în cele mai multe situaţii, el implică efectuarea unor cheltuieli cuhimpact asupra economiilorhzonelorkvizitate.

Turismul se prezintă aşadar, ca o activitate complexă, cu o multitudineIde faţade, cu încărcătură economică semnificativă, poziţionată la intersecţia mai multor ramuri şi sectoare din economie; toate acestea îşi găsesc reflectarea în varietatea punctelor de vedere cu privire la conţinutul noţiunii de turism şi a conceptelor adiacente. Pornind de la premiza că turismul se referă, în esenţă, la călătoriile oamenilor în afara reşedinţei obişnuite, definirea conţinutului acestuia aduce în discuţie aspecte cum sunt: scopul călătoriei, distanţa şi durata deplasării, precum şi caracteristicile subiectului călătoriei, respectiv ale turistului. Ca urmare cele mai multe dintre studiile consacrate acestui domeniu operează cu analiza intercorelatăhaHcategoriilorHdeI“turism”.şiI“turist”.

Turismul prezintă ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru organizarea în desfăşurarea unor călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate, fie prin intermediul unor organizaţii, societăţi sau agenţi specializaţi, fie pe cont propriu, pe o durată limitată de timp, precum şi industria care concurează la satisfacerea nevoilor turistice. Nu se poate realiza o analiză a turismului românesc fără a se urmări evoluţiile indicatorilor turistici la nivel internaţional. O primă imagine ne prezintă un turism internaţional înfloritor, ce are un curs ascendent. De asemenea, previziunile privind viitorul turismului, fundamentate pe extrapolarea influenţei factorilor, anticipează o creştere continuă a acestuia.

Turismul este considerat în primul rând „o formă de recreere alături de alteIactivităţiIşiIformuleIdeHpetrecereHaKtimpuluiHliber” .

Pentru prima dată, termenul de turist a fost folosit în anul 1800 de către Samuel Pegge, în lucrarea sa intitulată „ Anecdote ale limbii engleze” . În Franţa, primul care a folosit cuvântul turist a fost Stendhal în „Memoriile unui turist” din 1838. Definiţiile din 1936-1937, adoptate de Comitetul de Turism al Ligii Naţiunilor, conform cărora „turistul străin este orice persoană care vizitează o altă ţară decât cea în care îşi are reşedinţa” , au fost reformulate în anul 1950 de către Uniunea Internaţională a Organismelor Oficiale de Turism ( în prezent O.M.T. – Organizaţia Mondială de Turism), în cadrul reuniunii de la Dublin. Noua definiţie includea în rândul turiştilor şi elevii şi studenţii care locuieschtemporarKînjstrăinătate.

Aproximativ un deceniu mai târziu, în 1963 la Roma, în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite asupra turismului şi călătoriilor internaţionale, se recomandă folosirea termenului de vizitator.

Astfel se acoperă două mari categorii de vizitatori:

- Turişti – vizitatori temporari ce stau cel puţin 24 de ore în ţara vizitată

- Excursionişti – vizitatori temporari ce călătoresc pentru propria plăcere şi stau mai puţin de 24 de ore în ţara vizitată.